Conspiraţia lui Antihrist

Vaticanul i-a ascuns pe criminalii de război nazişti şi ustaşi din cel de-al doilea război mondial

2010-05-23T23:59:00.000+03:00

După al doilea război mondial, Biserica Romano-Catolică a ascuns şi a orchestrat sustragerea din faţa justiţiei a criminalilor de război nazişti şi ustaşi, prin sistemul Ratlines.
Mark Aarons şi John Loftus, în cartea lor Păgâna Trinitate, au dezvăluit conţinutul unor documente secrete până astăzi, care probează complicitatea Vaticanului în salvarea criminalilor de război nazişti.
Unele dintre documente au fost sustrase chiar din biroul "Părintelui" Krunolav Draganovic. "Părintele" Krunolav Draganovic preluase de la Episcopul Alois Hudal programul elaborat de Vatican pentru salvarea şi scăparea criminalilor de război.
Aaron şi Loftus au concluzionat:
"Sub conducerea Papei Pius XII, oficiali ai Vaticanului precum Monseniorul Giovanni Montini (mai târziu Papa Paul VI) au supervizat una dintre cele mai marii acţiuni de obstrucţionare a justiţiei din istoria modernă... facilitând scăparea a zeci de mii de criminali nazişti de război către Vest.
( p.310 (quoting MARK AARONS AND JOHN LOFTUS, UNHOLY TRINITY: HOW
THE VATICAN’S NAZI NETWORKS BETRAYED WESTERN INTELLIGENCE TO THE SOVIETS, p. xii-xiii, 1991).)
Vaticanul nu a pregetat să-i adune pe criminalii nazişti şi ustaşi. Mulţi dintre aceşti criminali au fost găzduiţi chiar în interiorul Vaticanului. Lor li s-au dat documente de identitate false şi au fost ascunşi între zidurile mănăstirilor. Mulţi dintre aceştia au fost trimişi în Argentina, sub protecţia dictatorului catolic Juan Peron. (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, Harvest House Publishers, p. 322 (1994).)
Agentul Robert Mudd al serviciului CIC(Counter Intelligence Corps) al armatei USA, a raportat că criminalii de război croaţi au sosit şi au plecat de mai multe ori pe săptămână, la Vatican, cu maşini înmatriculate cu însemnul "CD" (Corpul Dipolmatic). Întrucât maşinile aveau numere de corp diplomatic, şi beneficiind prin urmare de imunitate diplomatică, nu au putut fi oprite. (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, Harvest House Publishers, p. 319 (1994)
(quoting MARK AARONS AND JOHN LOFTUS, UNHOLY TRINITY: HOW THE
VATICAN’S NAZI NETWORKS BETRAYED WESTERN INTELLIGENCE TO THE
SOVIETS, p. 104, 1991).)

Ante Pavelic, Fuhrerul Croat, liderul Ustaşi care a fost responsabil de exterminarea a nenumăraţi evrei şi a 750.000 de sârbi, a fost adus pe furiş la Vatican.
El s-a ascuns la Vatican, deghizat în preot. Apoi a devenit bun prieten cu Monseniorul Giovanni Battista Montini, care era atunci subsecretar de stat la Vatican (în anul 1963 Montini a fost încoronat ca Papa Paul VI). În luna noiembrie 1947, Vaticanul, tot în mare taină, l-a scos pe Pavelic din Roma şi l-a dus la Buenos Aires. (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, Harvest House Publishers, p. 311, 319 (1994) (quoting in part SCOTT ANDERSON, JOHN LEE ANDERSON, INSIDE THE LEAGUE, Dodd, Meade & Company, p. 39, 1986))
Un raport diplomatic american din 1947, dezvăluia faptul că la sosirea lui Pavelic la Buenos Aires, acesta a fost primit de o întreagă suită de preoţi catolici. (U.S. News and World Report, A Vow of Silence, at p. 36, March 30, 1998.)
După moartea lui Pavelic, în Decembrie 1959, Papa Ioan XXIII l-a binecuvântat personal pe criminalul de război. (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, Harvest House Publishers, p. 323 (1994).)

Vaticanul a protejat şi a orchestrat operaţiuni de evacuare a criminalilor de război nazişti, cum ar fi Adloph Eichman, unul dintre cei mai notorii criminali în masă din istorie. Eichman a fost şeful SS al Departamentului pentru "Afaceri" Evreieşti, şi a fost responsabil de punerea în practică a "Soluţiei Finale".
Vaticanul a orchestrat şi evacuarea sadicului Josef Mengele, cunoscut ca Îngerul Morţii, şi a lui Klaus Barbie, din Lyon, şeful Gestapo din Franţa, cunoscut ca "Măcelarul din Lyon". (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, Harvest House Publishers, p. 315, 321,324 (1994).)

Vaticanul a orchestrat şi scăparea lui Franz Stangl. Stangl a fost comandantul infamului lagăr de concentrare de la Treblinka; el a coordonat uciderea a zeci de mii de deţinuţi. Vaticanul, prin proprii săi agenţi, a aranjat evadarea lui Stangl dintr-o închisoare din Austria. El a fost ascuns la Vatican. Acolo s-a întâlnit cu Episcopul Catolic Alois Hudal, care conducea operaţiunile de salvare din faţa justiţiei a criminalilor de război nazişti, prin sistemul Ratlines. (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, Harvest House Publishers, p. 312 (1994) (quoting GITA SERENY, INTO THAT DARKNESS . . . THE MIND OF A MASS MURDERER, Picador, London, p.289 (1977)).)
Alois Hudal era asistat de către Walter Rauff, el însuşi un fost şef SS de Informaţii şi totodată şi criminal de război nazist. (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, Harvest House Publishers, p. 314 (1994).)

Fostul căpitan SS Erick Priebke a fost condamnat pentru uciderea din martie 1944, lângă Roma, a 355 de civili incluzând aici şi 75 de evrei.
În 22 iulie 1997, Priebke a primit din partea unui tribunal din Roma o "pedeapsă" insultătoare: 5 ani. Semnificaţia acestui caz al lui Priebke este că el însuşi a recunoscut că a fost ajutat de către Vatican, în evadarea dintr-o închisoare britanică de prizonieri de război, şi că tot Vaticanul a asigurat zborul acestuia în Argentina, scăpând astfel de justiţie. (The Irish Times, July 23, 1997.)

Papa Pius XII a exercitat constant presiuni politice pentru a se permite personalului său reprezentativ să viziteze prizonierii, sub masca "ministerierii"(a consilierii spirituale) a acestora. Scopul real era de a identifica şi de a-i face scăpaţi pe criminalii de război nazişti.(DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, Harvest House Publishers, p. 313 (1994).)

Cartea Apocalipsa din Sfânta Scriptură ne spune că prostituata (Roma) are scris pe frunte O TAINĂ: BABILONUL CEL MARE, MAMA CURVELOR ŞI SPURCĂCIUNILOR PĂMÂNTULUI.
(Apocalipsa 17:5)

Roma este o mamă, şi ca o mamă ea caută să-i protejeze pe copiii ei. Numai copiii sunt "spurcăciunile pământului". Episcopul Hudal, şeful de la Vatican al operaţiunilor de salvare a criminalilor de război nazişti şi consilier apropiat al Papei Pius XII a avut de spus următoarele:
"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit să vizitez... închisorile şi tabere de prizonieri pentru a-i ajuta să scape cu acte de identitate false... M-am simţit dator după anul 1945 să-mi dedic întreaga mea operă de caritate foştilor Naţional-Socialişti (nazişti) şi în special acelor aşa-numiţi "criminali de război"." (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, Harvest House Publishers, p. 313 (1994) (quoting HUDAL, ROMISCHE TAGEBUCHER, p. 21, as cited in UNHOLY TRINITY, at p.37).)

După ce Aaron şi Loftus au revăzut documente oficiale ale Vaticanului şi alte evidenţe au concluzionat că: În loc de salvarea evreilor fără adăpost spre Argentina, sistemul de salvare Ratlinesa fost conceput de Vatican pentru salvarea lui Eichman, Pavelic si Stangl precum si a multor altora dintre ei.
În loc ca Vaticanul să-l denunţe pe episcopul Alois Hudal, Vaticanul l-a înlocuit pe acesta cu un altul, mai puţin susceptibil dar de departe cu mult mai eficient în persoana "Părintelui" Draganovic.

***
Ceea ce a făcut Vaticanul după al doilea război mondial, nu a fost decât o crimă. Evidenţele sunt de netăgăduit: "Sfântul Scaun" a ajutat fugarii, cu zboruri aeriene, pentru a-i scăpa de Justiţia Internaţională.
Sistemul Ratlines a fost creat intenţionat pentru a-i scăpa pe toţi criminalii de război nazişti căutaţi de Justiţie.

***
Nu poate fi invocată apărarea cu pretenţia că nu s-a ştiut: Papa Pius al XII lea a fost pe deplin conştient de crimele lui Ante Pavelic. Şi acesta nu a fost singurul caz. Sistemul Ratlines a funcţionat cu bună ştiinţă pentru salvarea unor fugari acuzaţi de crime împotriva umanităţii.

***
Mesajele diplomatice ale Papei relevează protecţie paternă şi o mijlocire pentru criminalii de război... Vaticanul ştia foarte bine că adăposteşte criminali de război nazişti.
Nu găsim niciun fel de apărare sub pretenţia de conduită neautorizată: sistemul de salvare Ratlines a fost o extensie oficială a diplomaţiei sub acoperire a Vaticanului...
Nu a existat o părere unanimă a martorilor supravieţuitori cum că Draganovic a operat sub cele mai oficiale şi înalte aprobări... Dosarele de informaţii secrete ale celor mai multe naţiuni au confirmat că lideri de frunte ai Vaticanului au autorizat şi au regizat scăparea criminalilor de război fugari. (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, Harvest House Publishers, p. 325-326 (1994) (quoting MARK AARONS AND JOHN LOFTUS, UNHOLY TRINITY: HOW THE VATICAN’S NAZI NETWORKS BETRAYED WESTERN INTELLIGENCE TO THE SOVIETS, p. 282-283, 1991).)

Inchiziţia Romano-Catolică împotriva sârbilor din Croaţia

2010-05-22T08:58:00.001+03:00

În Yugoslavia în timpul celui de-al doilea război mondial, echivalentul fascist croat al nazismului german a fost dat de Ustashi! Ustashi au fost recrutaţi într-o majoritate covârşitoare din rândurile croaţilor catolici.
Când Germania a invadat Yugoslavia, în anul 1941, Hitler l-a pus pe Ante Pavelic să conducă statul marionetă al Croaţiei. Pavelic a fost brutalul fondator al Ustashi. La scurt timp după ce Ante Pavelic a fost adus la putere în Croaţia, s-a dezlănţuit genocidul asupra sârbilor din Croaţia.
Ustaşii se fac vinovaţi de exterminarea a 750 de mii de sârbi pe o perioadă de 4 ani. (EDMOND PARIS, CONVERT OR DIE!, Chick Publications, p. 5.)

Mulţi sârbi au primit atunci oferta de a se converti la romano-catolicism pentru a evita execuţia.

Evreii însă nu au putut beneficia de această oportunitate din cauza politicii guvernului catolic croat faţă de elementele non-ariene.

În august 1941, arhiepiscopul romano-catolic Stepinac al Croaţiei a semnat şi a emis un decret oficial al guvernului croat (circulara 11.530) prin care explica politica de neacordare a dreptului de convertire la romano-catolicism pentru evrei. (Id p 117)
Preoţii romano-catolici, mai cu seamă franciscani, au avut un rol principal în masacrarea evreilor şi a sârbilor din Croaţia în decursul celui de-al doilea război mondial. (JOHN CORNWELL, HITLER’S POPE, THE SECRET HISTORY OF PIUS XII, p. 254 (1999).)
Aceasta a fost politica şi practica dusă de guvernul Ustashi de a şterge de pe suprafaţa Croaţiei, biserica ortodocsă sârbă. Dacă vreun sârb refuza să se convertească la catolicism , pe lângă faptul că era executat sau trimis într-un lagăr,de muncă silnică(pentru o moarte ulterioară dar sigură) întreaga sa avere era confiscată.
Adeseori, ustaşii romano-catolici obişnuiau să-i tortureze pe cei care urmau să fie executaţi.

La Korenica sute de persoane au fost torturate până la moarte prin tăierea urechilor şi a nasului, bătăi crunte, smulgerea limbii, scoaterea ochilor şi zdrobirea oaselor.
Bărbaţii, purtând coroane de spini, erau obligaţi să meargă cu tălpile goale pe cărămizi încinse şi să danseze pe sârmă ghimpată. În timpul acesta li se înfigeau cuie sub unghii şi li se aprindeau chibrituri sub nas.
Unele femei au fost mutilate smulgându-li-se membrele inferioare şi superioare, apoi pentru spectacol inversându-le braţele cu picioarele.
Practic nu a existat nicio cruzime pe care fiarele catolice ustaşe să nu o pună în aplicare.(JOHN W. ROBBINS, ECCLESIASTICAL MEGALOMANIA, p. 172 (1999).)

Exterminarea evreilor şi a sârbilor din Croaţia a fost planificată de la bun început de către guvernul ustaş. La data de 21 mai 1941 "Părintele" fransican Simic îi explica unui general italian că de la preluarea autorităţii civile de către Simic în Kinin, el nu a făcut altceva decât să se asigure că politica guvernului Ustashi va fi dusă la îndeplinire, adică "de a ucide toţi sârbii în cel mai scurt timp posibil." (EDMOND PARIS, CONVERT OR DIE!, Chick Publications, p. 109.)
Preoţi catolici de prim rang au fost printre liderii fascişti croaţi. Reuniunile ustaşe erau deseori precedate de servicii religioase catolice, iar steagurile catolice erau arborate la procesiunile fasciste. (JOHN W. ROBBINS, ECCLESIASTICAL MEGALOMANIA, p. 170 (1999).)
Preoţii romano-catolici au încurajat genocidul. Atunci când prefectul de Gugojno, Branko Ustro, a mers la preotul catolic Silvije Frankovic ca să mărturisească uciderea a 14 sârbi, Frankovic a spus: "Abia după ce vei lichida 40 de sârbi vei putea veni la confesional să mărturiseşti iar eu îţi voi ierta toate crimele."
(Id. p 110)
Clerul romano-catolic a ghidat activ guvernul ustash în ceea ce a fost Inchiziţia din Croaţia. Abatele Dionis, şef al Departamentului Cultelor a declarat la o întâlnire politică din Staza: "Astăzi nu mai este considerată crimă uciderea unui copil de 7 ani dacă acesta este ostil guvernului nostru Ustashi." (id p 112)

"Părintele" Bozidar Bralow, care era renumit pentru faptul că era nedespărţit de mitraliera sa, a fost acuzat că în maqsacrul de la Alpasin-Most după uciderea a 180 de sârbi a dansat împrejurul trupurilor moarte ale acestora. (JOHN CORNWELL, HITLER’S POPE, THE SECRET HISTORY OF PIUS XII, p. 254 (1999).)
Individual, preoţii franciscani au ucis, au incendiate case şi au lăsat în urma lor doar ruina, ca o avngardă a bandiţiilor ustaşi care veneau în urma lor. (JOHN CORNWELL, HITLER’S POPE, THE SECRET HISTORY OF PIUS XII, p. 254 (1999).)

Un reporter italian a fost martor când în banja Luka un preot romano-catolic franciscan îndemna cu crucifixul său bandele dezlănţuite ale ustaşilor. (JOHN CORNWELL, HITLER’S POPE, THE SECRET HISTORY OF PIUS XII, p. 254
(1999).)

La data de 22 iulie 1941, ministrul croat al Educaţiei şi Cultelor, Dr. Mile Budak, un catolic devotat, a spus:
"Mişcarea Ustashi este bazată pe religie. Pentru minorităţi - sârbi, evrei şi ţigani, avem trei milioane de gloanţe. Vom ucide o parte din sârbi, o parte o vom deporta iar pe cei rămaşi îi vom obliga să îmbrăţişeze religia romano-catolică. Astfel, noua noastră Croaţie va scăpa de orice sârb din mijlocul ei, pentru a deveni o ţară sută la sută catolică, şi asta în termen de 10 ani." (EDMOND PARIS, CONVERT OR DIE!, Chick Publications, p. 240.)
Nu numai că clerul romano-catolic a condus Inchiziţia asupra serbilor dar totodată a luat parte activă şi la murdarele practici de execuţie a sârbilor şi a evreilor.

Călugărul franciscan Miroslav Filipovic-Majstorovic, de la mănăstirea din Banja Luka, a fost comandantul lagărului Jasenovac, timp de patru luni, la finele anului 1941. În acest interval de timp el a avut grijă să fie executate 40.000 de persoane, dintre care pe unele el însuşi le-a executat persoanl. Călugărul Miroslav Filipovic-Majstorovic mai era cunoscut şi sub numele de Fra Sotona (Fratele Satana). El nu a fost singurul franciscan din acel lagăr, şi alţi franciscani l-au asistat în uciderile făcute: Brkljanic, Matkovic, Matijevic, Brekalo, Celina, şi Lipovac. (Id. at p. 137.)

Autorităţile civile aşteptau decizia preoţilor catolici pentru a hotărî soarta sârbilor. De exemplu, Ljubica Zivanovic din Borovo a făcut apel la şeful de poliţiei din Borovo pentru a salva viaţa fiicelor sale, care erau trimise deja într-un lagăr. Şeful Poliţiei din Borovo ştiind că Guvernul Ustashi nu dorea decât să îndeplinească dorinţele Vaticanului, a dus-o pe aceasta la preotul Andjelko Gregic. Gregic i-a spus femeii că, deoarece fiicele ei nu au acceptat să se convertească la romano-catolicism el nu le putea ajuta cu nimic. Totodată i-a mai amintit bietei mame că dacă şi ea va face la fel ca fiicele ei şi nu va îmbrăţişa romano-catolicismul va avea aceeaşi soartă. (Id. at p. 156.)

Aşadar sârbii erau forţaţi, sub pedeapsa cu moartea, să devină romano-catolici. În plus, pentru conversie, preoţii romano-catolici percepeau o taxă de 170 de kuna. (Id. at p. 161.)

Preoţii romano-catolici din Croaţia au făcut mari averi de pe urma acestei taxe de conversie.

"News and World Report", SUA, 30 martie 1998, a identificat o parte din clerul catolic care a luat parte la Inchiziţia romano-catolică din Croaţia:
Este o chestiune dovedită de evenimentele istorice că Biserica Catolică din Croaţia a lucrat strâns cu Ustashi. În primii ani ai celui de-al doilea război mondial, preoţii catolici au supravegheat forţele de convertire a sârbilor ortodocşi la catolicism sub egida un Stat Ustash; Fraţii Franciscani au asigurat propoganda acestui deziderat. Mai mulţi înalţi oficiali catolici din Yugoslavia au fost acuzaţi de crime de război.
Dintre aceştia au făcut parte "părintele " Dragutin Kamber care a ordonat uciderea a aproape 300 de ortodocşi sârbi; Episcopul Ivan Saric din Sarajevo, cunoscut sub numele de "călău al sârbilor" şi Episcopul Grigorie Rozman din Slovenia nişte importanţi colaboratori ai naziştilor. O anchetă întreprinsă în 1946 de Comisia Yugoslavă a Crimelor de Război, s-a încheiat cu condamnarea a jumătate de duzină de preoţi Ustasha, printre care şi franciscanul Miroslav Filipovic-Majstorovic, comandantul lagărului de concentrare de la Jasenovac, unde ustaşii au torturat şi ucis sute de mii de oameni cu o brutalitate care i-a şocat până şi pe naziştii germani. În toată Croaţia, se consemnează faptul că doar doi oameni din ierarhia catolică au protestat împotriva genocidului:
Alois Misic, Episcop Catolic de Mostar, printr-o scrisoare pastorală împotriva genocidului din data de 30 iunie 1941, şi J. Loncar, un preot catolic din Zagreb, într-o predică din data de 23 august 1941, în care denunţa crimele împotriva umanităţii săvărşite de guvernul catolic Ustashi.
Loncar a fost condamnat la moarte pentru actul său eroic. Sentinţa i-a fost ulterior comutată la muncă silnică pe viaţă într-o ocnă. Nu am aflat însă ce s-a întâmplat cu Misic, nu avem nicio informaţie, dacă există vreo informaţie. (Id. at p. 109). Fie ca istoria să onoreze cum se cuvine gestul lor de protest.

Avro Manhattan, un fost comentator BBC şi un expert asupra Vaticanului, rezumă prin următoarele cuvinte lecţia celui de-al doilea război mondial din Croaţia:
"În Croaţia Biserica Catolică a întemeiat un Stat în deplină conformitate cu doctrinele sale. Rezultatul a fost un monstru şezând pe două picioare armate, gemene, ale totalitarismului: totalitarismul unui stat fascist nemilos şi totalitarismul catolic... Unicitatea acelui Stat Catolic Indpendent al Croaţiei se regăseşte tocmai prin aceasta: că ea a furnizat un model, în miniatură, a ceea ce Biserica Catolică, atunci când ea ar avea puterea, ar dori să vadă în întregul Occident, şi pretutindeni. Iată de ce acesta (Statul Ustaşi) trebuie să fie examinat cu foarte mare atenţie.

Pentru că semnificaţia sa, decurgând din premizele originii sale, este de cea mai mare învăţătură pentru toate popoarele iubitoare de libertate din întreaga lume."

(DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, Harvest House Publishers, p. 301-302 (1994) (quoting, AVRO MANHATTAN, THE VATICAN’S HOLOCAUST, Ozark Books, p. 9, 1986))

Arhiepiscopul Stepanic a fost întru-totul de acord cu planurile de genocid ale lui Pavelic.
Stepanic recunoaşte în jurnalul său personal că la o întâlnire din data de 16 Aprilie 1941, pe care a avut-o cu Pavelic acesta a declarat explicit că intenţia sa este de "a nu arăta nicio toleranţă faţă de Biserica Ortodocsă Sârbă". (JOHN CORNWELL, HITLER’S POPE, THE SECRET HISTORY OF PIUS XII, p. 253
(1999).)
Comentariile lui Stepanic din jurnalul său indică faptul că Stepanic îl considera pe Pavelic a fi un "catolic sincer". (JOHN CORNWELL, HITLER’S POPE, THE SECRET HISTORY OF PIUS XII, p. 253 (1999).)
În seara acelei zile Stepanic a organizat un dineu în cinstea lui Pavelic şi a acoliţilor din staff-ul acestuia. (JOHN CORNWELL, HITLER’S POPE, THE SECRET HISTORY OF PIUS XII, p. 253 (1999).)
La data de 28 aprilie 1941, o scrisoare pastorală semnată de Stepanic a fost citită de la toate amvoanele bisericilor catolice din Croaţia, prin care li se cerea enoriaşilor să colaboreze şi să se implice în lucrarea liderului lor, Pavelic. (JOHN CORNWELL, HITLER’S POPE, THE SECRET HISTORY OF PIUS XII, p. 253 (1999).)
Şi în chiar aceeaşi zi 250 de Serbi au fost ucişi la Bjelovar. (JOHN CORNWELL, HITLER’S POPE, THE SECRET HISTORY OF PIUS XII, p. 253 (1999).)

Faptul că în prezent acest Stepanic se regăseşte pe lista pentru beatificare, ca sfânt, a Bisericii Catolice, este o dovadă vie a faptului că Stepanic punea în aplicare voinţa Vaticanului şi că Biserica Catolică nu s-a schimbat nicio clipă. (JOHN CORNWELL, HITLER’S POPE, THE SECRET HISTORY OF PIUS XII, p. 253 (1999).)
Măcelul împotriva sârbilor a fost dus cu cunoştinţa şi cu binecuvântarea Papei însuşi. Papa Pius XII a fost înştiinţat în februarie 1942 despre genocidul înfăptuit împotriva sârbilor, şi cu toate acestea el nu întreprins nimic pentru a condamna sau a stopa acest lucru.

Reprezentanţa Crucii Roşii Internaţionale din Yugoslavia, a trimis un curier la Vatican care să înmâneze un document Bisericii Romano-Catolice, cu privire la Holocaustul din Croaţia, împreună cu o plângere oficială venind din Privislav Grizogono, din partea fostului Ministru al Regatului Yugoslaviei, în încercarea de a-l convinge pe papă să oprească Holocaustul sârbilor.
Vaticanul, care probabil ştia despre informaţiile ce se doreau a fi prezentate de curier, a blocat de fiecare dată ajungerea acestuia la papă. Şi totuşi, convins de importanţa misiunii sale, curierul a găsit o modalitate de a înmâna documentul direct papei Pius XII, la o audienţă publică.
Plângerea, datată în 8 februarie 1942, şi scrisă de către fostul Ministru al Regatului Yugoslaviei suna aşa:
"Eminenţă, vă scriu ca de la bărbat la bărbat, ca de la creştin la creştin. Încă din prima zi a independenţei statului croat, a început masacrul asupra sârbilor, masacru care continuă şi până astăzi... De ce vă scriu dumneavoastră asta? Iată de ce: în toate aceste crime, fără precedent, mai rele decât la păgâni, Biserica Catolică a luat parte prin două căi. În primul rând că un număr mare de preoţi, clerici, fraţi şi organizaţii catolice de tineret au participat activ la săvârşirea acestor crime, dar mult mai cumplit decât asta, preoţii catolici au devenit comandanţi de campanie şi din postura aceasta au ordonat sau au tolerat oribile torturi, crime şi masacre a unor creştini botezaţi. Nimic din toate aceste atrocităţi nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat permisiune din partea episcopilor catolici... Este de datoria bisericii să-şi facă auzit glasul: întâi pentru că e vorba de o Biserică a lui Cristos, şi apoi pentru că această biseric(catolică) este puternică... (JOHN W. ROBBINS, ECCLESIASTICAL MEGALOMANIA, p. 171 (1999).)

De ce nu a oprit Papa sacrificarea atâtor vieţi omeneşti? Este foarte simplu, din cauză că Ustaşii urmau exact ordinele sale. Vaticanul a fost cel care a inspirat aceste măceluri. Sârbii, în cea mai mare parte a lor, au fost şi rămân membrii ai Bisericii Ortodocse Bizantine, şi care este văzută de către Biserica Romano-Catolică ca un adversar al Romanismului, drept pentru care trebuie distrusă.
Masacrul purtat împotriva sârbilor nu a fost altceva decât o repetare a Inchiziţiei orchestrate de Biserica Romană.
Un exemplu de atitudine a clerului catolic faţă de sârbi este acela dat de Dr. Ivo Guberina, un preot catolic, lider al Acţiunii Catolice, şi gardă de corp a lui Pavelic. La data de 7 iulie 1941, Guberina a declarat: "Croaţia trebuie să-şi cureţe sistemul de toată otrava (sârbii ortodocşi) în orice fel posibil, chiar şi prin sabie, şi să ia orice măsură de prevenire a acesteia." (EDMOND PARIS, CONVERT OR DIE!, Chick Publications, p. 108.)

Papa Pius XII, episcopiile croate şi Acţiunea Catolică au cunoscut încă de la bun început actele de conversie forţate, genocidul, torturile şi deportările. (JOHN CORNWELL, HITLER’S POPE, THE SECRET HISTORY OF PIUS XII, p. 251
(1999).)
Genocidul înfăptuit împotriva sârbilor şi evreilor a fost doar o punere în operă a strategiei Vaticanului.
În anul 1941, Papa Pius XII i-a acordat o audienţă Fuhrerului Croaţiei, Ante Pavelic. (U.S. News and World Report, A Vow of Silence, at p. 37, March 30, 1998.)
Reprezentantul personal al Papei, Marcone, a fost trimis în Croaţia unde a fost martor ocular la torturile şi masacrele ustaşilor. (EDMOND PARIS, CONVERT OR DIE!, Chick Publications, p. 115.)
John Cornwell, după ce a cercetat arhivele catolice, a opinat că Marcone "a fost ales deliberat pentru a domoli şi pentru a încuraja." (JOHN CORNWELL, HITLER’S POPE, THE SECRET HISTORY OF PIUS XII, p. 258 (1999).)

Papa a fost atât de mulţumit de progresul Inchiziţiei din Croaţia încât în anul 1943 i-a mai acordat încă o audienţă privată lui Pavelic. (U.S. News and World Report, A Vow of Silence, at p. 37, March 30, 1998.)
Iată de ce nu nu poate fi invocată pretenţia că papa nu a ştiut nimic despre masacre. Amintiţi-vă de episodul din februarie 1942, în care reprezentanţa Crucii Roşii Internaţionale din Yugoslavia i-a înmânat personal Papei, printr-un curier, documentaţia privind genocidul în care erau implicaţi oficiali catolici înalţi, lucrul care îl incriminează pe însuşi Papa.

Pentru toţi aceia care se îndoiesc de cele de mai sus, citiţi vă rog ce a spus John Cornwell. La început John Cornwell era convins că Papa Pius XII era nevinovat şi că orice acuzaţie adusă acestuia de complicitate cu naziştii şi ustaşii era fără temei. Aşadar, pentru a-şi susţine teoria el a decis să studieze şi să cerceteze aceste acuzaţii pentru a le aşterne mai apoi într-o carte despre Papa Pius XII.
La sfârşitul cercetărilor sale a declarat:
"Eram convins că întreaga istorie era cunoscută, şi că pontificatul lui Pius XII era unul îndreptăţit... Am cerut acces la documentele esenţiale ale Romei, liniştindu-i pe aceia care se ocupau de arhivele care mă interesau, legat de suvbiectul meu (Papa Pius XII)... Pe la mijlocul anilor 1997, aproape de sfârşitul cercetărilor mele, m-am trezit că mă aflu într-o stare de şoc, pe care o pot descrie ca fiind una morală. Tot materialul pe care l-am adunat cu privire la întreaga viaţă a lui Pacelli (Papa Pius XII), nu a oferit nicio exonerare papei ci doar o mai largă incriminare. Cariera de spion a lui Pacelli, de la încă începutul secolului, mi-a dezvăluit povestea unei puteri papale fără precedent, şi care începând din anul 1933 a direcţionat Biserica Catolică într-o complicitate cu cele mai întunecate forţe ale erei." (JOHN CORNWELL, HITLER’S POPE, THE SECRET HISTORY OF PIUS XII, p. vii (1999).)

(Eugenio Pacelli, devenit ulterior Papa Pius XII, semnând Concordatul dintre Vatican şi nazişti; 20 iulie 1933)

Iezuiţii i-au inspirat pe Nazişti

2010-05-22T06:27:00.000+03:00

Biserica catolică este a cincea coloană în orice ţară unde aceasta se află. "A cincea coloană" este un termen folosit pentru a descrie o mare grupare care este trimisă într-o ţară pentru a o slăbi, pentru a o înmuia, înaintea unei invazii.

De exemplu, în cel de-al doilea război mondial, pe teritoriul Franţei a pătruns a cincea coloană catolică, numită "Acţiunea Catolică", care a lucrat în numele naziştilor înainte de, cât şi în timpul invaziei Germaniei în Franţa.

"Acţiunea Catolică" a dus o largă propagandă pentru a pregăti poporul să accepte fascismul şi pentru a nu opune rezistenţă invaziei Germaniei.

Această organizaţie a fost foarte eficientă, Franţa a căzut după 30 de zile.

Piere Laval, numitul Papei şi preşedinte al guvernului de la Vichy a declarat următoarele la Radio France National, la data de 2 ianuarie 1943: " Eu sper că Germania va fi victorioasă. Poate părea ciudat pentru cineva care ascultă, ca cineva care este învins, să se bucure pentru victoria ocupanţilor. Aceasta se întâmplă deoarece acest război nu este ca războaiele de până acum. Acesta de-acum este un adevărat război religios! Da, un război al religiei!" (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, Chick Publications, p. 158, 1975.)

Acţiunea catolică a fost atât de eficientă în a-i convinge pe catolicii din Belgia că fascismul era bun, încât s-a ajuns ca, la o scară de 8 din 10 belgieni, 8 dintre colaboratorii Germaniei Naziste să fie catolici. (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, Chick Publications, p.135, 1975.)

Romano-catolicul Otto Strasser a fost unul dintre fondatorii Partidului Nazist.

Strasser a dezvăluit în cartea sa, "Hitler şi eu", că infama carte nazistă de propagandă, "Mein Kampf", atribuită lui Hitler, în realitate nu a fost scrisă de Adolf Hitler.

Potrivit declaraţiei lui Strasser, un iezuit pe nume Bernhardt Stempfle i-a cedat lui Hitler dreptul de autor al cărţii cu pricina; Bernhardt Stempfle fiind autorul cărţii Mein Kampf. (SIDNEY HUNTER, IS ALBERTO FOR REAL?, p. 36 (1988) (citing ANDREW SINCLAIR, THE GREAT CONSPIRACY, p. 9 and EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 138).)

Hitler şi naziştii au lucrat concertat cu Vaticanul prin intermediul Iezuiţilor. În anul 1933 Germania a semnat Concordatul cu Vaticanul. Franz von Papen, reprezentantul lui Hitler la semnarea Concordatului, a declarat că "condiţiile generale ale Concordatului au fost mult mai favorabile decât oricare alte înţelegeri similare semnate de către Vatican... Cancelarul Hitler mi-a cerut să-l asigur pe secretarul Vaticanului (Cardinalul Pacelli, care mai târziu avea să devină Papa Pius XII) că el (Hitler) va reduce la tăcere imediat orice clan anticlerical." (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, Chick Publications, p. 130, 1975.)

La ora aceea existau 45 de lagăre de concentrare în Germania, în care erau deţinuţi 45.000 de prizonieri. (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, Chick Publications, p.130, 1975.)

În aparenţă, o parte a acordului prevedea ca Hitler să distrugă orice oponent anticatolic, iar în schimb Roma urma să susţină Germania Nazistă! Iar lucrul aceasta avea să fie o latură modernă a Inchiziţiei.

După ce a devenit liderul Italiei fasciste, Mussolini a consemnat în nişte note elemente despre întâlnirea pe care el a avut-o cu Papa Pius XI, în care-l citează pe acesta din urmă ca spunând următoarele: "Mă bucur că, a fost restabilită compatibilitatea dintre Partidul Fascist şi Acţiunea Catolică. Şi chiar dacă dificultăţile întâmpinate de catolici au dispărut. Însă eu nu văd, în întreaga doctrină fascistă, în expunerea principiilor sale privind ordinea, autoritatea şi disciplina, nimic contrar doctrinelor catolice." (JOHN W. ROBBINS, ECCLESIASTICAL MEGALOMANIA, p. 169 (1999) (quoting PETER C. KENT, THE POPE AND THE DUCE: THE INTERNATIONAL IMPACT OF THE LATERAN AGREEMENTS, p. 6 (1981)).)

După semnarea Concordatului cu Germania Nazistă, Papa Pius XI s-a răzgândit. El şi-a dat seama că războiul era iminent şi s-a decis să denunţe public acest lucru atât lui Hitler cât şi lui Mussolini. (THE VATICAN MOSCOW WASHINGTON ALLIANCE, p. 88-99 (1986).)

El era pregătit să facă acest denunţ pentru data de 12 februarie 1939, în ajunul celui de-al doilea război mondial. (THE VATICAN MOSCOW WASHINGTON ALLIANCE, p. 88-99 (1986).)

Acest lucru ar fi avut un efect devastator asupra planurilor de invazie ale Germaniei şi Italiei asupra ţărilor Europei, pentru că o treime din populaţia Germaniei era practicantă catolică, ca să nu mai vorbim despre milioanele de catolici din celelalte ţări ale Europei. Cu toate acestea, Papa Pius XI s-a îmbolnăvit subit şi a murit la data de 10 februarie 1939, la mai puţin de 48 de ore de momentul ales de el pentru a ţine un discurs de denunţare publică a Nazismului şi a Fascismului. (THE VATICAN MOSCOW WASHINGTON ALLIANCE, p. 88-99 (1986).)

Mulţi cred că Pius XI a fost otrăvit. Toate stenogramele privind discursul pregătit au fost distruse cu câteva minute înainte de moartea sa. Chiar şi redactarea de mână, originală, a manuscrisului referitor la denunţ a dispărut în mod misterios de pe biroul de lucru al papei.

(THE VATICAN MOSCOW WASHINGTON ALLIANCE, p. 88-99 (1986).)

Secretarul de Stat al Papei, Cardinalul Pacelli, a fost una dintre persoanele care au avut acces liber la documentele Papei. (THE VATICAN MOSCOW WASHINGTON ALLIANCE, p. 97 (1986).)

Cardinalul Pacelli a negociat termenii Concordatului cu Germania Nazistă şi mai apoi a devenit Pius XII, ca succesor al Papei Pius XI.

Pius XII a fost un suporter ardent al Nazismului.

Hitler a modelat organizaţia sa nazistă de partid după felul de organizare al Bisericii Catolice.

Hitler a declarat:

"Am învăţat multe de la Ordinul Iezuiţilor... Până acum nu a mai existat nimic mai grandios, pe acest pământ, decât organizarea ierarhică a Bisericii Catolice. Eu am preluat multe din această organizare în propriul meu partid. Am să vă spun un secret... Eu întemeiez un Ordin... în "Burg"urile mele din organizaţie, noi vom ridica un tineret care va face să tremure lumea." (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, Chick Publications, p. 164, 1975.)

Hitler nu a divulgat mai multe spunând că nu era momentul s-o facă. El nu a dezvăluit identitatea îngrozitoarei organizaţii, atunci. De fapt el se referea la "Schutzstaffel", binecunoscută sub numele SS.

Generalul Walter Schellenberg, fostul şef al contraspionajului german (Sicherheisdienst sau SD), explica după război:

Organizaţia SS(sic) a fost constituită, de către Himmler, în acord cu principiile Ordinului Iezuit. Regulamentele lor şi Exerciţiile Spirituale prescrise de către Ignatius de Loyola au fost modelul pe care Himmler a încercat să-l copieze cu exactitate. (Id. See also, EDMOND PARIS, CONVERT OR DIE!, Chick Publications.)

Generalul Schellenberg a dezvăluit că eşaloanele înalte ale SS erau trimise odată pe an la Castelul Wewelsburg din Westfalia, pentru a lua parte la "meditaţiile" concepute de către Ignatius de Loyola, fondatorul Iezuiţilor.(MANFRED BARTHEL, THE JESUITS, HISTORY AND LEGEND OF THE SOCIETY OF JESUS, p. 8 (1984).)

Adolf Hitler a spus:"Aşa cum văd eu, Himmler este Ignatius de Loyola al nostru." (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, Chick Publications, p.

167, 1975.)

Reţineţi că Himmler a fost “Reichsfuhrer SS” (Şeful Suprem al SS). Acest titlu se dorea a fi echivalentul "Generalului" Iezuit. (Id. at p. 164.)

Himmler era deasemenea responsabil şi de Poliţia Secretă Germană, cunoscută sub numele de Gestapo.

Generalul Iezuit, Contele Halke von Ledochowski, a aranjat o unitate specială din cadrul Serviciului Central de Securitate al SS, în care majoritatea funcţiilor principale erau deţinute de către preoţi romano-catolici, şi care purtau cămăşi negre ale uniformelor SS. Capul acestei unităţi speciale era unchiul lui Heinrich Himmler, un preot iezuit.

(Id. at p. 168.)

Hitler, Goebbels, Himmler şi mulţi membri ai vechii gărzi a Partidului Nazist erau romano-catolici.

Franz Von Papen, fostul Cancelar al Germaniei, şambelanul secret al Papei, şi motorul principal al încheierii Concordatului dintre Germania şi Vatican, a spus:

"Cel de-al Treilea Reich este prima putere mondială care nu numai că recunoaşte dar şi aplică înaltele principii ale papalităţii."(EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, Chick Publications, p.165, 1975.)

Ce au făcut aceşti apostoli ai supunerii oarbe, Iezuiţii, cu privire la mişcarea Nazistă?

Ei au subliniat cu fiecare ocazie realitatea că mişcarea nazistă şi Romano-Catolicismul erau una şi aceeaşi.

De exemplu, teologul iezuit Michaele Schamaus, în cartea "Imperiul şi Biserica", din 1933,

are o serie de scrieri cu referire la acest subiect:

" 'Imperiul şi Biserica' este o serie de scrieri care ar trebui să ajute la construirea Celui de-al Treilea Reich, deoarece uneşte un stat naţional-socialist de creştinătatea catolică...

Mişcarea Naţional Socialistă este cel mai viguros şi mai masiv protest împotriva spiritului secolelor 19 şi 20... Un compromis între credinţa Catolică şi gândirea liberală este imposibil... Nimic nu este mai contrar Catolicismului decât democraţia... Reînvierea înţelesului deplin al unei 'stricte autorităţi' deschide din nou drumul către o reală autoritate ecleziastică... Înţelegerea greşită a libertăţii este văzută în doctrina Catolică ca fiind păcatul originar... Poruncile naţional-socialismului şi acestea ale Bisericii Catolice ţintesc către acelaşi obiectiv." ((EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, Chick Publications, p.165, 1975.))

Kurt Gerstein, un membru sub acoperire al opoziţiei evanghelice faţă de Hitler, a devenit ofiţer SS cu scopul de a descoperi secretul lagărelor de concentrare şi de a spune lucrul acesta întregii lumi.

El a întocmit un raport pe care să-l predea reprezentantului personal al Papei la Berlin.

Când ataşatul papal a aflat de ce dorea Gerstein să-l întâlnească, a refuzat să-l primească pe acesta. Era important pentru Vatican ca să ascundă implicarea sa. Ei nu aveau nevoie de nimeni să vină să le spună despre nişte lucruri pe care papa le cunoştea deja şi cu toate acestea păstra tăcerea.

Papa nu avea nevoie ca Gerstein să vină să-i spună ce se întâmpla în Germania. Existau zeci de mii de preoţi catolici în întreaga Europă. Aceştia văzuseră deja casele golite, sate întregi deportate. Ei auziseră deja confesiunile catolicilor nazişti din SS, şi o informare precisă fusese deja trimisă la Vatican prin proprii săi diplomaţi. (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, Harvest House Publishers, p. 283 (1994).)

Preoţi catolici, la ordinele Vaticanului, au participat activ la exterminarea evreilor.

În cartea sa din 1937, Marea Apologetică, catolicul Abbe Jean Vieujan declara că "pentru a accepta principiul Inchiziţiei, cineva are nevoie de o mentalitate creştină, şi tocmai de aceasta duc lipsă mulţi creştini... Biserica nu are nicio astfel de timiditate." (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, Chick Publications, p.166, 1975.)

Partea de nord a Germaniei era predominant protestantă. Izvorul şi bastionul mişcării naziste a fost însă Bavaria, în sudul Germaniei, predominant romano-catolică. Germanii romano-catolici s-au alăturat partidului Nazist în masă, şi l-au susţinut cu entuziasm pe Hitler. Romano-catolicii erau obişnuiţi deja, de viaţa lor religioasă, pentru un guvern autoritar, lucru care explică de ce, atât de firesc, au fost suporterii entuziaşti ai un guvern autoritar nazist. (JOHN W. ROBBINS, ECCLESIASTICAL MEGALOMANIA, p. 163 (1999).)

"Suportul catolic german pentru războaiele lui Hitler nu s-a datorat doar faptului că acesta le-a fost cerut de către conducătorii nazişti dar şi pentru că liderii lor religioşi au cerut formal acest lucru... Prin propriul exemplu şi prin încurajare deschisă, presa catolică şi organizaţiile catolice au oferit întregul lor angajament cauzei naţiunii." (JOHN W. ROBBINS, ECCLESIASTICAL MEGALOMANIA, p. 166 (1999) (quoting

GORDON ZAHN, GERMAN CATHOLICS AND HITLER’S WARS, p. 56 (1962)).)

Comunismul Catolic

2010-05-21T09:32:00.000+03:00

Nu numai că Roma a instigat la declanşarea Primului Război Mondial, dar tot ea a avut un rol esenţial în declanşarea Revoluţiei Bolşevice. În timp ce, în public, biserica catolică se opunea comunismului, ea finanţa în secret şi instiga revoluţia comunistă din Rusia la fiecare pas. (AVRO MANHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, p. 124-125 (1983).)

