sâmbătă, 15 mai 2010

Chip cioplit

Nu numai că Biserica Catolică îi învaţă membrii săi să se roage Mariei şi altor sfinţi, dar îi mai învaţă să venereze şi chipuri cioplite ale lui Isus, Mariei şi ale sfinţilor.
Bazându-se pe misterul Cuvântului încarnat, al şaptelea conciliu ecumenic de la Niceea a susţinut înaintea iconoclaştilor venerarea icoanelor lui Cristos, dar şi a mamei lui Dumnezeu, a îngerilor şi a tuturor sfinţilor. Devenind întrupat, Fiul lui Dumnezeu a realizat acum o economie a imaginilor. (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 2131, 1994.)

Ce crede Dumnezeu despre această venerare a chipurilor cioplite? Iată primele două din cele zece porunci:
"Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte, şi a zis:
"Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei." Exodul 20:3 "Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul.
Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc,
şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele."” (Exodul 20:1-6)

Biserica Catolică susţine că această venerare nu este aceeaşi cu închinarea la chipurile interzise de Cele 10 Porunci!
A Doua Poruncă specifică clar că acest tip de conduită înaintea chipurilor cioplite este interzis: "Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti"

Oricum s-ar numi aceasta, închinare sau veneraţie, îngenuncherea înaintea unui chip cioplit este interzisă.
Ştiind acest lucru Biserica Catolică, în catehismul său oficial, a schimbat porunca întîi şi a eliminat-o complet pe ce-a de-a doua poruncă.
Catehismul Catolic afirmă pur şi simplu, în locul celor două porunci:

"1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai dumnezei străini afară de mine." (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH § 2051, p. 551 (1994).)

A se observa că interdicţia împotriva realizării de chipuri cioplite precum şi a îngenuncherii şi slujirii înaintea lor este înlăturată. În plus, Biserica Romană îngăduie închinarea înaintea unor alţi dumnezei atâta timp cât aceştia nu sunt nişte dumnezei străini. Aşa că este admis să o ai pe Maria şi pe toţi sfinţii ca alţi dumnezei fiindcă ei nu sunt nişte "dumnezei străini" potrivit doctrinei catolice.

Prima Poruncă a Lui Dumnezeu sună aşa: "Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei." Ei au schimbat poruncile lui Dumnezeu pentru a-şi zămisli propria lor religie şi în directă opoziţie cu adevăratele porunci ale Lui Dumnezeu.

În Catehismul catolic ce-a de-a doua poruncă este eliminată complet. Aceasta a lăsat Biserica Catolică într-o dilemă, ei au doar 9 porunci în catehismul lor. Dar nu vă faceţi griji, Biserica Catolică a despărţit pur şi simplu ultima poruncă în două porunci pentru a rezolva lipsa unei porunci din Catehismul Catolic. Aşa că ultima poruncă (Exodul 20:17 "Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău." ) a fost schimbată în două porunci: una împotriva poftei pentru bunurile aproapelui şi una împotriva poftei pentru nevasta aproapelui. (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH § 2051, p. 552 (1994).)

Dumnezeu, în mod clar, spune în cea de-a doua poruncă "Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul." Aşadar este un păcat chiar şi a face chipuri cioplite! Biserica Catolică nu are nici o scuză. De ce a interzis Dumnezeu chiar şi realizarea de chipuri cioplite? Pentru că în spatele oricărui idol este un diavol:
"Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor, este ceva? Sau că un idol este ceva? Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc Neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii." (1 Corinteni 10:19-20)

Această schimbare a poruncilor lui Dumnezeu este o împlinire a profeţiei proorocului Daniel cu referire la fiară, la antihrist. Daniel a profeţit că fiara se va căuta să schimbe vremile şi legea:
"Cele zece coarne, înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui, şi va doborî trei împăraţi. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp... de o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme." (Daniel 7:24-25)

Biserica romană învaţă că prin venirea pe pământ ca om, Cristos a instituit o nouă eră a chipurilor. De ce atunci Dumnezeu le-ar porunci creştinilor să se păzească de idoli?
"Copilaşilor, păziţi-vă de idoli. Amin." (1 Ioan 5:21)
"ci să li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate şi de sânge." (Faptele apostolilor 15:20)
"De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli." (1 Corinteni 10:14)
"Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: "Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu." (2 Corinteni 6:16)
”Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria...” (Galateni 5:19-20)

Pe Dealul lui Marte, Apostolul Pavel văzuse mulţi idoli ai grecilor expuşi în acelaşi fel în care astăzi Biserica Romano Catolică îşi afişează idolii. Duhul lui Pavel s-a întărâtat şi le-a dezaprobat idolatria:
"Pe când îi aştepta Pavel în Atena, i se întărâta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli." (Faptele apostolilor 17:16)
"Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului, şi a zis: "Bărbaţi Atenieni! În toate privinţele vă găsesc foarte religioşi. Căci, pe când străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar, pe care este scris: ,Unui Dumnezeu necunoscut!' Ei bine, ceea ce voi cinstiţi, fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu. Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului, şi nu locuieşte în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile." (Faptele apostolilor 17:22-25)
"Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului. Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască" (Faptele apostolilor 17:29-30)

"Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor." (Isaia 42:8)

Digg Google Bookmarks reddit Mixx StumbleUpon Technorati Yahoo! Buzz DesignFloat Delicious BlinkList Furl