În aprilie 1917, Lenin şi câţiva dintre revoluţionarii săi cheie au fost transportaţi prin Germania, în infamul "tren sigilat". (ALBERTO RIVERA, THE GODFATHERS, p. 13 (1982) (citing SALISBURY, BLACK NIGHT WHITE SNOW, p. 405-407 (1977).)
Diego von Bergen, un iezuit german instruit în Biserica Romano-Catolică din Germania, a fost omul responsabil pentru organizarea călătoriei lui Lenin din Germania către Rusia. (ALBERTO RIVERA, THE GODFATHERS, p. 13 (1982) (citing R. PAYNE, LIFE AND DEATH OF LENIN, p. 285-300 (1964)).)
Mai târziu Bergen a devenit ambasadorul Germaniei la Vatican, în timpul Republicii de la Weimar şi al Germaniei lui Hitler. (ALBERTO RIVERA, THE GODFATHERS, p. 13 (1982) (citing GERMANY AND THE REVOLUTION IN RUSSIA 1915-1918; DOCUMENTS FROM THE GERMAN FOREIGN
MINISTRY, edited by Z.A.B. ZEMAN, p. IX (1958)).)

Bineînţeles că Vaticanul s-a aşteptat la o răsplată pentru efortul financiar şi logistic întru sprijinirea comuniştilor. Între anii 1917 şi 1924 Vaticanul a încheiat acorduri secrete cu Lenin, în care îi asigura pe comunişti de un total sprijin în condiţiile în care comuniştii să suprime Biserica Ortodoxă Rusă şi să facă din Romano-Catolicism religia oficială a Rusiei. (AVRO MANHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, p. 124-125 (1983).)
Imensele averi precum şi terenurile deţinute de biserica ortodoxă urmau să intre în posesia bisericii romano-catolice, până la ultimul bănuţ. (AVRO MANHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, p. 124-125 (1983).)
În cele din urmă, oricum, Lenin şi succesorii săi au fentat Vaticanul, aceştia au luat banii Vaticanului dar s-au situat de partea Bisericii Ortodoxe. (AVRO MANHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, p. 124-125 (1983).)
Lucrul acesta i-a transformat pe comuniştii ruşi în duşmani ai Vaticanului. Vaticanul a căutat să se răzbune folosindu-se de Nazişti pentru a invada Rusia în timpul celui de-al doilea război mondial.
Prin urmare Vaticanul nu a reuşit să-şi atingă scopurile nici în al doilea război mondial. Dar ceea ce ei nu au reuşit să obţină prin război, au reuşit pînă la urmă să o facă prin intrigă şi prin diplomaţie.
De-acum, Vaticanul şi comuniştii lucrează mână în mână pentru atingerea obiectivului lor final de dominare a lumii. (AVRO MANHATTAN, THE VATICAN MOSCOW WASHINGTON ALLIANCE, p. 281-82 (1986).)
Fostul iezuit Alberto Rivera, a aflat că Generalul Iezuit din timpul său era Mason şi Comunist. (ALBERTO RIVERA, ALBERTO, Chick Publications, p. 28 (1979).)
Papa Ioan Paul II a fost un comunist marxist, şi care a continuat ceea ce începuseră deja Papa Ioan XXIII şi mai apoi Papa Paul VI, spre un marxism inspirat de catolicism.(Id. at p. 38, 281-82.)
În timp ce Papa Paul VI a cultivat strânse relaţii cu Moscova, Papa Ioan Paul II s-a îndreptat către un comunism catolic, şi independent faţă de Moscova.
Din cauza acestei pauze în relaţiile cu Moscova, aceasta din urmă a plănuit asasinarea papei din data de 13 mai 1981.

În primele zile ale revoluţiei comuniste din Cuba, episcopii catolici şi preoţii catolici din Cuba au denunţat comunismul. Mulţi dintre preoţii catolici au fost închişi sau exilaţi de către Castro.
Totuşi, după aceste atacuri ale comuniştilor asupra catoliciilor, Biserica Romano Catolică a întreţinut relaţii foarte strânse cu regimul lui Castro.
Biserica Romano Catolică, încă de la începutul anilor 1960, a refuzat cu fermitate să ridice vocea împotriva crimelor comise sub regimul comunist din Cuba. Mai mult, Biserica Catolică chiar a acordat sprijin regimului comunist cubanez. La începutul anilor 1960, o scrisoare pastorală, semnată de majoritatea episcopilor catolici cubanezi, condamna bolcada SUA împotriva Cubei şi cerea poporului cubanez să contribuie şi să sprijine la reuşita revoluţiei comuniste. (ARMANDO VALLADARES, AGAINST ALL HOPE, p. 281 (1986).)
Dar unii dintre preoţii catolici, dând dovadă de curaj, au refuzat să de citire epistolei pastorale înaintea congregaţiilor lor.
Biserica Catolică îşi arăta încă odată adevărata sa natură.
Monseniorul Cesar Zachi, ambasadorul oficial al Vaticanului în Cuba, ca reprezentant oficial al Bisericii Catolice, a sprijinit cu abnegaţie comunismul lui Fidel Castro. Zachi a lăudat virtuţile revoluţiei comuniste şi a continuat să îndemne tineretul cubanez să se alăture miliţiei revoluţionare comuniste. Mai mult chiar, Fidel Castro a fost un oaspete de onoare la ceremonia de consacrare episcopală a lui Zachi.

Ierarhia Romano Catolică a închis ochii chiar şi atunci când unii dintre preoţii catolici erau bătuţi şi torturaţi şi supuşi la brutalităţile comunismului cubanez.
De exemplu, Miguel Angel Laredo, un preot catolic, a fost arestat de către cubanezi şi trimis în închisoare. El a fost bătut crunt, de mai multe ori, de către gardienii cubanezi fiind spitalizat în cele din urmă. Iar atunci când vestea aceasta s-a răspândit printre oficialii cubanezi, Carlos Rafael Rodriguez, a solicitat Nunţiului Catolic, lui Cesar Zachi, o întrevedere privată cu ministrul cubanez al afacerilor externe. După conferinţă, Zachi, în calitate de purtător oficial de cuvânt al Vaticanului în Cuba, a anunţat că revoluţionarii cubanezi s-au dovedit generoşi cu Laredo şi că s-au purtat cu acesta din urmă ca şi cum nu ar fi dus un regim de detenţie ci mai degrabă i-au oferit acestuia un trai paşnic, oferindu-i o muncă plăcută, de mic fermier, aceea de a planta salată verde şi ridichi.
Prin această înşelăciune a Bisericii Catolice, adevărul a fost muşamalizat pentru a ascunde omenirii barbariile regimului comunist. (ARMANDO VALLADARES, AGAINST ALL HOPE, p. 282 (1986).)

Vaticanul şi comuniştii cubanezi au întreţinut legături foarte strânse până acum, de cel puţin 30 de ani. Fidel Castro a fost oaspetele de onoare al Papei Ioan Paul II la Vatican, în noiembrie 1996, iar Papa la rândul său l-a vizitat pe Castro în Cuba, în ianuarie 1998. Ambele întâlniri au fost marcate de cordialitate, lucru care i-a nedumerit şi supărat pe mulţii dintre membrii comunităţii cubaneze din SUA, şi care nu puteau pricepe de ce existau legături atât de strânse între comunişti şi Vatican.

Papa Ioan Paul II a condamnat emabrgoul comercial impus asupra Cubei. Într-un interviu acordat unui jurnalist italian, Jas Gawronski, Papa Ioan Paul II a ţinut să declare despre comunism următoarele: "Comunismul a avut succes în secolul acesta, ca o reacţie împotriva unui anumit timp de capitalism sălbatic şi neînfrânat, pe care noi îl cunoaştem cu toţii." Şi iată că el nu este anticomunistul pe care presa mondială a ţinut să ni-l arate şi să ne facă să credem aceasta.

Nu trebuie să mai surprindă deci faptul că Biserica Catolică sprijină regimurile comuniste, filozofia politică care răzbate din enciclicele papale şi din edictele conciliilor este aceea că, toate bunurile sunt proprietate comună pentru toţi, şi că proprietatea privată trebuie subordonată acestui principiu.
Aceasta este esenţa comunismului şi a fascismului.
Într-un stat comunist, guvernul deţine toate proprietăţile, iar într-un stat fascist poporul deţine proprietatea şi guvernul controlează dacă poporul foloseşte proprietatea potrivit permisiunilor acordate.

Papa Pius XI explică, care este poziţia Bisericii Romane:
"Plecând de la respectarea legii naturale şi divine, autoritatea publică, în scopul binelui comun, poate preciza, mai exact, ceea ce este admis şi ceea ce este ilicit pentru deţinătorii de proprietăţi în folosirea proprietăţilor lor. Istoria dovedeşte că dreptul la proprietate. la fel ca şi alte elemente ale vieţii sociale, nu este absolut rigid." (JOHN W. ROBBINS, ECCLESIASTICAL MEGALOMANIA, at p. 41 (1999) (quoting Pius XI, Quadragesimo Anno, On Social Reconstruction, p. 25 (1931).)
Mai departe Papa Pius XI a declarat:
"Socialismul tinde către şi într-o anumită măsură se apropie de adevărurile creştinismului catolic, tradiţie care a fost mereu sacră, pentru că nu se poate nega că cerinţele acestuia, uneori, sunt foarte apropiate de reforma creştină a societăţii şi asupra cărora trebuie să se insiste pe bună dreptate." Pius XI, Quadragesimo Anno, 109 (1931).(JOHN W. ROBBINS, ECCLESIASTICAL MEGALOMANIA, at p. 67 (1999).)

Filozofia comunistă a Bisericii Romano Catolice este impregantă indisolubil în ţesătura politică a Bisericii Catolice. Iar aceasta nu este ceva care să poată fi modificat printr-o schimbare în conducerea Vaticanului.
Doctrinele religiei Catolice sunt inima filozofiei politice a colectivelor comuniste.
Lupul catolic nu-şi va schimba năravul fiindcă nu se poate schimba asta.

IRA, Armata Republicană Irlandeză, este un exemplu al influenţei comuniste a Vaticanului în întreaga lume. IRA a fost fondată în anul 1969 ca o mişcare clandestină şi teroristă a Sinn Fein, care nu este altceva decât o mişcare politică Romano Catolică prin care se urmăreşte subjugarea Irlandei de Nord, protestante, sub autoritatea mai catolicei Irlande. IRA este manevrată de mîinile ascunse ale iezuiţilor, şi, în consecinţă IRA a ales să reprezinte orientarea marxistă. Activităţile criminale şi teroriste ale IRA includ atentate cu bombe, asasinate, răpiri, şantaje şi jafuri, şi care sunt săvârşite împotriva creştinilor protestanţi care trăiesc în Irlanda de Nord şi împotriva guvernului britanic.
(Jerry Seper, Colombia Rebels Met With Dozen IRA Chiefs, The Washington Times, May 6, 2002.)

IRA este interconectată cu alte organizaţii comuniste teroriste. De exemplu, pe 6 mai 2002, s-a descoperit că că gruparea rebelă comunistă marxistă din Columbia (FARC) a avut întâlniri pe o perioadă de cel puţin ultimii trei ani, şi au beneficiat de instruire de la o mulţime de membri ai Sinn Fein şi IRA, care i-au antrenat în bombe şi i-au calificat pe rebelii comunişti în atentate şi activităţi teroriste. Într-o mărturie a congresului înaintea U.S. House of Representatives International Relations Committee, generalul columbian Fernando Tapias, comandantul forţelor armate, a atribuit IRA instruirea rebelilor marxişti pentru bombardarea a 320 centrale electrice, 30 de poduri, şi 46 de maşini capcană(cu bombe) în urma cărora 400 de poliţişti şi militari columbieni au murit.
(Jerry Seper, Colombia Rebels Met With Dozen IRA Chiefs, The Washington Times, May 6, 2002. )

Rolul Vaticanului în declanşarea Primului Război Mondial

2010-05-21T06:35:00.000+03:00

Papa, care se descrie pe sine însuşi ca un om al păcii, în realitate nu este decât un om al războiului, şi care a plănuit declanşarea Primului Război Mondial. Biserica Romano-Catolică a nutrit o ură constantă faţă de Biserica Ortodoxă Răsăriteană. Serbia este o ţară predominant ortodoxă.
Papa Pius X, prin intermediul diplomaţilor săi a încercat să convingă Austro-Ungaria să "pedepsească" Serbia. (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, Chick Publications, p.116-117, 1975.)
Când arhiducele Austro-Ungariei, Francois Ferdinand, moştenitorul probabil al coroanei imperiului Austroungar, a fost ucis la Sarajevo de către un student macedonean, Gavrillo Princip, la data de 28 iunie 1914, Papa a profitat de oportunitate şi l-a împins pe împăratul catolic Francis Joseph al Austro-Ungariei, să declare război Serbiei. Însărcinatul cu afacerile Vaticanului în Bavaria, Baronul von Ritter, a scris următoarele rânduri guvernului său:
"Papa este de acord cu pedepsirea dură a Serbiei. El nu crede că cea mai mare parte a armatelor Rusiei şi Franţei s-ar putea opune cu ceva într-un război împotriva Germaniei. Secretarul cardinal de Stat nu vede când ar mai putea Austria să provoace războiul dacă aceasta nu se decide acum pentru asta.(EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, Chick Publications, p.
118, 1975.)
Aşa că la data de 28 iulie 1914, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, lucru care a atras întreaga Europă în Primul Război Mondial.
Datorită rolului jucat de Vatican în declanşarea Primului Război Mondial, Aliaţii nu au putut permite prezenţa Vaticanului la masa tratativelor atunci când în anul 1919 a fost semnat Tratatul de la Versailles. (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, Chick Publications, p. 122, 1975.)
Ceea ce a fost cu adevărat interesant este că Italia, cea mai catolică dintre ţările europene, a insistat ca Vaticanul să fie exclus de la această conferinţă.
Prin articolul XV din 26 aprile 1915, al înţelegerii de la Londra, şi care definea participarea Italiei în război, Baronul Sonino le cerea aliaţilor să se opună oricărei intervenţii a Vaticanului în acordurile de pace. (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, Chick Publications, p. 122, 1975.)

Ordinul Iezuit (2)

2010-05-20T10:30:00.000+03:00

În Sicilia, încă de dinainte de anul 1000 A.D., fusese înfiinţat un grup de criminali care erau supraveghetori ai terenurilor feudale. (488.David Allen Rivera, The Illuminati Leadership Changes, Final Warning: A History of the New World Order,
http://www.the7thfire.com/new_world_order/final_warning/illuminati_leadership_changes.htm (web address current as of April 17, 2004).)
Mai târziu ei aveau să fie cunoscuţi ca MAFIA.
Paul A. Fisher în cartea sa "Dumnezeul lor este Diavolul" (Herbert G. Dorsey III, The Historical Influence of International Banking,
http://www.illuminati-news.com/international-banking.htm (web address current as of April 17, 2004).) relatează că "un istoric pe nume Charles Heckethorn, în cartea sa Secret Societies, a explicat că înţelesul cuvântului "Mafia" este un acronim care se traduce prin "Mazzini Autoriza Furti, Incendi, Avelenameti.", adică Mazzini Autorizează Furtul, Incendierea şi Otrăvirea." (Herbert G. Dorsey III, The Historical Influence of International Banking,
http://www.illuminati-news.com/international-banking.htm (web address current as of April 17, 2004).)
Contemporan cu Mazzini, Albert Pike era "Comandorul Suprem al Vechiului şi al Universal Recunoscutului Rit Scoţian al Francmasoneriei din Jurisdicţia de Sud, U.S.A" şi care îi succedase lui Isaac Long, acela care în anul 1801 a adus o statuie a lui Bahomet (Satana) în Charleston, Carolina de Sud, cu ocazia punerii acolo a bazelor respectivului rit masonic.
O ramură a Illuminati cunoscută ca "Liga Dreptăţii" l-a angajat pe Karl Marx (Moses Mordecai Marx Levi) să scrie Manifestul Comunist. (JAMES WHISLER, THE MYSTICS, THE MASONS AND DALLAS THEOLOGICAL
SEMINARY, http://www.historicist.com/articles/The%20Mystics,%20The%20Masons%20and%20Dallas%20 Theological%20Seminary.htm (website address current as of 2-28-05).)
Manifestul Comunist a fost scânteia care precedat declanşarea Primului Război Mondial.
Mai toate societăţile secrete sunt astfel alcătuite încât membrii lor din eşaloanele inferioare să nu cunoască strategia şi obiectivele generale ale organizaţiei.
În anii 1860, Giuseppe Mazzini, liderul mondial al Masoneriei Illuminati, şi Albert Pike, Comandorul Suprem al Vechiului şi al Universal Recunoscutului Rit Scoţian al Francmasoneriei din Jurisdicţia de Sud, U.S.A, au decis să creeze un singur consiliu suprem al ordinului masonic. (CODE OF CANON LAW, p. xii (1983).)
Albert Pike avea să fie investit cu autoritatea dogmatică, ca Suveran Pontif al Francmasoneriei Universale, în timp ce Mazzini urma să deţină autoritatea executivă cu titlul de Suveran Suprem al Acţiunii Politice. Ei au numit acest nou nivel al Francmasoneriei ca Ritul Paladin Nou şi Reformat. Planul lor era ca asupra acest rit să nu fie cunoscut de majoritatea membrilor Francmasoneriei.
Membrii care urmau să facă partă din Ritul Paladin erau recrutaţi dintre masonii de gradul 33. Membrii aleşi ai Ritului Paladin depuneau un jurământ pentru a păstra tăcerea însăşi asupra existenţei acestui noi şi suprem rit.
Scopul Ritului Paladin era de a conduce Masoneria mondială printr-o organizaţie internaţională. Majoritatea membrilor Masoneriei, urma să nu fie informată cu privire la întreaga strategie.
Centrul operaţiunilor Ritului Paladin era situat în Charleston, Roma şi Berlin.
Probabil că într-o anume măsură, opoziţia dintre activităţile revoluţionare italiene ale lui Mazzini şi biserica romano catolică, a condus ca, la un moment dat, biserica catolică să considere că a fi membru al Francmasoneriei este o ofensă care justifică excomunicarea. (ALBERTO RIVERA, ALBERTO, p. 28 (1979).)
Societăţile secrete au avut, periodic, schisme şi reconcilieri cu Biserica Catolică. Cel mai adesea problema era legată de întrebarea dacă Vaticanul va deţine controlul asupra societăţii în cauză. Dacă Vaticanul constată că o societate secretă deţine putere politică, economică sau religioasă, Roma o va considera ca pe un rival şi va porni război împotriva sa.
Dar dacă, aşa cum am văzut la Iezuiţi, societatea secretă respectivă va accepta autoritatea Romei, atunci şi Vaticanul va fi extrem de încântat să o salute pe noua prostituată.
James Whistler explică una dintre strategiile diabolice ale societăţilor şi implementarea acesteia de către Vatican şi Francmasonerie:
"Una dintre tacticile pe care ei le folosesc, despre care trebuie să vă vorbesc, este aceea a publicităţii negative pentru a se disocia ei înşişi de aceia cu care formează o alianţă secretă. Acest truc a fost folosit atât de des încât oricine ar crede că trebuie să ne dăm seama deja de lucrul acesta.
Cititorul (american) ar putea să-şi aducă aminte de vehemenţa elitele bancare care s-au opus(în public) legii Rezervelor Federale din 1913, o lege care în fapt a fost scrisă cu scopul de a le da acestora puterea asupra sistemului monetar naţional.
Gary Kah oferă un altfel de exemplu cu conotaţii ca mai sus, dar cu referire la Noua Religie a Lumii:
"Ordinul medieval al Cavalerilor Templieri... ar reapărea ca ordinul Francmasoneriei. Loja Masonică a reprezentat începutul unei renaşteri oculte în societatea occidentală. Deşi înrădăcinată puternic în Catolicism, Francmasoneria a fost prezentată public ca fiind un arhirival al Romei. Această percepţie a permis ca ordinul francmasonic să penetreze în cercurile protestante, obiectivul final fiind acela de a aduce "oaia pierdută" înapoi sub autoritatea Vaticanului." (JAMES WHISLER, THE MYSTICS, THE MASONS AND DALLAS THEOLOGICAL SEMINARY,
http://www.historicist.com/articles/The%20Mystics,%20The%20Masons%20and%20Dallas%20Theological%20Seminary.htm (website address current as of 2-28-05).)

Dreptul canonic al Bisericii Catolice a fost revizuit prin abrogarea secţiunii care interzicea apartenenţa membrilor catolici la Francmasonerie. Această revizuire a dreptului canonic al bisericii catolice a fost înfăptuită sub Papa Ioan XXIII. (CODE OF CANON LAW, p. xii (1983).)
Fostul iezuit Alberto Rivera a dezvăluit că înainte ca el să părăsească Ordinul Iezuit, el a descoperit că Generalul Iezuit (cunoscut sub numele de "Papa cel Negru") nu numai că era membru al Partidului Comunist din Spania, dar deasemenea că el era si Mason. (ALBERTO RIVERA, ALBERTO, p. 28 (1979).)
De-a lungul anilor, mulţi din Biserica Catolică au fost alarmaţi de legăturile cu Masoneria ale lui Angelo Giussepe Roncalli (Papa Ioan XXIII) şi ale lui Karol Woytla (Papa Ioan Paul II). (Sodalitium, "The Pope of the Council" - Part 19: John XXIII and Masonry, October - November 1996 (http://watch.pair.com/pope-mason.html).)
Aceste legături au adus şi roade de pe urma alianţei dintre Francmasonerie şi Vatican.
O astfel de confederaţie între societăţi atât de puternice este ca un dans al şerpilor, iar pentru privitorul dinafară nu este foarte clar cine conduce pe cine.
Din informaţiile obţinute din interiorul chiliilor Vaticanului de către iezuitul Alberto Rivera, reiese că iezuiţii sunt la conducere.
William Schnoebelen, un fost preot satanist si membru al Illuminati, a dezvăluit că pentru a putea avansa în ierarhia satanică era obligatoriu pentru el să devină Maestru Mason şi să primească ordinele sfinte de a deveni preot catolic. (WILLIAM AND SHARON SCHNOEBELEN, LUCIFER DETHRONED, p. 54-58 (1993).)
Schnoebelen crezuse că, catolicilor le este strict interzis să devină masoni. El l-a întrebat pe un lider satanist cum se poate să fi preot catolic şi mason în acelaşi timp.
"Opoziţia dintre Catolicism şi Masonerie a fost de fapt una superficială, i-au explicat ei. De la cel mai înalte nivele, aceste două secte converg. Bineînţeles că înregimentaţii nu pot înţelege aceasta întrucât ei sunt ţinuţi în întuneric. Toate cultele, firesc, operază pe criteriul "nevoii de a cunoaşte" bazele." (WILLIAM AND SHARON SCHNOEBELEN, LUCIFER DETHRONED, p. 56 (1993).)
Deoarece el a fost căsătorit, el a devenit preot catolic în Biserica Romano-Catolică de rit Vechi. Această biserică este o aşchie desprinsă de Vatican, şi care are propriile ordine, celebrează messa de secole, şi permite căsătoria preoţilor.
El a declarat că messa este în esenţă un ritual magic ocult. Prin urmare este uşor ca sataniştii să-l ajusteze aşa încât acesta să devină un întrutotul ritual de magie neagră.
(WILLIAM AND SHARON SCHNOEBELEN, LUCIFER DETHRONED, p. 141, 1993)
George Lanz von Liebenfels a fost un ocultist austriac, care a înfiinţat o versiune germană a Cavalerilor Templieri, în Viena anilor 1907, numindu-l "Ordinul Noilor Templieri." (WILLIAM STILL, NEW WORLD ORDER, THE ANCIENT PLAN OF SECRET SOCIETIES, p. 161 (1990).)
Liebenfels a ales zvastica, ca emblemă a noii sale organizaţii. (WILLIAM STILL, NEW WORLD ORDER, THE ANCIENT PLAN OF SECRET SOCIETIES, p. 161 (1990).)
Unul dintre elevii lui Liebenfels a fost loialul romano-catolic Adolph Hitler. (WILLIAM STILL, NEW WORLD ORDER, THE ANCIENT PLAN OF SECRET
SOCIETIES, p. 161 (1990).)
În 1932, Liebenfels îi scria unuia dintre iniţaţii săi că Hitler va dezvolta într-o zi o organizaţie care va face lumea să tremure.
Împărăţia lui Satan este una a diversiunii, a crimei, a rebeliunii şi a haosului(dirijat); uneori Vaticanul a intrat în conflict cu unele dintre propriile sale ordine sau emanaţii de organizaţii: vezi Illuminati şi Cavalerii Templieri.
Cavalerii Templieri, care mai erau cunoscuţi ca "Miliţia lui Cristos", ca armată a Papei, într-un final au fost suprimaţi de către regele Filip IV al Franţei şi de Papa Clement V, care i-au ars pe rug pe Marele Maestru al ordinului, Jacques de Molay şi pe alţi lideri templieri.
Cel de-al doilea război mondial este cel mai bun exemplu al naturii haotice a regatului lui Satan: Stalin şi Hitler au început ca aliaţi războiul, dar mai târziu comuniştii din Rusia şi naziştii din Germania au fost încătuşaţi într-un oribil război.
Astăzi, din nou, Naziştii şi comuniştii cooperează la subminarea guvernului S.U.A. Mulţi dintre membrii organizaţiilor Nazi sunt de asemenea şi comunişti.
Împărăţia lui Dumnezeu se bazează pe dragoste, şi care se manifestă prin altruism.
Împărăţia lui Satan se bazează pe ură şi ambiţii oarbe, şi care se manifestă prin conflictele intestine dintre organizaţiile sale. Guvernele şi organizaţiile care lucrează după voia lui Satan, se îndreaptă către o religie mondială unică şi un guvern mondial, având o ură statornică faţă de Hristos şi faţă de creştini.

Psalmii 2:1 "Pentru ce se întărâtă nemulţumirile, şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte?"
Psalmii 2:2 "Împăraţii pământului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând: "
Psalmii 2:3 "Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!" -
Psalmii 2:4 "Cel ce stă în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei."

La data de 7 august 1814, Iezuiţii au fost reînfiinţaţi ca ordin Catolic de către Papa Pius VII. (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 13, p. 550 (1991).)
Iată ce îi scria John Adams lui Thomas Jefferson în anul 1816: " Nu sunt deloc mulţumit de renaşterea Iezuiţilor... Roiuri dintre aceştia se vor prezenta sub multe deghizări, ba chiar şi sub acelea ale unor şefi ai Bohemienilor, sau ca tipografi, scriitori, publicişti, profesori de gimnaziu, etcetera. Dacă vreodată o anume organizaţie de pe acest pământ ar merita damnarea veşnică, atât pe acest pământ cât şi în Iad, aceea nu ar fi alta decât Societatea lui Loyola. Ba mai mult, prin sistemul nostru de libertăţi religioase nu facem decât să le oferim acestora(iezuiţilor) un refugiu."(EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 75 (1975).)
Thomas Jefferson i-a răspuns astfel lui Adams: "Ca şi tine, la rându-mi, voi obiecta împotriva restabilirii ordinului Iezuit, pentru ca astfel să fie luminată calea împotriva întunericului."(EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 75 (1975).)

În anul 1835, Samuel Morse, marele inventator al telegrafului, reia preocupările lui Jefferson şi ale lui Adams; el îi descrie pe Iezuiţi precum şi ameninţarea acestora împotriva Statelor Unite ale Americii astfel: "Şi au americanii nevoie ca să li se spună despre ceea ce sunt Iezuiţii? Dacă cineva este ingnorant, atunci să se informeze singur despre istoria acestora fără nicio amânare: nu trebuie pierdută nicio clipă: lucrările lor v-o iau înainte în fiecare zi din viaţă: ei sunt o societate secretă, un soi de ordin Masonic, cu caracteristici inegalabile ale unor odioşenii dintre cele mai revoltătoare, şi de mii de ori mai periculos(ordinul Iezuit). Ei nu se limitează doar la o singură clasă socială; ei nu sunt doar preoţi ai unei singure credinţe religioase, ei sunt negustori, şi judecători, şi editori, şi oameni din orice profesie, sau din nicio profesie, neavând vreo siglă anume (în ţara asta), şi după care ei să poată a fi recunoscuţi; ei există aproape în toate organizaţiile voastre. Ei îşi pot asuma caracterul unui înger de lumină, sau pe acela unui demnitar al întunericului, totul pentru a înfăptui marele lor scop, un serviciu pe care ei sunt pregătiţi să-l pornească în orice moment, în orice direcţie, şi pentru orice sarcină, comandată de către Generalul ordinului lor, nefiind legaţi de nicio familie, comunitate sau ţară, aşa cum oamenii obişnuiţi au astfel de legături; şi vânduţi pe viaţă cauzei Pontifului Roman." (SAMUEL FINLEY BREESE MORSE, IMMINENT DANGERS TO THE FREE INSTITUTIONS OF THE UNITED STATES THROUGH FOREIGN IMMIGRATION AND THE PRESENT STATE OF THE NATURALIZATION LAWS, p. 9-10 (1835).)

Îngrijorările lui Morse, Adams şi Jefferson au fost justificate; odată restabilt ordinul catolic iezuit, acesta nu a zăbovit nicio clipă, în timpul secolului 19 iezuiţii au stârnit revoluţii în întreaga lume, încercând să aducă la putere tirani pe care ei îi controlau atunci.
Iezuiţii au fost expulzaţi din Rusia(1820), Belgia, Portugalia(1834), statele italiene(1859), Spania( de trei ori-1820,1835 şi 1868), Germania(1872), Guatemala(1872), Mexic(1873), Brazilia(1874), Equador(1875), Columbia(1875), Costa Rica(1884) şi Franţa(de două ori-1880 şi 1901).(COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, vol. 13, p. 550 (1991).)
Ei au provocat războiul civil din Elveţia în anul 1847, şi de aceea au fost alungaţi şi interzişi în Elveţia în 1848.(COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, vol. 13, p. 550 (1991).)
Până în anul 2000, Constituţia Elveţiei (articolul 51) interzicea prezenţa iezuiţilor pe teritoriul Elveţiei.(COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, vol. 13, p. 550 (1991).
EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 39 (1975).)
Din anul 2000 Elveţia a ratificat o nouă constituţie dar din care articolul 51 a fost eliminat. Acestea nu sunt decât câteva exemple de cazuri în care Iezuiţii au fost expulzaţi pentru activităţile lor subversive, exemple alese dintr-un total de peste 70 de ţări.

Subversiunile iezuiţilor au continuat şi în epoca modernă, aşa că în anul 1964 ei au fost expulzaţi din Haiti şi din Burma în anul 1966. (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 13, p. 550 (1991).)

Până în zilele noastre iezuiţii sunt aceia care instigă la revoluţiile comuniste de pe cuprinsul Americii de Sud.
Brandul Iezuit al comunismul sud-american este cunoscut sub numele de "Teologia Eliberării".

Toate naţiunile ar trebui să înveţe din experienţa Angliei Protestante şi să înţeleagă ameninţarea pe care Roma şi iezuiţii o reprezintă pentru orice ţară liberă.
Biserica Romano-Catolică foloseşte superstiţiile religioase pentru a uzurpa autoritatea şi a submina independenţa oricărui stat.
Regele Henric VIII a respins jugul Romei şi s-a declarat el însuşi Cap al Bisericii
Angliei.
Este evident că Henric VIII se afla într-o gravă eroare. Fiindcă nu este decât un singur cap al Bisericii lui Dumnezeu si acela este Isus Cristos.
Papa a fost înfuriat la insolenţa regelui Henric VIII: Papa, în orice caz, era înfuriat nu din cauza blasfemiei unui rege care pretindea autoritatea lui Cristos de cap al bisericii, ci era înfuriat pentru că Henric VIII îl dăduse la o parte pe papă, pe supremul pontif al Romei, care la rândul său pretindea că este cap al bisericii.
Dar regele Angliei era prea puternic politic pentru ca papa să poată să facă ceva pentru a schimba situaţia din Anglia, şi până în ziua de azi monarhul Angliei este cap al bisericii Angliei (cunoscută şi ca Anglicană sau Biserică Episcopală).
Biserica Episcopală este una dintre fiicele Prostituatei Romano Catolice, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului.(vezi Apocalipsa 17:5)

În cea mai mare parte a lor, conducătorii Bisericii Anglicane nu sunt creştini; aceştia sunt ca în pilda cu neghina crescută în lanul de grâu, a lui Isus:
Matei 13:24 "Isus le-a pus înainte o altă pildă, şi le-a zis: “Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui."
Matei 13:25 "Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu, şi a plecat."
Matei 13:26 "Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina."
Matei 13:27 "Robii stăpânului casei au venit, şi i-au zis: ,Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?’"
Matei 13:28 "El le-a răspuns: ,Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.’ Şi robii i-au zis: ,Vrei dar să mergem s-o smulgem?’"
Matei 13:29 ",Nu’, le-a zis el, ,ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea."
Matei 13:30 "Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: ,Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.’"
Matei 13:36 "Atunci Isus a dat drumul noroadelor, şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El, şi I-au zis: “Tâlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.”"
Matei 13:37 "El le-a răspuns: “Cel ce seamănă sămânţa bună, este Fiul omului."
Matei 13:38 "Ţarina, este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina, sunt fiii Celui rău."
Matei 13:39 "Vrăjmaşul, care a semănat-o, este Diavolul; secerişul, este sfârşitul veacului; secerătorii, sunt îngerii."
Matei 13:40 "Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului."
Matei 13:41 "Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea,"
Matei 13:42 "şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor"
Matei 13:43 "Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă."

Să aruncăm o privire asupra neghinei Bisericii Anglicane: în August 2003, Camera Deputaţilor Bisericii Episcopale l-a ales pe Gene Robinson pentru a fi Episcop de New Hampshire. Gene Robinson şi-a părăsit soţia şi cele două fiice pentru a trăi împreună cu un alt bărbat, într-o relaţie sodomită la vedere. El promovează public şi încurajează stilul de viaţă sodomit.
Gene Robinson a fondat Concord, un club de pariuri din New Hampshire, şi care este un instrument de promovare a sodomiei inclusiv cu ajutorul unui site care conţine fotografii cu sex în grup şi alte pornografii. Robinson nu predică evanghelia, el a respins evanghelia şi în locul ei el predică homosexualitatea. Aceste fapte au fost cunoscute foarte bine de Camera Deputaţilor a Bisericii Anglicane atunci când l-au votat pentru funcţia de Episcop Anglican de New Hampshire.
Dumnezeu arată în mod clar că stilul de viaţă al lui Gene Robinson şi conduita pe care el o promovează este un păcat:
Deuteronomul 23:17 "Să nu fie nici o curvă din fetele lui Israel, şi să nu fie nici un sodomit din fiii lui Israel."
Leviticul 18:22 "Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune."
Iuda 1:7 "Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă suferind pedeapsa unui foc veşnic."
Pentru ca Gene Robinson să fie instalat ca episcop, era necesar ca să fie confirmat de către Convenţia Generală Episcopală. Robinson a fost confirmat de către Convenţia Generală cu un număr de 62 de voturi pentru şi 43 de voturi împotrivă.
Confirmarea lui Robinson nu este surprinzătoare având în vedere tipul de persoane care alcătuiesc conducerea Bisericii Episcopale.
John Shelby Spong, pensionat din poziţia de Episcop Anglican de New Jersey, în întreaga sa carieră în Biserica Episcopală “a scris şi a predicat împotriva fiecărei învăţături a credinţei creştine. Episcopul Spong nu credea în naşterea dintr-o fecioară a lui Isus, în întruparea lui Isus, în divinitatea lui Cristos, în învierea Sa sau în existenţa lui Dumnezeu.”(Washington Times, August 19, 2003, http://www.washtimes.com/culture/culturebriefs.htm, (quoting Gene Edward Veith, Wandering Shepherds, World Magazine, Aug. 23, 2002).)
David Jenkins, consacrat ca episcop de Durham, şi care ierarhic este a patra poziţie în Biserica Episcopală, a nesocotit învierea în trup a lui Isus Cristos, spunând că aceasta a fost “o păcăleală”. (Washington Times, August 19, 2003, http://www.washtimes.com/culture/culturebriefs.htm, (quoting Gene Edward Veith, Wandering Shepherds, World Magazine, Aug. 23, 2002).)

Teologia Bisericii Episcopale este satanică, aşa că nu este nicio mirare că oamenii răi merg pe calea acesteia. La fel ca Biserica Catolică, Biserica Episcopală învaţă despre o falsă mântuire prin fapte, prin cele şapte sacramente despre aşa-numitul botez al copiilor, atestare, penitenţe, Euharistie, ordine sfinte, căsătorie şi ungere.
De asemenea Biserica Episcopală învaţă că în timpul ceremoniei, pîinea şi vinul se transformă în trupul şi sângele, sufletul, şi divinitatea lui Cristos.
Aşa cum am explicat mai înainte, doctrina transsubstanţierii este un patent al idolatriei şi blasfemiei.

În mai 1538, Papa s-a răzbunat pentru separarea Bisericii Angliei de Roma: Papa i-a excomunicat toţi irlandezii care recunoşteau supremaţia Regelui Angliei sau orice altă putere civilă mai mare decât aceea a Bisericii Romano-Catolice.
Evenimentele sunt relatate în clasica carte a lui Foxe, "Cartea Martirilor":
"La scurtă vreme după aceasta, papa a trimis în Irlanda (către arhiepiscopul armagh şi clerul său) o bulă de excomunicare împotriva tuturor acelora care credeau în supremaţia regelui asupra naţiunii irlandeze; aruncând un blestem asupra acestora, şi a acelora care nu-i denunţau în 40 de zile confesorilor lor, prin aceasta făcându-se vinovaţi de un mare rău.
Arhiepiscopul Browne a redactat o scrisoare, datată în mai 1538, Dublin. Parte din această confesiune de credinţă, sau jurământ, a trimis-o irlandezilor papistaşi, după cum urmează:" De aceea eu declar că orice bărbat sau femeie, frate sau soră, fiu sau fiică, soţ sau soţie, unchi sau mătuşă, nepot sau nepoată, rudelor, stăpân sau stăpână, şi tuturor celorlalţi, apropiaţi sau îndrăgiţi, prieten sau cunoscut de orice fel, să fie blestemaţi dacă acum sau de aici înainte sprijină orice putere ecleziastică sau civilă care se ridică deasupra Bisericii Mamă; sau care se vor supune, oricărora dintre acestea, sau adversarilor şi inamicilor Bisericii Mame, sau contrari acesteia, şi datorită cărora eu jur aici. "Aşa să-mi ajute Dumnezeu, Binecuvântata Virgină, Sf. Petru, Sf. Paul, şi Sfinţii Evanghelişti" etc., atunci în conformitate deplină cu doctrinele promulgate la Conciliul de la Lateran şi Constance, care declară în mod expres că nu trebuie făcută nicio favoare ereticilor, care nu au păstrat credinţa catolică; atunci aceştia să fie excomunicaţi şi condamnaţi, moşiile lor să le fie confiscate, iar prinţii sunt obligaţi, prin jurământ solemn, să le distrugă de pe dominioanele lor." (513.FOXE’S BOOK OF MARTYRS, edited by William Byron Forbush,
http://www.ccel.org/foxe/martyrs/fox117.htm.)

Atacurile politice şi religioase ale Romei împotriva Angliei Protestante au continuat pînă în anul 1641 dar şi după aceea; în anul 1641 bestia Romei a planificat insurecţiile pline de omoruri din Irlanda.
Obiectivul acestei conspiraţii barbare a fost de a-i ucide toţi protestanţii din Irlanda, fără nicio excepţie. În cazul acesta, ca şi în multe altele, vom descoperi că Iezuiţii au condus criminalele şi maniacalele atacuri.
Iezuiţii au stabilit ca începutul zilei de naştere a fondatorului lor, Ignatius de Loyola, să fie ziua unui masacru infernal. Iar când genocidul acesta s-a încheiat, Roma exterminase 150 mii de nevinovaţi: bărbaţi, femei şi copii.
Acest masacru ilustrează pericolul reprezentat de majoritatea catolică din orice ţară(catolică). Nu contează care sau cine pare să controleze politica regatului, atunci când un guvern legitim se află în contradicţie cu Roma, iadul îşi va cere drepturile. Roma este un maestru al insurecţiilor de masă, prin aţâţarea acelor barbari care şi-au vândut sufletul superstiţiilor Cultului Roman.
Eu nu îmi permit speculaţii asupra autorităţii cărţii lui Foxe, "Cartea Martirilor", aşa că am să citez din relatările de după masacru:
"Proiectul acestei oribile conspiraţii a fost acela de a declanşa o insurecţie generală în întreg regatul, şi ca toţi protestanţii, fără excepţie, să fie ucişi.
Ziua aleasă pentru acest masacru a fost fixată pentru 23 octombrie, 1641, în care era sărbătorit Ignaţiu de Loyola, fondatorul ordinului iezuit; iar liderii întregii conspiraţii au făcut pregătirile necesare pentru aceasta. Şi pentru ca această detestabilă strategie să aibă succesul asigurat, papistaşii au adoptat cele mai nobile şi distinse maniere în relaţiile cu protestanţii; astfel comportamentul lor era plin de bunăvoinţă, făceau vizite de curtoazie protestanţilor, făcând eforturi considerabile de a o proba o prietenie în spatele căreia se ascundeau trădare şi o inumană campanie dusă împotriva lor(a protestanţilor).
Săvîrşirea acestei sălbatice conspiraţii a fost amânată pînă la venirea iernii, condiţii care trimiterea de trupe din Anglia ar fi întâmpinat greutăţi.
Cardinalul Richelieu, ministrul Franţei, a promis conspiratorilor o primă bănească considerabilă, şi de asemenea ajutor în oameni; mulţi ofiţeri irlandezi i-au dat acestuia asigurarea că ei vor da tot concursul fraţilor lor catolici, aşa că în foarte scurt timp insurecţia a avut loc.
În ziua premergătoare stabiltului moment al oribilului plan de măcel, conspiraţia a fost demascată de un bărbat irlandez, pe nume Owen O'Connelly, iar pentru aceasta Parlamentul Angliei a hotărât acestuia, prin vot, o recompensă de 500 de lire şi o pensie de 200 de lire pentru întreaga sa viaţă.
Datorită acestei demascări, la doar cu câteva ore înainte ca, castelul din Dublin să fie atacat, Lordul Justiţiei a apucat să pregătească propria sa apărare şi a oraşului.
Lordul M'Guire, care era principalul lider al insurecţiei acolo, şi împreună cu complicii săi, au fost arestaţi în chiar seara acelei zile; în locuinţele acestora au fost descoeprite săbii, topoare, satâre, ciocane, şi tot felul de alte instrumente ale morţii pregătite pentru distrugerea şi extirparea Protestanţilor din acea parte a regatului.
Iată cum metropola a reuşit într-un mod fericit să evite o sângeroasă tragedie, dar pentru cealaltă parte a regatului lucrul acesta nu a putut fi evitat.
Conspiratorii papistaşi înarmaţi pe întreg cuprinsul, la primele ore ale dimineţii, ale zilei alese, au ucis orice protestant întâlnit în calea lor. Nu au ţinut cont nici de vârstă, nici de sex, nici de condiţia socială. Soţiile plângându-şi soţii măcelăriţi, şi îmbrăţişându-şi copiii lipsiţi de ajutor, erau la rându-le străpunse şi copiii la fel.
Bătrânii, tinerii, cei sănătoşi şi cei infirmi, avură aceeaşi soartă, fiind amestecaţi una cu pământul. În zadar au încercat să scape acestui prim asalt, distrugerea şi pierzania erau pretutindeni, întâlnindu-şi victimele la orice pas. În zadar au încercat unii să se salveze apelând la relaţii, la colegi, la prieteni; toate legăturile fuseseră rupte; iar moartea tocmai din mîinile de la care era implorată şi aşteptată protecţia.
Fără nicio provocare, şi fără să se opună, englezii, uimiţi, trăind într-o profundă pace, aşa cum crezuseră, şi în siguranţă deplină, fură masacraţi de către tocmai vecinii lor cu care întreţinuseră relaţii de bună vecinătate, de omenie.
Ba chiar moartea a fost cea mai mică pedeapsă, din partea acestor monştrii cu formă umană; toate torturile pe care o minte bolnavă le putea inventa, toate durerile fizice, groaza, agonia disperării, nu au putut satisface excitaţia răzbunării fără blasfemii, precum şi acea cruzime fără niciun motiv.
Nicio natură depravată, nici măcar o religie depravată, chiar de ar încuraja pe cei mulţi, nu ar putea conduce la o asemenea scală a ferocităţii care s-a manifestat printre aceşti barbari nemiloşi. Chiar şi femeile, care prin natura lor sunt înclinate către compasiune pentru ceilalţi, au fost stârnite de către bărbaţii lor să participe la toate cruzimile. Pînă şi copiii, luând exemplu şi fiind încurajaţi de părinţii lor, loveau trupurile copiilor englezi decedaţi.
Nici măcar avariţia irlandezilor nu a putut justifica o astfel de cruzime. Aceasta a fost frenezia lor, că vitele pe care ei le reţinuseră plângându-se că le aparţin, pentru că purtau nume engleze, au fost ucise, sau bătute pînă la sânge, duse în pădure pentru a pieri de foame sau a fi ucise lent şi în chinuri.
Locuinţele şi terenurile englezilor au fost transformate în cenuşă, sau făcute una cu pământul. Iar în cazurile în care unii sau ascuns şi baricadat în case aceia au fost arşi de vii împreună cu soţiile şi cu copiii lor.
Aceasta este descrierea unui masacru fără egal; dar nouă ne revine sarcina, prin natura muncii noastre, să informăm cu privire la aceasta.
Bigoţii şi nemiloşii romano-catolici nu au ezitat ca şi după acea zi să-şi păteze mâinile cu sângele protestanţilor, şi au repetat după oribila zi, alte zile de măcel, iar protestanţii de pe întreg cuprinsul regatului au căzut victime furiei lor, daţi morţii de o cruzime nemaiîntâlnită.
Irlandezii ignoranţi au fost instigaţi să execute această infernală afacere de către Iezuiţi, preoţi, călugări, care atunci când ziua măcelului fusese stabilită deja, pomeneau în rugăciunile lor, şi mijloceau pentru marele proiect, despre care ei spuneau că va aduce prosperitate regatului, şi va contribui la sprijinirea cauzei catolicismului. Pretutindeni ei le spuneau oamenilor de rând că protestanţii sunt eretici, şi că nu trebuie tolerat ca aceştia să trăiască printre ei; adăugau la aceasta că dacă omori un englez nu este un păcat mai mare decât acela de a ucide un cîine; şi că dacă i-ar alina sau proteja pe aceştia, ar fi un păcat de neiertat.
Când papistaşii au asediat oraşul şi castelul Longford, iar locuitorii acestuia în cele din urmă s-au predat, aceia care erau protestanţi, chiar dacă se predaseră în anumite condiţii, au fost atacaţi imediat de o manieră sângeroasă; preotul catolic, la semnalul dat mulţimii care-l urma - i-a spintecat burta liderului englez protestant - a început măcelul, pe unii dintre ei i-au spînzurat, unii au fost înjunghiaţi sau împuşcaţi, şi foarte mulţi au pierit sub lovituri de securi aplicate la cap.
Garnizoana de la Sligo a fost tratată într-un mod similar de către O'Connor Slygah; care, după ce protestanţii s-au predat şi au părăsit căminele lor, promiţându-le că le va cruţa viaţa, şi că le va permite să treacă în siguranţă prin Munţii Curlew, către Roscommon; în realitate i-au întemniţat în închisori cumplite, iar ca hrană le ofereau doar grăunţe. După aceea, când unii papistaşi ciocneau cupe cu vin, la procesiuni, şi-i felicitau pe fraţii lor pentru victoria asupra acestor nefericiţi, aceia dintre protestanţii care supravieţuiseră măcelului erau aduşi înaintea lor de către Călugării Albi, şi erau ucişi acolo, ori azvârliţi de pe pod în râul vijelios, pînă când în curând nu a mai rămas niciunul în viaţă. De reţinut că această societate a Călugărilor Albi, la ceva timp după aceasta, au participat la o procesiune, cu apă sfinţită în mâinile lor, şi pe care au aruncat-o în râu; cu pretenţia de a curăţa şi purifica apa de petele şi poluarea dată de sângele şi trupurile putrefacte ale ereticilor, aşa cum ei îi numeau pe Protestanţii pe care îi măcelăriseră într-un mod atât de inuman chiar atunci.
* * *
În domeniul din Terawley, papistaşii, la instigările călugărilor, i-au obligat pe 40 de englezi proetstanţi, unii dintre ei femei şi copii, la o crudă alegere: fie să piară de sabie fie să sară singuri în mare. Aceştia au ales pînă la urmă, înghiontiţi de armele inexorabililor lor persecutori, să sară în mare, cu copiii lor în braţe, la început încercând să stea la suprafaţă, dar curând sfârşind în adâncurile mării.
În castelul din Lisgool aproape 150 de bărbaţi, femei şi copii au fost arşi împreună; iar din castelul Moneah nu mai puţin de 100 au fost ucişi de sabie. Foarte mulţi oameni au fost ucişi şi la castelul din Tullah, care se predaseră după ce M'Guire le-a promis că le va cruţa viaţa, dar de-abia ce acest scelerat monstruos a intrat în posesia castelului a şi ordonat adepţilor săi, să-i ucidă pe toţi, lucru care a fost executat de îndată şi de o cruzime inimaginabilă.
Mulţi dintre ei au fost ucişi în feluri oribile, ca şi cum acestea ar fi fost inventate de demoni şi nu de oameni. Unii dintre ei au fost aşezaţi cu şira spinării pe o osie de la căruţă, cu picioarele atârnând la un capăt iar cu braţele şi capul de cealaltă parte. În această poziţie, unul dintre aceşti sălbatici îi biciua peste picioare şi peste coapse, etcetera, în timp ce un altul asmutea cîinii feroce, să-i sfâşie braţele şi părţi întregi din trunchi; în astfel de chinuri îngrozitoare îşi dădeau duhul bieţii protestanţi. Într-un număr foarte mare ei au sfârşit legaţi de cozile cailor, care aţâţaţi de călăreţii lor într-un galop nebunesc îşi rupeau victimele în bucăţi.
Alţii erau spânzuraţi de un ştreang înalt iar dedesubt era aprins focul, sfârşind în parte ştrangulaţi şi asfixiaţi de fum.
Nici măcar bietele femei nu au fost cruţate de la felurile cumplite de ucideri, scornite de către nemiloşii şi furioşii lor persecutori. Multe femei, de toate vârstele, ai fost date morţii în moduri cumplit. Unele erau legate foarte strâns cu spatele de un ţăruş, li se smulgeau veştmintele, apoi inumanii monştrii le tăiau sânul drept, ceea ce le provoca acestora chinuri îngrozitoare; erau apoi părăsite în această poziţie, iar sângele ţâşnea până când acestea îşi dădeau sufletul.
Atât de mare era furia acestor sălbatici feroce, încât pînă şi pruncii nenăscuţi erau smulşi din pîntecele mamelor lor pentru a-şi revărsa furia şi asupra acestora.
Multe femei gravide erau spînzurate, dezbrăcate complet, de crengile arborilor iar trupurile lor erau despicate pentru a li se extrage fătul care apoi era aruncat câinilor şi porcilor. Şi pentru ca groaza să fie mai mare, ei îl obligau pe soţul acesteia să fie spectator înainte ca el însuşi să fie ucis în chinuri.
În oraşul Issenskeath ei au spânzurat peste 100 de scoţieni protestanţi, manifestând aceeaşi cruzime arătată şi englezilor. M'Guire a mers la castelul oraşului şi a cerut să vorbească cu guvernatorul, iar când acesta a fost primit a ars imediat toate arhivele din acel comitat, care păstrate acolo. Apoi a cerut de la guevrnator suma de 1000 de lire, iar după ce a primit-o la obligat pe acesta să asiste la o Messă(Liturghie) şi să jure apoi că aşa va face de-acum încolo. Iar pentru ca barbaria să fie completă a ordonat ca soţia şi copiii guvernatorului să fie spânzuraţi în faţa acestuia; pe lângă aceasta a masacrat cel puţin 100 de locuitori.
Peste 1000 de bărbaţi, femei şi copii au fost duşi la podul din Portadown, care era sfărâmat de la jumătate, iar acolo erau obligaţi să se arunce în apă, în timp ce bestiile pândeau la mal pe aceia care ajungeau acolo şi le zdrobeau capetele.
Tot în apropiere de acel loc cel puţin 4000 de persoane au fost înecate în diferite locuri.
Inumanii papistaşi, după ce mai întîi i-au separat, i-au mânat ca pe nişte animale către locul ales pentru uciderea lor; şi dacă cineva fie din oboseală, sau datorită unui handicap fizic, se prăbuşea datorită ritmului de mers, atunci ei erau împunşi cu săbiile şi cu furcile; şi pentru a împrăştia groaza în mulţime, ei omorau pe drum pe câţiva. Mulţi dintre bieţii aceia, atunci când erau aruncaţi în apă încercau să vină la mal pentru a se salva, dar nemiloşii lor persecutori îi aşteptau deja acolo şi îi împingeau din nou în apă.
Doar într-un singur loc, 140 de englezi, după ce au fost aduşi acolo de la câteva mile distanţă, dezbrăcaţi, pe o vreme cumplită, au fost ucişi toţi odată, unii spânzuraţi, alţii arşi, unii împuşcaţi, alţii îngropaţi de vii; şi atât de cruzi au fost torţionarii lor că nici măcar nu le-au dat voie bietelor victime să se roage înainte de a sfârşi crunta loar soartă.
Alte companii de papistaşi, au pretins că, conduc aceste grupuri de oameni, în siguranţă, lucru ce a stârnit bucuria victimelor, dar când blestemaţii de papistaşi ajungeau la locul hotărât, ei îi tăiau în cele mai cumplite moduri.
O sută cinciprezece bărbaţi, femei şi copii, au fost duşi, la porunca lui Sir Phelim O'Neal la podul din Portadown, unde aceştia au fost forţaţi să sară în râu şi să se înnece. O femeie, pe nume Campbell, negăsind altă cale de salvare, s-a prins brusc cu braţele de şeful papistaşilor, şi a sărit cu el de pe pod, atât de repede, încât s-au înnecat amândoi.
În Killyman ei au masacrat 48 de familii, dintre care pe 22 le-au închis în casele lor şi le-au ars de vii. Restul au fost spânzuraţi, împuşcaţi sau înnecaţi.
În Kilmore, locuitorii, care numărau aproximativ 200 de familii, au căzut cu toţii furiei papistaşilor. Unii dintre ei erau ţinuţi la butuc până când mărturiseau unde păstrau banii; imediat după aceea erau ucişi.
Întregul comitat era dominat de scena comună a unui măcel, mii de oameni pierind într-un scurt interval de timp, ucişi de sabie, foame, înnecaţi sau în moduri groaznice pe care doar răutatea pură le-a putut inventa. Alţii au fost închişi în temniţe grele, legaţi de picioare cu lanţuri şi ţinuţi acolo până la moarte.
La Casel, papistaşii i-au adunat pe toţi protestanţii într-o temniţă infectă, unde i-au ţinut închişi mai multe săptămâni. După un timp când i-au eliberat, pe unii dintre aceştia i-au mutilat oribil, şi le-au dat drumul pe străzi să piară încet; alţii au fost spânzuraţi, şi unii au fost îngropaţi de vii lăsându-li-se afară doar capetele, iar papistaşii pentru a le mări agonia îşi băteau joc de ei în fel şi chip.
În comitatul Antrim ei au ucis 954 de protestanţi într-o singură dimineaţă; şi imediat după aceea, au mai ucis încă 200 din acelaşi comitat.
În oraşul numit Lisnegary, ei au obligat 24 de protestanţi să intre într-o casă, apoi le-au dat foc, şi în timp ce aceştia ardeau şi strigau de durere, ei batjocoreau strigătele lor.
Printre multele acte de cruzime se numără şi unul în care ei au zdrobit capetele a doi copii ai unei englezoaice chiar sub privirile ei; după aceea ei au târât-o pe mamă la un râu şi au înnecat-o. Ei au ucis mulţi copii în acelaşi fel, spre marea durere a părinţilor lor şi spre ruşinea rasei umane.
În Kilkenny toţi protestanţii, fără excepţie, au fost daţi morţii; iar unii dintre ei au fost aşa de schingiuiţi încât probabil că până atunci nimeni nu-şi închipuise aşa ceva.
Ei au bătut o englezoaică atât de cumplit încât toate oasele i-au fost zdrobite; după aceea au aruncat-o într-un şanţ; dar lucrul acesta nu i-a satisfăcut, aşa că i-au desfăcut pântecele, au luat-o pe fiica de şase ani a acesteia şi au îndesat-o în trupul mamei sale, şi le-au ţinut aşa până când au pierit.
Ei l-au prins pe un fugar, au tăiat gâtul soţiei acestuia, după aceasta au scos creierul copilului lor, un sugar, l-au aruncat porcilor care l-au devorat cu lăcomie.
După săvârşirea unor astfel de fapte şi a altor oribile cruzimi, ei au luat capetele a şapte dintre liderii protestanţi, printre aceştia aflându-se şi un ministru evlavios, pe care le-au atârnat de crucea din piaţă. Au băgat un căluş în gura ministrului după care i-au tăiat obrajii până la urechi şi i-au îndesat în gură, pentru a i-o lărgi mai mult, file din Biblia din care acesta obişnuia să predice. Ei au făcut multe astfel de lucruri de batjocură, şi şi-au exprimat larga satisfacţie faţă de astfel de ucideri ale nefericţilor protestanţi.
Este imposibil de înţeles plăcerea şi cruzimea acestor monştrii faţă de bietele victime căzute în mîinile lor, care atunci când îi măcelăreau li se adresau aşa victimelor:"Sufletul tău va fi al Satanei!".
Unul dintre aceşti ticăloşi a intrat într-o locuinţă cu mâinile îmbibate de sânge şi s-a lăudat că acela este sânge de englez, şi că sabia s-a a străpuns trupurile protestanţilor până la plăsele. Când oricare dintre aceştia ucidea un protestant, ceilalţi mergeau şi tăiau o bucată din cadavru în semn de mulţumire, pe care apoi o azvârleau câinilor să o mănânce;
iar după uciderile lor, ei se lăudau că diavolul le este îndatorat pentru i-au trimis atât de multe suflete în Iad.
Nu este însă deloc de mirare că ei i-au tratat astfel pe creştinii nevinovaţi din moment ce ei nu ezitau nicio clipă să comită blasfemii împotriva lui Dumnezeu şi Cuvântului Său.
Într-un loc ei au ars două Biblii protestante, şi au afirmat că ei au ars atunci chiar focul Iadului. În biserica din Powerscourt ei au ars amvonul, strana, dulapurile şi Bibliile aparţinând acesteia.
Apoi ei au luat alte Biblii pe care le-au întinat cu apă murdară, şi aruncându-le în faţa protestanţilor au spus: "Noi ştim că voi doriţi să primiţi o lecţie; iată una numai potrivită pentru voi; veniţi şi mâine ca să primiţi o predică la fel de bună ca aceasta." Apoi unii dintre protestanţi au fost târâţi de păr în biserică, au fost dezbrăcaţi şi biciuiţi cu o mare cruzime, spunându-li-se în timpul torturii că dacă vor veni şi mâine la biserică, vor asculta aceeaşi predică.
În Munster ei au dat morţii mai mulţi conducători locali într-o manieră şocantă. Pe unul dintre aceştia, l-au dezbrăcat complet, iar apoi l-au mânat împungându-l cu săbiile şi ţintindu-l cu săgeţi, pînă când acesta s-a prăbuşit fără viaţă.
În alte locuri ei le-au scos ochii şi le-au tăiat mâinile protestanţilor pe care i-au dus departe pe câmp să se rătăcească şi i-au lăsat să moară într-un mod mizerabil.
Ei i-au obligat pe cei tineri să-şi împingă părinţii în râuri, unde se înecau; nevestele să asiste la spânzurarea soţilor lor iar mamele să taie singure beregata copiilor lor.
Într-un loc ei l-au obligat pe un tânăr să-şi ucidă tatăl după care l-au spânzurat şi pe el. În altă parte ei au obligat-o pe o femeie să-şi ucidă soţul, apoi l-au obligat pe fiul acesteia să-şi ucidă mama, după care pe fiu l-au împuşcat în cap.
Într-o piaţă numită Glaslow, un preot catolic, împreună cu alţii, i-a convins pe 40 de protestanţi să facă pace cu Biserica Romei. Aceştia nu ar fi făcut lucrul acesta dacă nu li s-ar fi explicat că, papistaşii, erau de cea mai bună credinţă, şi că nu doreau decât să-i salveze, după care lăsându-i liberi i-au acuzat de erezie şi le-au tăiat gâturile.
În comitatul Tipperary mai mult de 30 de protestanţi, bărbaţi, femei şi copii au căzut în mâinile papistaşilor, care după ce i-au dezbrăcat de veştminte, iau ucis cu pietre, securi, săbii şi alte arme.
În comitatul Mayo aproape 60 de protestanţi, 15 din fiecare minister, au fost luaţi potrivit unei înţelegeri, să fie conduşi în deplină siguranţă la Galway, de către Edmund Burke şi soldaţii acestuia; dar acest monstru inuman, pe drum, a scos sabia, la un consemn pentru ceilalţi, care i-au urmat imediat exemplul, şi i-au ucis pe toţi, unii au fost înjunghiaţi, alţii străpunşi cu suilţele iar alţii înnecaţi.
În comitatul Queen, un număr mare de protestanţi au murit în feluri dintre cele mai şocante. Cincizeci sau şaizeci dintre ei au fost îngrămădiţi într-o locuinţă, care a fost incendiată, toţi au pierit în flăcări. Mulţi au fost dezbrăcaţi şi apoi legaţi de coada cailor cu o frânghie legată de jur împrejurul mijlocului lor, care apoi mânaţi în galop i-au rupt în bucăţi. Unii erau spânzuraţi prin aşezare cu picioarele deasupra unor cărbuni aprinşi şi ţepuşi; erau lăsaţi acolo pînă mureau.
La Clownes, 17 bărbaţi au fost îngropaţi de vii; un englez împreună cu soţia sa, cei 5 copii ai lor şi servitoarea casei au fost spânzuraţi şi după aceea aruncaţi într-un şanţ.
Ei i-au spânzurat pe mulţi alţii(de braţe) de crengile copacilor, cu greutăţi atârnându-le de picioare, şi erau lăsaţi aşa până când îşi dădeau ultima suflare. Pe alţii îi spânzurau de palele morilor de vânt, iar înainte de a-şi da suflarea, aceşti barbari le ciopârţeau trupurile cu săbiile, bucată cu bucată. Altora, deopotrivă bărbaţi, femei şi copii, le erau tăiate diferite părţi din trup, după care erau lăsaţi să se zbată până mureau datorită hemoragiei.
O biată femeie a fost spânzurată de un par, iar pe copilul acesteia, în vârstă de 12 luni, l-au spânzurat de pletele mamei sale, şi iată ce moarte cumplită au cunoscut bietele fiinţe.
În comitatul Tyrone nu mai puţin de 300 de protestanţi au fost înecaţi într-o singură zi; iar mulţi alţii au fost spânzuraţi, arşi de vii, şi ucişi în multe alte groaznice moduri.
Dr. Maxwell, rectorul din Tyrone, locuia atunci aproape de Armagh, şi a suferit cumplit de pe urma cruzimii acestor nemiloşi barbari. El a expus, sub jurământ, înaintea trimişilor regelui că papistaşii irlandezi au ucis într-un loc 12.000 de protestanţi, pe care i-au măcelărit la Glynwood, pe drumul spre comitatul Armagh.
După cum şi unde râul Bann era foarte adânc, iar podul era distrus, un mare număr, aproape 1000, de protestanţi lipsiţi de apărare au fost împinşi cu suliţele şi cu suilţele în apă, unde s-au înecat.
Nici măcar catedrala din Armagh nu a scăpat furiei acelor barbari, i-a a fost incendiată de către liderii lor, şi a ars scrum.
Şi pentru a extirpa definitiv etnia bieţilor protestanţi, care locuia fie în Armagh sau în apropiere, irlandezii le-au ars toate casele, după care i-au adunat pe toţi, bărbaţi, femei şi copii, şi sub pretextul că îi vor duce în siguranţă spre Colerain, odată ce protestanţii au acceptat, ei au fost măcelăriţi pe drumul spre acolo.
Astfel de oribile barbarii, care au fost ilustrate aici, s-au petrecut de-a lungul întregului regat; iar atunci când s-a făcut o evaluare a dimensiunilor acestui satanic măcel, s-a aflat că au pierit m-ai mult de 150.000 de protestanţi." (FOXE’S BOOK OF MARTYRS, edited by William Byron Forbush, http://www.ccel.org/foxe/martyrs/fox117.htm.)
Acest genocid a fost planificat şi orchestrat de către Vatican. Execuţia acestui plan a fost condusă şi supravegheată de către liderii Iezuiţilor şi de către alţi preoţi, năpârci ale Bestiei Romei.

Acela care are ochi să vadă, să vadă dincolo de faţada de pioşenie a Romei.
Acela care are minte ca să priceapă, să înţeleagă pericolul pe care-l reprezintă Roma şi Iezuiţii.
Biserica Romano-Catolică nu se va schimba niciodată.

Ordinul Iezuit (1)

2010-05-20T06:30:00.000+03:00

Fără îndoială, vom asista la reînvierea persecuţiilor Inchiziţiei asupra creştinilor de către
Biserica Catolica. Unul dintre principalele ordine preoţeşti, ale Bisericii Catolice, care lucrează febril pentru instituirea unei alte Inchiziţii este acela al Iezuiţilor. Ordinul Iezuit a fost fondat de către Ignaţiu de Loyola.
Ignaţiu de Loyola a fost liderul unei organizaţii secrete, oculte, cunoscută ca Alumbrados (în spaniolă, Iluminaţii).
La 15 August 1534, Loyola a înfiinţat o organizaţie soră pentru Alumbrados, şi care a fost denumită Societatea lui Isus, cunoscută astăzi mai ales sub numele de Iezuiţi.(MANFRED BARTHEL, THE JESUITS, HISTORY AND LEGEND OF THE SOCIETY
OF JESUS, p. 16 (1984).)

Loyola a fost arestat de către ordinul Dominican al inchizitorilor catolici, care era preocupat de creşterea influenţei şi a puterii acestuia în întreaga Europă. Datorită aliaţilor influenţi printre regatele Europei, Loyola a obţinut o audienţă la Papa. Loyola l-a asigurat pe Papă de întreaga sa supunere şi a promis să-l impună (pe Papă) întregii lumi. Papa Paul III a aprobat oficial ordinul Iezuit ca fiind unul catolic, în anul 1540, prin Bula Papală Regimini Militantis Eccclesiae.(COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, vol. 13, p. 550 (1992).)

Iezuiţii sunt armata secretă a bisericii Romane, ei fiind adesea numiţi "Miliţia Papei". De fapt, liderul iezuiţilor este numit "Generalul Iezuit". El este diferit de oricare alt lider de ordin catolic, deoarece Generalul Iezuit nu este supus Episcopilor şi Cardinalilor, el răspunde numai înaintea Papei. Din cauza puterii şi influenţei sale, Generalul Iezuit, este cunoscut şi sub numele de "Papa Negru". Generalul Iezuit are pretinsa autoritate de a ierta oamenilor păcatele bigamiei, crimei, sau orice rău făcut împotriva altora, atâta timp cât acestea un sunt cunoscute publicului şi nici pricini de vreun scandal.
Papa Grigore XII le-a dat Iezuiţilor (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 29 (1975).) autoritatea de a face comerţ şi servicii bancare, fapt care a îmbogăţit foarte mult acest ordin.
Papii (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 29 (1975).) au ameninţat principi, regi şi pe oricine altcineva care ar fi intervenit în activităţile iezuiţilor cu excomunicarea (Lata Sententiae).
Într-una din cele mai reprezentative lucrări despre Iezuiţi, J. Huber ((EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 29 (1975).) , un profesor de teologie catolică scrie:"Aici este un fapt dovedit: Constituţia Iezuiţilor repetă de 500 de ori că trebuie să-l vedem pe Cristos în persoana Generalului Iezuit." (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 26 (1975).)

Iezuiţii au o lungă şi sordidă istorie de denaturare a obligaţiilor morale şi practicilor precum şi
norme pledând pentru etica situaţiei.
De exemplu, Dumnezeu porunceşte fără nicio excepţie:"Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău." (Exod 20:16). Pe de altă parte, Iezuiţii permit utilizarea de termeni ambigui pentru a induce în eroare un judecător sau pentru a minţi pur şi simplu sub jurământ prin omisiune, martorul păstrând sub tăcere anumite lucruri.
Iezuiţii susţin că dacă o tânără fată este însărcinată, ea poate să avorteze dacă sarcina ar dezonora-o pe ea sau pe un membru al clerului. (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 64 (1975).)
Şi ei nu se opresc aici, un alt Iezuit declară fără echivoc: "Dacă un Tată (Părinte catolic), cedează ispitei şi abuzează de o femeie iar ea face public ce s-a întâmplat, şi, dacă din cauza aceasta, îl dezonorează pe el, acelaşi Tată (Părinte catolic) o poate ucide pe acea femeie pentru a evita ruşinea."(EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 65 (1975).). Şi aceasta nu este singura situaţie în care crima este justificată.
Iezuiţii ((EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 65 (1975).)
continuă să înveţe că "unui călugăr sau unui preot îi este permis să-i ucidă pe aceia care sunt pe cale să-i calomnieze pe ei sau pe comunitatea din care fac parte." ((EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 65 (1975).)

Imoralitatea nu este specifică doar ordinului Iezuit. Doctrinele Bisericii Catolice o permit pentru tot felul de situaţii etice. Toma d'Aquino, cea mai influentă sursă a relaţiilor economice precum şi a doctrinelor teologice ale Bisericii Catolice, a declarat că este legal şi nicidecum un păcat pentru ca un om să fure din proprietatea altuia cu scopul de a-şi satisface o nevoie de bază.
Punctul de vedere al lui Aquino era că toate bunurile sunt bunurile comunităţii şi prin urmare nu este nici un păcat să iei proprietatea altuia atunci când nevoia ţi-o cere. (JOHN W. ROBBINS, ECCLESIASTICAL MEGALOMANIA, at p. 32 (1999) (quoting
Summa Theologiae, ii-ii, 7th article).)

Aceasta este de fapt şi poziţia oficială a bisericii Romane de astăzi, exprimată limpede prin cel de-al doilea Conciliu de la Vatican: "Dacă cineva se află într-o extremă necesitate atunci el are dreptul să-şi procure pentru sine ceea ce are nevoie din bogăţiile altora." (JOHN W. ROBBINS, ECCLESIASTICAL MEGALOMANIA, at p. 40 (1999) (quoting
The Second Vatican Council, Gaudium et Spes, Pastoral Constitution on the Church in the Modern World, at p. 69 (1965)).
A se compara respectiva poziţie cu a opta poruncă a lui Dumnezeu: "Să nu furi." (Exod 20:15)

Iezuiţii sunt persecutorii zeloşi ai creştinilor sau ai oricui este văzut de ei ca fiind un inamic al Vaticanului.
Iezuiţii au un jurământ solemn de distrugere a Protestantismului Creştin şi de distrugere a oricărui guvern care oferă protecţie Creştinilor Protestanţi.
Ei sunt inamicii naturali (J. E. C. SHEPHERD, THE BABINGTON PLOT, Wittenburg Publications, p.14, 1987.) ai libertăţii, întregul lor sistem este bazat pe lenea minţii, cruzime, supunere oarbă. Ignatius de Loyola însuşi le scria el însuşi Iezuiţilor din Portugalia: "Noi trebuie să vedem negrul ca fiind alb dacă biserica spune aşa."(EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 26 (1975).)

Iezuiţii sunt ambasadorii subversivi ai Bisericii Catolice, aducând haosul şi ruina asupra naţiunilor în care ei se infiltrează. Ei cred că "Biserica Catolică are dreptul şi datoria să ucidă ereticii deoarece numai prin foc şi sabie poate fi extirpată erezia.... Pocăinţa nu le poate fi permisă pentru a se salva, la fel cum pocăinţa nu este permisă pentru a-i salva pe criminalii civili; pentru că bunul cel mai de preţ al bisericii este unitatea de credinţă, şi acest lucru nu poate fi păstrat decât dacă ereticii sunt daţi morţii." (J. E. C. SHEPHERD, THE BABINGTON PLOT, Wittenburg Publications, p.16, 1987 (quoting Marianus de Luce, S.J., Professor Canon Law, Gregorian University of Rome, Institutes of Public Ecclesiastical Law, with personal commendation from Pope Leo XIII, 1901).)

Alberto Rivera, un fost preot iezuit, a fost salvat prin harul lui Dumnezeu şi a părăsit ordinul preoţesc al Iezuiţilor. Iezuiţii au făcut numeroase încercări să-l omoare înainte ca acesta să poată să dezvăluie secretele Iezuiţilor. A supravieţuit atentatelor la viaţa sa şi a expus foarte multe despre metodele sinistre precum şi motivele Iezuiţilor.
Citiţi următorul fragment din Jurământul Extrem al Iezuiţilor, care este dat de un Preot Iezuit atunci când el este ridicat la o poziţie de comandă. Alberto Rivera a luat parte la un astfel de jurământ în timpul în care el a fost iezuit. Jurământul este precedat de un preambul, şi se pare că recitat de către un Iezuit cu o autoritate mai înaltă:
"Ai fost instruit că datoria ta este ca a unui spion, de a aduna toate statisticile, faptele şi informaţiile, după puterea ta, din orice sursă: pentru a te strecura tu însuţi în cercurile familiilor Protestante şi ale ereticilor de orice clasă şi caracter, precum şi în cele ale negustorilor, bancherilor, avocaţilor, în şcoli şi universităţi, în parlamente şi legislative, precum şi în judiciare şi consilii de stat şi de a fi "orice fel de om", de dragul papei, ai cărui funcţionari suntem până la moarte...
Tu trebuie să serveşti în timp util ca instrument şi ca, călău, direcţionat de superiorii tăi, pentru că nimeni nu poate comanda aici dacă nu şi-a consacrat munca sa sângelui de eretic; "Fiindcă fără vărsare de sânge nici un om nu poate fi salvat."
"Eu ...................................., aflându-mă în prezenţa Dumnezeului Atotputernic, a Binecuvântatei Fecioara Maria, a Binecuvântatului Arhanghel Mihail, a Binecuvântaţilor Sf. Ioan Botezătorul, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, şi a tuturor Sfinţilor, a gazdei înfricoşate a Raiului precum şi a ta, Tatăl meu spiritual, Generalul Suprem al Societăţii Iezuiţilor, fondate de către Sfântul Ignatius de Loyola, sub pontificatul Papei Paul III, şi continuînd până în prezent, purtat în pântecul Fecioarei, matricea lui Dumnezeu, şi rodul lui Isus Cristos, declar şi jur că Sanctitatea Sa, Papa, este Locţiitorul lui Cristos şi este Adevăratul şi Unicul Cap al Catolicilorsau al Bisericii Universale de pe întreg pământul; şi că în virtutea cheilor legării şi dezlegării date Sanctităţii Sale de către Mântuitorul meu, Isus Cristos, el (Papa) are puterea de a detrona regii eretici, prinţii, statele, republicile, federaţiile şi guvernele, toate care sunt ilegale, fără sacra Sa (a Papei) confirmare, şi drept urmare să fie distruse definitiv. Iată de ce, cu toate puterile mele, voi apăra fără răgaz această doctrină şi privilegiile şi tradiţiile Sanctităţii Sale, şi mai cu seamă împotriva Bisericii Lutherane din Germania, Olanda, Danemarca, Suedia şi Norvegia, şi a pretinsei autorităţi a Bisericii Angliei şi a Scoţiei, a ramurilor acestora, de oriunde ............. Mă lepăd şi reneg orice act de loialitate faţă de un rege eretic, prinţ sau stat Protestant sau Liberal, sau ascultare faţă de legile lor, magistraţii şi demnitarii lor.
Eu promit şi declar în continuare că, cu toate acestea, am permisiunea să-mi asum orice religie eretică, cu scopul propăşirii intereselor Bisericii Mamă, şi să păstrez secretul asupra tuturor agenţilor ei consilieri, oridecâte ori aceştia mă vor instrui, şi să nu-i divulg direct sau indirect, prin cuvânt, în scris sau în orice altă circumstanţă; dar să aduc la îndeplinire tot ceea ce mi se va propune, fie ca sarcină trasată mie, fie descoperit doar mie de către tine, tatăl meu spiritual...
Eu promit şi declar în continuare că, că nu voi avea nicio opinie sau voinţă a mea, sau niciun fel de îndoială în cuget, aidoma unui leş sau a unui cadavru (perinde ac cadaver) dar că nu voi ezita, să mă supun oricărei comenzi pe care o voi primi de la superiorii mei din Miliţia Papei şi a lui Isus Cristos. Că voi merge în orice parte a lumii, indiferent care, fără crâcnire şi că voi fi supus oricărui fel de lucru mi se va comunica......
Eu promit şi declar în continuare că, atunci când voi avea oportunitatea, să pregătesc şi să port un război neobosit, în secret sau pe faţă, împotriva tuturor ereticilor, Protestanţilor şi Liberalilor, după cum şi eu sunt condus să aduc extirparea şi exterminarea acestora de pe faţa întregului pământ, şi că nu voi ţine seama nici de sex, vârstă, nici de condiţie, şi că voi spânzura, devasta, fierbe, strangula, şi arde de vii pe toţi aceşti eretici; voi spinteca stomacul şi pântecul femeilor lor şi voi zdrobi capetele copiilor lor de un perete, pentru a anihila pentru totdeauna execrabila lor rasă. Iar atunci când nu voi putea face aceasta, voi folosi în secret cupa otrăvii, cordonul de ştrangulare, oţelul pumnalului, sau glonţul pistolului, indiferent de onoarea, rangul, demnitatea sau autoritatea persoanei sau persoanelor oricare ar fi condiţia lor socială, fie publică sau privată, după cum eu am fost instruit, de către orice agent al papei sau superior al frăţiei sfintei credinţe a Societăţii lui Isus, să procedez în orice moment." (ALBERTO RIVERA, DOUBLE CROSS, Chick Publications, p. 12, 1981. See also,
EDWIN A. SHERMAN, THE ENGINEER CORPS OF HELL, Library of Congress catalog card
# 66-43354, p. 118 (1883); Congressional Record, House Bill 1523, contested election case of
Eugene C. Bonniwell against Thos. S. Butler, February 15, 1913, at pp. 3215-16; BURKE
MCCARTY, THE SUPPRESSED TRUTH ABOUT THE ASSASSINATION OF ABRAHAM LINCOLN, at pp. 14-16.)

Franz Wernz, General Iezuit între anii 1906-1915, declara că "Biserica poate condamna ereticii la moarte, pentru că orice drepturi ar avea, ele derivă doar din toleranţa noastră, şi aceste drepturi sunt evident iluzorii." (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, Chick Publications, p. 166-167, 1975.)

Preoţii iezuiţi sunt supuşi unor anumite "exerciţii spirituale" care iniţial au fost concepute de către Ignatius Loyola. În timpul acestor exerciţii spirituale subiectul devine posedat şi controlat de către un demon. "Noi îl insuflăm cu forţe spirituale de care şi-ar da seama că ar fi foarte dificil să le elimine mai tîrziu, forţe mult mai durabile decât toate cele mai bune principii şi doctrine; aceste forţe pot reveni oricând la suprafaţă, uneori după ani în care nici măcar nu şi-a mai adus aminte de ele, şi să devină atât de imperative încât el să-şi dea seama că este imposibil să li se opună, şi că trebuie să urmeze irezistibilul lor impuls." (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, Chick Publications, p.
21, 1975. (quoting H. Boehmer, professor at the University of Bonn, Les Jesuits (1910)).

Între anii 1569 şi 1605 Iezuiţii au orchestrat nu mai puţin de 11 comploturi împotriva Angliei Protestante, care au implicat invazii, rebeliuni şi asasinate. Următorii sunt cunoscuţi ca lideri ai trădării: Ridolfi, Sanders, Grigore XIII, Campion, Parsons, Ducele de Guise, Allen, Throgmorten, Parry, Babington, Sixtus V, Filip II al Spaniei, Yorke, Walpole, Southwell şi Guy Fawkes. (J. E. C. SHEPHERD, THE BABINGTON PLOT, Wittenburg Publications, p.118, 1987.)

În 1586, prin "Complotul Babington" Iezuiţii împreună cu alţi catolici au plănuit să o ucidă pe Regina protestantă Elisabeta I, şi să o aşeze pe catolica Maria Stuart, Regina Scoţiei, pe tronul Angliei, aducând apoi Anglia sub supunerea Papei de la Roma. Acest complot a fost dejucat iar Maria Stuart a fost executată datorită propriilor încurcături. (J. E. C. SHEPHERD, THE BABINGTON PLOT, Wittenburg Publications, 1987.)
După ce complotul Babington a dat greş, Papa, în alianţă cu Filip II al Spaniei, a plănuit invadarea Angliei şi aducerea acesteia sub controlul papal. În anul 1588 Spania a adus 136 de vase de război ale Armadei împotriva Angliei. Dar Dumnezeul Atoatestăpânitor a stârnit o furtună ciudată, care a devastat Armada şi a permis Angliei cu doar 30 de vase de luptă să înfrângă Spania după 8 ore de luptă pe mare. (J. E. C. SHEPHERD, THE BABINGTON PLOT, Wittenburg Publications, 1987. at p. 104-117. See also COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 9, p. 97 (1991). See also, LES GARRETT, WHICH BIBLE CAN WE TRUST?, p. 60 (1982).)

La 5 noiembrie 1605 Iezuiţii au condus conspiratorii romano-catolici plănuind uciderea regelui James I şi a întregului Parlament al Angliei prin aruncarea în aer a Camerei Lorzilor. Ei au plasat 20 de butoaie cu praf de puşcă sub Camera Lorzilot. Planul era ca explozia să aibă loc tocmai când Lorzii, reprezentanţii poporului, şi regele urmau să participe la adunarea din 5 noiembrie 1605 pentru deschiderea Parlamentului. Complotul a fost descoperit iar conspiratorii au fost capturaţi.
Până în ziua de astăzi (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 9, p. 620 (1991).) evenimentul este asociat cu "Complotul Prafului de Puşcă". În Anglia, ziua de 5 noiembrie este zi de sărbătoare naţională (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 11, p. 536 (1991).) , de aducere aminte a conspiraţiei Catolice în complotul prafului de puşcă. Sărbătoarea este numită "Guy Fawkes Day"; Guy Fawkes a fost unul dintre conspiratorii "Gunpowder Plot". (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 12, p. 192 (1991).

Acţiunile subversive ale Iezuiţilor asupra naţiunilor au determinat ca 56 de ţări să interzică accesul Iezuiţilor pe teritoriul lor, ulterior majoritatea dintre acestea ridicând restricţiile respective. În anul 1759 Iezuiţii au fost interzişi pe întreagul teritoriu al Imperiului Portughez. (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 13, p. 550 (1991).)

La 6 Aprilie 1762, Parlamentul Franţei a emis următorul act de acuzare:
"Numitul Institut [Iezuit] este inadmisibil în orice stat civilizat, aşa cum natura sa este ostilă tuturor autorităţilor spirituale şi temporale; acesta urmăreşte să penetreze în biserici şi state, sub vălul plauzibil al unui institut religios, nu ca un ordin cu adevărat interesat de a răspândi perfecţiunea evanghelică, ci mai degrabă ca un organism politic lucrând fără oprire la uzurparea tuturor autorităţilor, prin tot felul de căi indirecte, secrete, şi mijoace întortocheate...... Doctrina Iezuiţilor este perversă, o distrugătoare unealtă a tuturor religiilor şi principiilor oneste, insultând morala creştină, dăunătoare societăţii civile, ostilă drepturilor naţiunii, puterii regale, şi chiar securităţii suveranilor şi supuşilor acestora; capabilă de a stârni tulburări între state, concepe şi menţine cea mai rea corupere în inimile oamenilor. (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 69 (1975).)
În anul 1764 Iezuiţii au fost scoşi în afara legii în Franţa, şi în anul 1767 ei au fost interzişi şi în Spania. (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 13, p. 550 (1991).)

Naţiunile Europei, care au fost obiectul subversiunilor Iezuiţilor, au creeat o presiune politică şi militară atât de mare încât Papa Clement XIII a decis, la 3 februarie 1769 să dizolve ordinul Iezuiţilor. În noaptea după care urma ca el să execute dizolvarea, el a căzut dintr-o dată bolnav la pat şi a murit. Înainte ca el să-şi dea suflarea a strigat: "Sunt pe moarte... Este un lucru foarte periculos să-i ataci pe Iezuiţi.". Succesorul său, Papa Clement XIV a fost pus sub o uriaşă presiune politică pentru a dizolva ordinul Iezuiţilor, dar el a rezistat 3 ani până când tensiunea politică, în cele din urmă, i-a forţat mâna. (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 70 (1975).)
Papa Clement XIV a emis o decizie papală de dizolvare, Dominus ac Redemptor, la 16 august 1773.
Papa Clement XIV cunoştea semnificaţia unei asemenea decizii papale, şi a exclamat:"Am tăiat mâna mea dreaptă." (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 13, p. 550 (1991); see also, EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 70 (1975).)
În plus, Papa Clement XIV (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 73 (1975).) ştia că prin semnarea actului de dizolvare a Iezuiţilor îşi semna propria sa condamnare la moarte. La scurt după semnarea deciziei, pe zidurile palatului de la Vatican au apărut literele I.S.S.S.V. . Papa Clement XIV cunoştea semnificaţia lor şi a explicat înţelesul lor: "In Settembre Sara Sede Vacante.". (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 70 (1975).) Ceea ce în traducere înseamnă, "În Septembrie, Scaunul va fi vacant (papa va fi mort)."
Papa Clement XIV a fost otrăvit şi a murit pe 22 septembrie, 1774. (EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 70-71 (1975).)

Interesant este că, la numai 3 ani de zile după ce Papa Clement XIV a suprimat ordinul Iezuiţilor, organizaţia subversivă "Illuminati" a fost înfiinţată, ca un răspuns, de către un iezuit instruit pe nume Adam Weishaupt, în 1776.
Weishaupt, care era evreu, a fost profesor de drept canonic la Universitatea din Ingolstadt (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 12, p. 516 (1991).), care era o universitate iezuită şi Centrul Iezuit de Contrareformă. Alberto Rivera, un fost preot iezuit, a declarat că organizaţia ocultă Illuminati (SIDNEY HUNTER, IS ALBERTO FOR REAL?, p. 21 (1991); see also, EDMOND PARIS, THE SECRET HISTORY OF THE JESUITS, p. 35 (1975).) nu a fost fondată, aşa cum mulţi cred, de către Weishaupt, dar că în fapt ea a existat cu mult înainte de Weishaupt.
Illuminati este de fapt reîncarnarea mai vechei Alumbrados, şi al cărei lider, o vreme, a fost Ignatius de Loyola, fondatorul Iezuiţilor.
Organizaţia Illuminati a fost instituită (SIDNEY HUNTER, IS ALBERTO FOR REAL?, Chick Publications, p. 21-23 (1988).) de către Generalul Iezuit Lorenzo Ricco, în 1776, care şi-a folosit discipolul său, Adam Weishaupt, ca reprezentant al noii organizaţii (care nu era deloc nouă).
Iezuiţii, care fuseseră desfiinţaţi de către papă în 1773 (ERIC JON PHELPS, VATICAN ASSASSINS: “WOUNDED IN THE HOUSE OF MY FRIENDS,” P. 206 (2001).) au găsit necesar să înfiinţeze Illuminati, care era o alianţă foarte puternică între Iezuiţi şi foarte puternica Casă Bancară a Evreilor Ashkenazi, Rothschild.
Scopul iniţial al lui Weishaupt a fost de răzbunare pentru dizolvarea papală a Iezuiţilor, prin eliminarea tuturor religiilor şi răsturnarea tuturor guvernelor lumii, aducând omenirea sub conducerea unui guvern mondial unic, controlat bineînţeles de către Illuminati, şi aflat sub autoritatea dumnezeului lor. Acel guvern mondial unic era frecvent menţionat de către "Illuminati" sub numele de "Noua Ordine Mondială".

Zeul Illuminati este Satana. (WILLIAM STILL, NEW WORLD ORDER, The Ancient Plan of Secret Societies, p. 79 (1990).)
Eric Jon Phelps în cartea sa, Vaticanul Asasinilor: "Aceşti 41 de ani, dintre suprimarea lor din 1773 de către Papa Clement XIV şi reabilitarea lor de către papa Pius VII în 1814, au fost aur curat pentru Societatea lui Isus (Iezuiţii) Pentru Fiii lui Loyola pedepsirea tuturor duşmanilor lor, incluzându-i pe preoţii Dominicani, perfectarea tainică a sistemului de legătură dintre iezuiţi şi Francmasonerie, crearea alianţei între Casa Rotschild şi Illuminati; pedepsirea şi absorbţia Cavalerilor de Malta...... Ei (Illuminati) au folosit-o pe Regina ortodoxă Ecaterina a Rusiei şi pe lutheranul Frederick al Prusiei pentru a cuceri Polonia şi a o diviza, bula de suprimare a ordinului Iezuit neavând niciun efect pe teritoriul Romano-Catolic.
Ei au provocat Revoluţia Franceză, au decapitat un rege Bourbon şi o regină Habsburgică ca pedeapsă că au fost expulzaţi din Franţa şi Austria.
Cu ajutorul lui Napoleon, care era francmason, au alungat Bourbonii de pe tronul din Spania şi pe Braganzas de pe tronul lor din Portugalia. Ei au încercat chiar să smulgă teritoriul Israelului de sub stăpânirea musulmană, precum cruciaţii de odinioară. (ERIC JON PHELPS, VATICAN ASSASSINS: “WOUNDED IN THE HOUSE OF MY
FRIENDS,” p. 205 (2001).)
Victoriile cele mai importante ale campaniilor au fost deopotrivă religioase şi politice. Ei au penetrat adânc în Biserica Ortodoxă Rusă şi în Biserica Lutherană Germană. Universitatea din Tubingen stă drept mărturie.
Politic, ei au luat controlul asupra Coroanei şi Băncii Angliei. Din acest motiv Anglia, cu Vicontele Palmerston, nu ar mai porni la un război cu Franţa, din nou, ar conduce războiul papal al opiumului împotriva poporului din China (la fel ca, companiile prin care CIA şi comisiile Mafiei conduc în prezent un masiv comerţ cu droguri împotriva "ereticului şi liberalului" popor al Imperiului American)..... Iezuiţii au câştigat din nou Papalitatea şi Vaticanul; împreună cu acestea a întins proprietăţile bisericii în întreaga lume, şi din această raţiune Cezarul Papal, care ocupă biroul "sacru" al Satanei Papale, nu va mai suprima niciodată Societatea Iezuită. (ERIC JON PHELPS, VATICAN ASSASSINS: “WOUNDED IN THE HOUSE OF MY FRIENDS,” p. 205 (2001).)
Organizaţia secretă Illuminati a fost ghidul ascuns din spatele brutalei Revoluţii Franceze, în timpul căreia 300.000 de oameni au fost masacraţi într-o orgie atee a violenţei.(WILLIAM STILL, NEW WORLD ORDER, The Ancient Plan of Secret Societies, pp. 81-91
(1990).)
Moses Mordecai Marx Levi, alias Karl Marx, a fost satanist şi membru al "Ligii Dreptăţii",
care era o ramură a Illuminati.
În anul 1847, Marx a fost acreditat de către Illuminati să scrie Manifestul Comunist, care este o schiţă a planurilor lor de dominare a lumii. (DES GRIFFIN, FOURTH REICH OF THE RICH, p. 62 (1976).)
Nu a fost nimic nou în Manifestul Comunist, acesta a fost doar un plagiat al planurilor deja expuse de către Weishaupt şi discipolul său Clinton Roosvelt (o rudă îndepărtată a lui Franklin Delano Roosvelt). (DES GRIFFIN, FOURTH REICH OF THE RICH, p. 62 (1976).)
Între 1600 şi 1750 Iezuiţi controlau (DES GRIFFIN, FOURTH REICH OF THE RICH, p. 59-62 (1976).) peste un sfert de milion de băştinaşi ignoranţi din Paraguay în peste 30 de comune pe care ei îi numeau "reduşi". Iezuiţii erau stăpânii acestor bieţi sclavi, şi a căror muncă a adus iezuiţilor o imensă avere. Lecţiile învăţate printre "reduşi" au fost memorate în Manifestul Comunist.
Pe data de 20 decembrie 1781, a avut loc o întâlnire între Weishaupt şi ierarhia Francmasoneriei la Congresul de la Wilhelmsbad. În iulie 1782, s-a încheiat un acord (WILLIAM STILL, NEW WORLD ORDER, p. 82 (1990).) pentru ca Illuminati să fuzioneze cu Masoneria. Pentru Masonerie recruţii perfecţi proveneau din rândurile Illuminati.
(WILLIAM STILL, NEW WORLD ORDER, p. 82 (1990).)
Ca şi la Illuminati, Masoneria presupune stagii de iniţiere care desensibilizează gradat persoana care este iniţiată şi permite ierarhiei să evalueze aptitudinile persoanei pentru a trece la etapele superioare.
Iniţierea în Royal Arch (gradul 7 în Ritul York şi gradul 13 în Ritul Scoţian) necesită ca iniţiatul să bea vin din jumătatea superioară a unui craniu uman şi să facă un jurământ de sânge să nu dezvăluie secretele Masoneriei şi să mintă şi să facă orice altceva este necesar pentru a ajuta un coleg mason să se sustragă de la consecinţele comiterii unor infracţiuni, incluzând crime şi trădări.

Manualul de buzunar al Masoneriei arată că un Mason "trebuie să ascunzi toate crimele fraţilor tăi masoni..... şi dacă trebuie să fi citat ca martot împotriva unui frate mason, trebuie să fie sigur că îl vei apăra... Dacă trebuie pentru a face asta poate fi şi sperjur, cu adevărat, dar tu să-ţi păstrezi obligaţiile." (JIM SHAW (33rd Degree Mason, Knight Commander of the Court of Honor, Past Worshipful Master of the Blue Lodge, Past Master of All Scottish Rite Bodies) and TOM MCKENNEY, THE DEADLY DECEPTION, Freemasonry Exposed by One of Its Top Leaders, p. 137 (1988).)

John Robison, profesor de Filosofie Naturală, şi care a fost Secretarul General al Societăţii Regale din Edinborough şi un influent francmason, a fost unul dintre intelectualii de frunte ai vremii sale. El a fost martor al influenţei Illuminati şi a Iezuiţilor prin intermediul Francmasoneriei. În anul 1798 el a publicat o carte intitulată "Dovezile unei Conspiraţii". În cartea sa, o autoritate, profesorul Robison a declarat următoarele cu referire la amalgamul dintre Francmasonerie şi Illuminati: "A fost constituită o asociaţie cu scopul expres de a elimina toate religiile cunoscute şi de a răsturna toate guvernele existente ale Europei. Am urmărit această asociaţie trudind sistematic şi zelos, până când a devenit aproape de nestăvilit: şi am văzut că liderii cei mai activi în Revoluţia Franceză erau membri ai acestei asociaţii, şi îşi ghidau paşii în acord cu principiile acesteia (asociaţiei), precum şi prin intermediul instrucţiunilor şi asistenţei, solicitate anterior şi obţinute." (JOHN ROBISON, PROOFS OF A CONSPIRACY at pg. 7 (1798).)
Profesorul Robison a dezvăluit în cartea sa că el a fost martor la începutul ingerinţei Iezuiţilor în Francmasonerie după ce Iezuiţii au fost desfiinţaţi de către papă în 1773. El a declarat că Iezuiţii utilizau Francmasoneria ca pe o cale prin care să obţină puterea. Profesorul Robison (JOHN ROBISON, PROOFS OF A CONSPIRACY at pg. 4 (1798).) a declarat că influenţa Iezuiţilor asupra Francmasoneriei era considerabilă. Controlul Iezuiţilor asupra Francmasoneriei era atât de complet încât Iezuiţii puteau schimba multe dintre ceremonii şi grade în Francmasonerie. (JOHN ROBISON, PROOFS OF A CONSPIRACY at pgs. 12,17 (1798).)

Pentru a se asigura că infracţiunile comise de masoni nu vor fi cercetate penal, lojile masonice recrutează curent membrii ai comunităţilor juridice de aplicare a legii.
Tocmai din acest motiv, comunităţile nu ar trebui să permită cuiva care este mason să deţină funcţiile de şef al poliţiei, judecător, procuror sau anchetator de poliţie.
Când cineva află despre un comportament aparent inexplicabil ale unui poliţist, judecător, procuror sau politician care permite unui criminal sau infractor să umble în libertate, nu ar trebui trecut cu vederea că acolo ar putea fi vorba despre mâna ascunsă a Masoneriei.
De exemplu, Albert Pike, "Comandorul Suprem al Vechiului şi al Universal Recunoscutului Rit Scoţian al Francmasoneriei din Jurisdicţia de Sud, U.S.A" a fost condamnat pentru trădare. Dar în aprilie 22, 1866, Pike a fost graţiat, cu cereri de scuze, de către preşedintele Andrew Johnson.
A doua zi, Pike l-a vizitat pe preşedinte la Casa Albă. Pike l-a vizitat din nou pe Jhonson în 1867, după ce începuseră procedurile de punere sub acuzare împotriva lui Jhonson.
Generalul Gordon Granger a fost prezent la întâlnirea din 1867 şi a mărturisit înaintea Congresului U.S.A. pentru a dovedi că respectiva întâlnire a avut loc.
Generalul a mărturisit că Johnson şi Pike au discutat despre Masonerie şi că el a înţeles din acea conversaţie că Pike era superiorul lui Johnson în Masonerie. La scurt timp după aceea, pe data de 20 iunie 1867, o delegaţie masonă i-au acordat lui Johnson al patrulea grad din cele 32 de grade ale Ritului Scoţian al Masoneriei, în camera acestuia de la Casa Albă.(WILLIAM STILL, NEW WORLD ORDER, The Ancient Plan of Secret Societies, p. 123
(1990).)

Stephen Knight în cartea sa "Jack Spintecătorul: Soluţia Finală", probează cu documente că infiltrarea Francmasoneriei în poliţie este o înaltă prioritate. El a citat dintr-un document masonic: "Serviciile poliţiei sunt de o extremă importanţă pentru noi pentru că ele sunt capabile să acopere ceea ce noi întreprindem..... după cum la fel şi pedepsirea celor care refuză să se supună."
El a prezentat dovezi (Michael Hoffman II, Secret Societies an Psychological Warfare, pp. 57-58, 2001.) că infamele crime ale Spintecătorului erau crime rituale masonice comandate de către o conspiraţie care implica pe cei mai înalţi oficiali ai guvernului britanic.

Millard Filmore, al treisprezecelea preşedinte al Statelor Unite şi fost mason, declara că "fraternitatea masonică batjocoreşte drepturile noastre, împiedică funcţionarea justiţiei, şi aruncă dispreţul asupra oricărui guvern pe care îl poate controla."

Un comisie mixtă a corpului legiuitor din Massachusetts (Michael Hoffman II, Secret Societies an Psychological Warfare, pp. 108, 2001.) de investigare a Francmasoneriei, în 1834, a concluzionat că Masoneria era "o guvernare distincă şi independentă în cadrul guvernului nostru, şi dincolo de controlul legilor statale şi prin mijloace secrete."(Michael Hoffman II, Secret Societies an Psychological Warfare, pp. 108, 2001.)

Albert Pike, teologul pontif al Masoneriei scria că " este sigur că adevărata pronunţie nu este reprezentată de cuvântul Iehova; drept pentru care nu acesta este adevăratul nume al Divinităţii, şi nici Inefabilul Cuvânt. (ALBERT PIKE, MORALS AND DOGMA OF THE ANCIENT AND ACCEPTED SCOTTISH RITE OF FREEMASONRY, p. 205 (1871).)

Dar iată ce spune Scriptura:
Exodul 3:13 Moise a zis lui Dumnezeu: "Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel, şi le voi spune: ,Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi'; şi mă vor întreba: ,Care este Numele Lui?' ce le voi răspunde?"
Exodul 3:14 Dumnezeu a zis lui Moise: "Eu sunt Cel ce sunt." Şi a adăugat: "Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: "Cel ce se numeşte ,Eu sunt', m-a trimis la voi."
În ebraică , iniţial cuvintele se scriau dar fără vocale , şi numele Iahveh (Iehova) , era scris YIHVH . YAH=”EU SUNT” + VEH=”CEL CE SUNT”=YAHVEH=”EU SUNT CEL CE SUNT”. Numele Iehova provine din cuvântul havah care înseamnă „a fi sau a deveni ”
Deci dacă masonii nu-l recunosc pe Yahveh ca Dumnezeu, cine este dumnezeul lor? Zeul masonilor este Lucifer, care este numele Satanei de dinainte de răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu, şi după care a fost aruncat din cer. Albert Pike spunea că : "doctrina Satanismului este erezie; şi adevărata şi pura religie filozofică este credinţa în Lucifer, egalul lui Adonai(Dumnezeu); dar Lucifer, dumnezeul Luminii şi al Binelui a ţinut partea omenirii împotriva Dumnezeului Întunericului şi Răului." (DES GRIFFIN, THE FOURTH REICH OF THE RICH, p. 70 (1993).)
Adonai este cuvântul ebraic din Vechiul Testament pentru Dumnezeu. Pike nu numai că recunoaşte că Lucifer este dumnezeul Francmasoneriei, dar îl huleşte pe Dumnezeu numindu-l "Dumnezeul Întunericului şi Răului."
Pike a scris manualul teologic oficial al Masoneriei intitulat "Morala şi Dogma Vechiului şi Recunoscutului Rit Scoţian".
Sfânta Scriptură arată limpede că Dumnezeu l-a creat pe Adam ( Geneza 2:7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.).
În "Morala şi Dogma", Pike îl huleşte pe Dumnezeu numindu-l pe creatorul lui Adam "Prinţul Întunericului". (ALBERT PIKE, MORALS AND DOGMA OF THE ANCIENT AND ACCEPTED SCOTTISH RITE OF FREEMASONRY, p. 566 (1871).)

Sfânta Scriptură (Geneza 2:17 dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit." ) afirmă că Dumnezeu i-a interzis lui Adam să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Pike îl huleşte din nou pe Dumnezeu referindu-se la Dumnezeu ca la "Demonii" care i-au interzis lui Adam să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului.
Sfânta Scriptură afirmă că Dumnezeu a creat-o pe Eva. Pike continuă cu blasfemiile spunând că "Demonii" sunt acei care au creat-o pe Eva. (ALBERT PIKE, MORALS AND DOGMA OF THE ANCIENT AND ACCEPTED SCOTTISH RITE OF FREEMASONRY, p. 567 (1871).)
Pike îl portretizează pe Şarpe (Satana) ca pe "un Înger al Luminii" care l-a întors pe Adam împotriva "Demonilor" şi prin aceasta oferindu-i "mijloacele victoriei".
Pike numeşte păcatul lui Adam şi al Evei ca mijloc al victoriei împotriva lui Dumnezeu.

Însă tocmai neascultarea lui Adam faţă de Dumnezeu a constituit mijlocul căderii întregii omeniri, lucru care a necesitat ca Dumnezeu să coboare pe pământ şi să-l răscumpere pe om. (Romani 5:12-21)
Isus Cristos l-a învins pe Satana pentru toţi aceia care cred în Isus. (1 Corinteni 15:54-58, 1 Ioan 5:4, Apocalipsa 15:2)
Deşi este adevărat că Satana poate lua înfăţişarea unui înger de lumină (2 Corinteni 11:14 "Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină." ), intenţia lui Pike în numirea lui Satana un "Înger al Luminii" era de a-l deosebi pe Satan de Dumnezeu, pe care-l numea "Prinţul Întunericului."
Doctrinele Francmasoneriei sunt influenţate într-o mare măsură de doctrina şi istoria Romano-Catolică. În anul 1754 primele 25 de grade al Ritului Scoţian al Francmasoneriei erau stabilite de către Iezuiţii din Colegiul Iezuit din Clermont, Paris, cu scopul restaurării puterii Casei Stuart, controlate de iezuiţi, la tronul Angliei. Există o serie de grade (ERIC JON PHELPS, VATICAN ASSASSINS: “WOUNDED IN THE HOUSE OF MY FRIENDS,” p. 180 (2001).) în Ritul Masonic York, cunoscut sub numele de Ordinul Cavalerilor Templieri.

Cavalerii Templieri erau o organizaţie înfiinţată în anul 1118 e.n. Templierii au obţinut confirmarea papală ca ordin catolic (Ordinul Cavalerilor Săraci ai lui Cristos) în 1128 şi au fost recunoscuţi ca primii cruciaţi romano-catolici. Templierii mai erau cunoscuţi şi ca "Miliţia lui Cristos.".
Pike a declarat că templierii, ca de altfel toate societăţile secrete, aveau două doctrine, una pentru public şi alta ascunsă publicului şi dezvăluită doar celor iniţiaţi în societăţile secrete. Pike a declarat că "astfel ei îşi înşelau adversarii care încercau să-i înlăture."ALBERT PIKE, MORALS AND DOGMA OF THE ANCIENT AND ACCEPTED SCOTTISH RITE OF FREEMASONRY, p. 817 (1871).
Aceeaşi strategie este folosită astăzi prin activităţile publice de caritate ale Bisericii Romano-Catolice şi ale Ordinului Masonic, şi în acelaşi timp ele amândouă lucrează la o dominaţie infernală a lumii. În timp ce Templierii apăreau a fi angajaţi în servicii altruiste, ei erau iniţiaţi în ceremonii în care li se cerea să-l respingă pe Cristos, scuipând peste un crucifix. Lor li se ordona să-l venereze pe Satan, care era zugrăvit sub forma unui idol cu bărbos. Chiar şi atunci când Papa Clement V a fost încunoştiinţat personal de conduita plină de hule a Templierilor, el nu a întreprins nicio acţiune împotriva lor până când toate aceste practici nu au devenit publice. (481.GARY H. KAH, EN ROUTE TO GLOBAL OCCUPATION
(http://www.biblebelievers.org.au/masonic.htm).)
Doar presiunea politică i-a forţat mâna pentru ca Templierii să fie suprimaţi. Potrivit lui Albert Pike (GARY H. KAH, EN ROUTE TO GLOBAL OCCUPATION
(http://www.biblebelievers.org.au/masonic.htm).), Jacques de Molay, Marele Maestru al Templierilor a fost arestat şi în timp ce se afla în închisoare a fondat primele loje ale Francmasoneriei în Neapole, Edinburgh, Stockholm şi Paris. (ALBERT PIKE, MORALS AND DOGMA OF THE ANCIENT AND ACCEPTED SCOTTISH RITE OF FREEMASONRY, p. 820 (1871).)
De Molay a fost ars pe rug în anul 1314 de către regele Philip IV al Franţei şi de către Papa Clement V. (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, vol. 14, p. 122 (1992).)
Albert Pike declară că atât Regele Philip IV al Franţei cât şi Papa Clement V au fost asasinaţi la scurtă vreme după aceea, ca răzbunare pentru suprimarea Cavalerilor Templieri. Ramura bărbaţilor tineri a francmasoneriei moderne îi poartă numele lui Jacques de Molay. (ALBERT PIKE, MORALS AND DOGMA OF THE ANCIENT AND ACCEPTED
SCOTTISH RITE OF FREEMASONRY, p. 821 (1871).)

Aşa cum este explicat în Nesta Webster, Francmasoneria este un amalgam de teologie şi practici secrete ale Templierilor Romano-Catolici şi a Evreilor practicanţi de Cabala.
Scriitorul evreu Bernard Lazare a declarat că "Evreii au făcut parte din Francmasonerie încă din leagănul acesteia" şi această afirmaţie ce vizează perioada care a precedat instituirea Marii Loje din 1717, este confirmată cu certitudine.
Astfel se spune că înainte cu un secol, un evreu din Amsterdam, pe nume Jacob Jehuda Leon Templo a fost cel care a creat modelul mantiei purtate de către Marea Lojă. Acest Jacob Jehuda fusese coleg cu prietenul Cabalist al lui Cromwell, Manasseh ben Israel.
Să cităm o autoritate evreiască în această chestiune, domnul Lucien Wolf scrie că Jacob Jehuda Leon Templo "avea o idee fixă pentru..... tot ce avea legătură cu Templul lui Solomon şi Tabernacol. El construise modele gigantice ale celor două edificii."
El a expus aceste modele în Londra pe care a vizitat-o în anul 1675, şi mai devreme, şi nu pare deloc nerezonabil să conchidem că acestea au constituit o sursă proaspătă de inspiraţie pentru francmasonii care au construit ritualul masonic cu 40 de ani mai târziu.
În orice caz, mantia masonică de ritual încă folosită de Marea Lojă a Angliei este fără niciun dubiu de un design evreiesc.
"Această mantie de ritual" spune domnul Lucien Wolf, "este compusă în totalitate din simboluri evreieşti," şi este "o încercare de a afişa heraldic diversele forme de Heruvimi zugrăviţi nouă în viziunea a doua a lui Ezechiel -- Un viţel, un leu, un om şi un vultur -- şi prin urmare aparţine celui mai înalt şi mai mistic domeniu al simbolismului ebraic."
Cu alte cuvinte, această interpretare, cunoscută evreilor ca "Mercaba" aparţine Cabalei, unde o interpretare particulară este plasată sub fiecare figură astfel încât să ofere un înţeles ezoteric, neperceptibil pentru cei neiniţiaţi. Roba masonilor este întru-totul Cabalistică după cum este de asemenea şi sigiliul de pe diplomele breslei masonice, unde este reprodusă o altă figură cabalistică, reprezentând un bărbat şi o femeie alipiţi.

Ţinând cont de toate acestea, înseamnă că originile sistemului pe care noi îl cunoaştem ca fiin Francmasonerie nu poate fi descoperit într-o singură sursă. Cele 12 surse alternative enumerate de către Ciclopedia Masonică şi citate la începutul acelui capitol ar fi putut toate să contribuie la formarea sa.
Astfel, Masoneria Operativă ar putea descinde din Collegia Roman şi prin masonii operativi ai Evului Mediu, în timp ce Masoneria Speculativă ar putea deriva de la patriarhi şi misterele păgâne.
Dar sursa de inspiraţie care nu admite nicio negaţie este Cabala evreiască.
Oricum ar fi penetrat ea (Francmasoneria) în SUA, prin Roman Collegia, prin bresle, prin Templieri, prin Rosicrucieni, ori prin evreii secolelor 17 şi 18, a căror activitate din spatele scenei Francmasoneriei vom vedea mai târziu, este o chestiune de speculaţie.
Însă nu este mai puţin adevărat că atunci când au fost redactate Constituţia Masoneriei şi Ritualurile, în 1717, deşi existau păstrate şi fragmente din doctrinele vechilor egipteni şi pitagoreici, versiunea iudaică a tradiţiei secrete a fost singura selectată de către fondatorii Marii Loje ca baza pe care au construit sistemul lor, Francmasoneria.

* * *
Nu trebuie decât să aruncăm o privire la ultimii 22 superiori din rândul masoneriei pentru a înţelege că bazele masoneriei operative s-au construit pe un sistem compus din două elemente: cavalerii cruciaţi şi tradiţia iudaică. Ce altceva este aceasta decât doctrina templierilor? (NESTA WEBSTER, SECRET SOCIETIES AND SUBVERSIVE MOVEMENTS,
http://web.archive.org/web/20021005055527/http://www.plausiblefutures.com/text/SS.html
(website address current as of 2-28-05) (footnotes contained in original text omitted).)

Adam Weishaupt a murit în 1830 la vârsta de 82 de ani.
Giuseppe Mazzini, care era un revoluţionar italian, a devenit următorul lider al Illuminati. El a deţinut această poziţiedin anul 1834 până la moartea sa în anul 1872.
Michael Bunker dezvăluie în cartea sa "Roiuri de Lăcuste" că, Mazzini era un preot romano-catolic iezuit. Cartea lui Bunker dezvăluie coruperea "Creştinismului Protestant" de către Iezuiţi prin injectarea otrăvii, romano-catolice, a "liberului arbitru" din doctrina Molinismului, (cunoscută mai ales sub numele de Arminianism). Molinismul a fost denumit astfel după Luis de Molina, care a fost un preot Iezuit. (MICHAEL BUNKER, SWARMS OF LOCUSTS, The Jesuit Attack on the Faith, pg. 22 (2002).)

Teoria răpirii pretribulaţioniste, minciuna lui Antihrist (2)

2010-05-19T15:00:00.000+03:00

Răpire înseamnă "a profita şi adesea prin violenţă... Pentru a întreţine relaţii carnale cu o femeie prin forţă şi împotriva consimţământului ei, (a o viola)." (WILLIAM R. KIMBALL, THE RAPTURE, A Question of Timing, p. 43 (1985).)

Ambele cuvinte, răpire şi viol au aceeaşi rădăcină, în cuvântul latinesc "raptus".

(JOHN L. BRAY, THE ORIGIN OF THE PRETRIBULATION RAPTURE TEACHING, p. 24 (1982).)

Latinescul "raptus" se traduce prin "reţinere(sechestrare), răpire, viol". (JOHN L. BRAY, THE ORIGIN OF THE PRETRIBULATION RAPTURE TEACHING, p.

26 (1982); see also, JOHN L. BRAY, ISRAEL IN BIBLE PROPHECY, p. 30 (1983) (citing The Collected Writings of John Darby).)

Sfânta Scriptură descrie biserica, ca mireasa curată a lui Hristos, şi care este cu Hristos la Cina de Nuntă a Mielului. (Apocalipsa 19:7, 22:17; Matei 22:1-14; 2 Corinteni 11:2; Efeseni 5:25-33)

Cina de Nuntă a Mielului va avea loc la învierea sfinţilor, când lumea aceasta se va sfârşi. Prin utilizarea termenului "răpire", aceşti "cărturari" săvârşesc blasfemie atunci când descriu ca viol, sfânta şi glorioasa înviere a bisericii.

Înainte ca John Bray să descopere cartea lui Morgan Edwards, au existat unele dezbateri cu privire la cine a fost primul protestant care a predat doctrina răpirii pretribulaţioniste. Cartea lui Edward a precedat-o pe aceea a Iezuitului Lacunza, însă oricum ar fi, nu există nicio dovadă că învăţătura despre Răpirea Pretribulaţionistă care se predă azi în bisericile protestante poate fi atribuită lui Edwards.

Pe de altă parte, înregistrările istorice relevă un traseu care duce direct către Lacunza. Dave MacPherson, în cartea sa "Incredibila Acoperire", trasează originea doctrinei răpirii pretribulaţioniste unei femei pe nume Margaret McDonald. Atât o delegaţie a reprezentanţilor bisericii lui Edward Irving precum şi un bărbat pe nume John Nelson Darby au participat la reluarea unor întâlniri carismatice în casa McDonald, unde Margaret McDonald avea viziuni şi proorocea despre lucruri care au fost considerate de către unii a fi temelia doctrinei răpirii pretribulaţioniste. (WILLIAM R. KIMBALL, THE RAPTURE, A Question of Timing, p. 38 (1985).)

Darby a fost membru al unei organizaţii cunoscute sub numele de Frăţia Plymouth. William Kimball declară în cartea sa "Răpirea, o Chestiune de Sincronizare" că imediat după viziunile lui McDonald, atât Irving cât şi Darby au devenit nişte avocaţi înfocaţi ai noii doctrine despre răpirea pretribulaţionistă. Cu toate acestea, John Bray, în cartea sa "Originea Doctrinei Pretribulaţioniste" afirmă că el a descoperit în 1827 scrieri ale lui John Darby şi în care el vorbea despre răpirea pretribulaţionistă.

Şi ca o coincidenţă, asta se întâmpla în acelaşi an în care traducerea în limba engleză a cărţii iezuitului Emanuel de Lacunza era publicată, şi asta se întâmpla cu trei ani înainte de revelaţiile Margaretei McDonalds.

În plus, John Bray subliniază că deşi revelaţiile Margaretei McDonalds se refereau la răpire, ele nu vorbeau despre răpirea pretribulaţionistă. (WILLIAM R. KIMBALL, THE RAPTURE, A Question of Timing, p. 50 (1985).)

În scrierile ulterioare ale lui John Darby din 1829 el a recunoscut că doctrina aparţinea învăţăturilor lui Irving şi ale lui Lacunza. (JOHN L. BRAY, MILLENNIUM - THE BIG QUESTION, P. 58 (1984).)

Intervalul de timp dintre primele scrieri ale lui Darby despre răpirea pretribulaţionistă din 1827, şi anul de publicare a traducerii cărţii lui Lacunza, probează categoric că el(Darby) învăţase despre această doctrină din scrierile lui Lacunza.

În orice caz, este unanim acceptat faptul că Darby a fost prinicipalul responsabil al popularizării doctrinei răpirii pretribulaţioniste. Mai mult, la început doctrina a fost cunoscută sub numele de Darbyism. (WILLIAM R. KIMBALL, THE RAPTURE, A Question of Timing, p. 51 (1985).)

În plus, legăturile teologice ale lui Darby cu Lacunza şi Irving denotă că Roma a exercitat o influenţă constantă asupra lui Darby. În anul 1871 Darby a publicat propria sa traducere în limba engleză a bibliei. Traducerea lui Darby a avut la bază manuscrisele corupte alexandrine utilizate şi de către Biserica Catolică. Se vede aşadar lucrarea Satanei în lucrarea lui Darby.

Darby omite Matei 23:14(Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osândă.) şi Faptele Apostolilor 8:37(Filip a zis: "Dacă crezi din toată inima, se poate." Famenul a răspuns: "Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.")

Traducerea lui Darby la 1 Corinteni 15:45 îl descrie pe Adam ca "a devenit un suflet viu" şi nu că "a fost făcut un suflet viu"(De aceea este scris: "Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu." Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.) şi care mai degrabă se potriveşte cu demonica învăţătură a evoluţionismului.

Darby elimină din cartea Apocalipsa versetul 1:11 care spune ""Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă."

Erorile şi omisiunile lui Darby enumerate mai sus sunt de fapt doar acel proverbial vârf al aisbergului. Este trist că atât de mulţi oameni urmează învăţăturile unui om care a îndrăznit să manipuleze cuvintele sfinte ale lui Dumnezeu.

Dumnezeu a pus un blestem pentru toţi aceia care adaugă sau sustrag ceva din cuvintele sale. (Apocalipsa 22:18 "Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta." Apocalipsa 22:19 "Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta." )

Darby a străbătut Statele Unite de 7 ori între 1862 şi 1877. (C.E. Carlson, The Zionist Created Scofield “bible,” http://christianparty.net/scofield.htm (website address current as of August 9, 2003).)

În timpul călătoriilor sale el a promovat sistemul său de interpretare a profeţiilor. Cyrus Ingerson Scofield a fost unul dintre cei care a îmbrăţişat cu toată convingerea doctrina lui Darby.

Scofield a învăţat teoriile lui Darby de la Dr. James H. Brookes, şi care era pastor în Compton Avenue Presbyterian Church din St. Louis şi un adept al învăţăturilor lui Darby. (C.E. Carlson, The Zionist Created Scofield “bible,” http://christianparty.net/scofield.htm (website address current as of August 9, 2003).)

Scofield include note explicative, care privesc şi sistemul de omisiuni al lui Darby, în faimoasa sa Scofield Reference Bible. (C.E. Carlson, The Zionist Created Scofield “bible,” http://christianparty.net/scofield.htm (website address current as of August 9, 2003).)

Scofield Reference Bible a fost publicată în anul 1909 şi de atunci s-a vândut în mai mult de trei milioane de copii. Includerea de note explicative în Sfânta Scriptură era neobişnuită şi contrarie precticii societăţilor biblice al căror motto era "fără note şi fără comentarii". Biblia Scofield a fost finanţată şi hrănită de liderii mişcării sioniste mondiale care vedeau în bisericile creştine din America un obstacol în planul de stabilire a evreilor în patria lor. Sioniştii aceia au iniţiat un program de inflitrare şi de schimbare a doctrinei creştine a respectivelor biserici. Două dintre instrumentele folosite pentru a duce la îndeplinire acest plan au fost Cyrus I. Scofield şi o venerabilă, şi respectată editură de carte europeană: The Oxford University Press. (.E. Carlson, The Zionist Created Scofield “bible,” http://christianparty.net/scofield.htm

(website address current as of August 9, 2003).)

Schema era de a altera Evanghelia lui Hristos şi de a corupe biserica cu o subcultură pro-sionistă. Rolul lui Scofield a fost de a rescrie versiunea King James a Bibliei prin inserţii favorabile sionismului notate pe margina paginei, între versete şi capitole, şi la sfârşitul paginei. (CYRUS SCOFIELD -- WHO WAS HE? Excerpt from “The Unified Conspiracy Theory,” http://www.sweetliberty.org/issues/hoax/scofield.htm (website address current as of August 9, 2003).)

În anul 1909, Oxford University Press a publicat şi a implementat un buget destinat promovării Bibliei lui Scofield.

Biblia Scofield a fost un subterfugiu intenţionat a crea o subcultură în jurul unei noi icoane de adoraţie, statul modern Israel. (CYRUS SCOFIELD -- WHO WAS HE? Excerpt from “The Unified Conspiracy Theory,” http://www.sweetliberty.org/issues/hoax/scofield.htm (website address current as of August 9, 2003).)

Cine a fost C.I. Scofield? Scofield a fost un tânăr falsificator care era angajat în tot felul de înşelătorii şi fraude până în anul 1879 când a avut loc convertirea sa. Scofield era partener cu un anume John J. Ingalls, un judecător evreu, în afaceri cu căi ferate şi care i-au dus pe amândoi după gratii, pentru contrafaceri criminale de documente.

"După eliberarea sa din închisoare, Scofield a părăsit-o pe prima sa soţie, Leonteen Carry Scofield, şi pe cele două fiice Abigail şi Helen, şi şi-a luat ca amantă o tânără fată de la Misiunea St. Louis Flower. Mai târziu a abandonat-o şi pe aceasta pentru Helen van Ward, cu care în cele din urmă s-a şi căsătorit."

Scofield a dezvoltat legături cu un subgrub aparţinând de Illuminati, cunoscut ca Şasele Secret.

El a fost luat sub aripa lui Samuel Untermeyer, un sionist ardent care mai târziu a devenit preşedintele Comitetului Evreilor Americani şi al Ligii Americane a Evreilor Patrioţi. (CYRUS SCOFIELD -- WHO WAS HE? Excerpt from “The Unified Conspiracy Theory,” http://www.sweetliberty.org/issues/hoax/scofield.htm (website address current as of August 9, 2003).)

"Untermeyer l-a prezentat pe Scofield unor numeroşi sionişti şi lideri socialişti, incluzând aici pe Samuel Gompers, Fiorello LaGuardia, Abraham Straus, Bernard Baruch şi Jacob Schiff."(Idem)

Aceste puternice personaje i-au finanţat lui Scofield deplasările la Oxford şi au făcut aranjamentele pentru publicarea şi distribuţia bibliei sale de referinţă. Scofield a pretins în mod fraudulos că are un doctorat în teologie şi a început să se autointituleze ca "Doctor Scofield". (Scofield: The Christian Leader With Feet of Clay,

http://www.virginiawater.co.uk/christchurch/articles/scofield1.html (website address current as of August 9, 2003).)

De fapt Scofield nu a avut niciun fel de doctorat la oricare dintre seminariile Universităţii. Iată mai jos un extract dintr-un articol din ziarul capitalei Topeka, Daily Capital, la data de 27 august 1881: "Ultimele sale cunoştinţe în Kansas şi cu care a avut interese comune au fost doar nişte netrebnici, atunci când acum patru ani, după o serie de falsuri şi abuz de încredere el a părăsit statul şi s-a refugiat în Canada. Pentru un timp el şi-a ascuns identitatea, nimic nerăsuflând despre el până când acum doi ani s-a întors în St. Louis, unde el avea o soră văduvă şi bogată care obişnuia să-i dea mari sume de bani fratelui său pentru a-i repara toate nebuniile. Anul trecut însă, Cyrus a comis o serie de escrocherii în St. Louis şi care nu au putut fi trecute aşa uşor cu vederea, astfel că inconstantul tânăr a fost condamnat la executarea unei sentinţe de 6 luni de detenţie în închisoarea din St.Louis.

Unele dintre cele mai rele fapte care probează caracterul său, a fost de o nemaiîntâlnită cruzime, şi care ne-a parvenit personal în scris. La scurt timp după ce el a părăsit Kansas-ul, abandonându-şi soţia şi pe cei doi copii care depindeau de ajutorul financiar al mamei soţiei sale; el i-a scris soţiei sale că dacă ar putea primi 1,300 $ din banii mamei sale, şi care erau de altfel toţi banii pe care ea îi avea, atunci el ar face aşa încât ea să aibă un mare profit.

La ceva vreme după această corespondenţă el le-a trimis lor o ipotecă, semnată şi executată de un anume Chas. Charles Best, urma să le transmită bunuri de valoare din St. Louis. Prin urmare, el a primit banii pe care îi dorea. Ulterior s-a descoperit că ipoteca respectivă era o escrocherie, niciun Charles Best nu figura nicăieri, iar ipoteca preluată era doar fictivă. (Scofield: The Christian Leader With Feet of Clay,

http://www.virginiawater.co.uk/christchurch/articles/scofield1.html (website address current as of August 9, 2003).)

Scofield şi-a abandonat soţia şi copiii şi a refuzat să-i sprijine. În vremea aceea era foarte dificil pentru o femeie să aibă servici şi să-şi întreţină singură copiii.

Iată ce este scris în 1 Timotei 5:8 "Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă, şi este mai rău decât un necredincios."

Când prima sa soţie Leontine a intenat procesul de divorţ, în iulie 1881, ea şi-a motivat astfel cererea: " (el )... a şi-a părăsit soţia şi copiii, şi nu a mai fost niciodată cu ei, întrucât i-a abandonat cu intenţia de a nu se mai întoarce vreodată la ei... s-a făcut vinovat de neglijarea totală a datoriilor şi a încetat să se mai preocupe de acestea şi de copiii săi, sau să mai contribuie în vreun fel la acestea, şi nu a asigurat niciodată acestora alimente, haine sau o casă, şi nici în vreun alt fel nu şi-a susţinut familia deşi avea mijloacele să o facă." (G.A. RIPLINGER, NEW AGE BIBLE VERSIONS, p. 405 (1993).) La data aceea Scofield era pastor la Biserica Congregaţională Hyde Park din St. Louis. (WILLIAM R. KIMBALL, THE RAPTURE, A Question of Timing, p. 52 (1985).

Sentinţa de divorţ a fost dată în anul 1883, cu decizia că "Scott nu era potrivit" să aibă custodia copiilor săi. (McCalls Magazine, January 1978.)

Fiind căsătorit de două ori şi dovedindu-se clar a fi un lacom falsificator, Scofield nu avea calificarea necesară pentru a fi un lider al bisericii, să dăm cuvântul Scripturii şi să ascultăm ce are de spus în privinţa aceasta:

1 Timotei 3:2 "Dar trebuie ca episcopul (Sau: priveghetor.) să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii."

1 Timotei 3:3 "Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mârşav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani;"

1 Timotei 3:4 "să-şi chivernisească bine casa, şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa."

În timp ce Scofield s-a folosit de Biblia King James el a indicat în introducera bibliei sale din anul 1909 că a urmărit cu interes lucrarea lui Brooke Foss Westcott şi a lui Fenton John Anthony Hort, care erau populari pentru compilarea textelor corupte alexandrine. Westcott şi Hort erau Protestanţi cu numele, dar în realitatea ei erau Romano-Catolici. În plus, Westcott şi Hort erau amândoi şi necromanţi(spiritişti) şi aparţineau unei organizaţii oculte intitulate "Breasla Spiritelor".(DAVID O'BEALE, IN PURSUIT OF PURITY, p. 264 (1986). David W. Cloud, Way of Life Literature, Bible Baptist Church, 1701 Harns Rd., Oak Harbor, WA 98277;

http://wayoflife.org/~dcloud/fbns/falwellandrome.htm.)

Pe întreg parcursul bibliei Scofield el şi-a plasat notiţe marginale care atacă autoritatea Textului Primit Inspirat al Sfintei Scripturi şi indică preferinţa acestuia pentru manuscrisele corupte ale textului Alexandrin folosit şi de către Biserica Catolică.

Doctrina Răpirii Pretribulaţioniste este propagată astăzi de lupi îmbrăcaţi în blănuri de oi şi care lucrează mână în mână cu Biserica Romano-Catolică. Exemplul cel mai notabil al unor astfel de carnivore spirituale este Billy Graham. (ERROLL HULSE, BILLY GRAHAM - THE PASTOR’S DILEMMA (1966).)

Uimitor, Graham a declarat "Am descoperit că, convingerile mele sunt în esenţă aceleaşi ca acelea ale ortodoxilor romano-catolici." (http://www.rapidnet.com/~jbeard/bdm/exposes/graham/general.htm (site active as of July 17, 2001).)

În anul 1980, Billy Graham l-a numit pe Papa Ioan Paul II, cel mai mare lider spiritual al lumii moderne. (The Lutheran Standard, October 10, 1961.)

În mod regulat Graham are alături, pe platformă, catolici, în timpul desfăşurării cruciadelor sale "evanghelice" şi are o practică regulată de a împărţi fişe de adeziune şi care sunt predate pe parcursul desfăşurării cruciadei episcopilor catolici ai regiunii pentru a fi urmărite de către preoţii catolici. (CATECHISM OF THE ROMAN CATHOLIC CHURCH § 847 (1994).)

La data de 21 Septembrie 1957, într-un interviu acordat San Francisco News, Graham a spus: "Oricine semnează o adeziune la întâlnirile noastre, este văzută mai târziu şi menţionată unui preot local, protestant, catolic sau evreu." În Cruciadele lui Graham din 1994 din Minneapolis şi Cleveland, 6000 de persoane care au răspuns la acea chemare au fost menţionate Bisericii Catolice. În Cruciada lui Graham din septembrie 1996 din Charlotte, Carolina de Nord, 1700 de respondeţi au fost menţionaţi încă odată Bisericii Catolice. (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH § 846 (1994) (emphasis added).)

Billy Graham a acceptat chiar şi doctrina Romei privind botezul sugarilor. În anul 1961, el a declarat: "Eu chiar cred că ceva se întâmplă la botezul unui sugar, şi mai ales dacă părinţii sunt creştini şi îi învaţă pe copiii lor despre adevărurile creştine încă din copilăria acestora. Noi nu putem înţelege pe deplin tainele lui Dumnezeu, dar eu cred că un miracol poate avea loc cu aceşti copii aşa că ei sunt renăscuţi, iată, deveniţi creştini prin botezul pruncilor. Dacă vreţi să numiţi asta ca o renaştere prin botez, pentru mine nu este nicio problemă."(O Timothy, Vol. 10, Issue 9, 1993, pp. 16-17.)

Nu există nici măcar un singur pasaj în Biblie care să înveţe că prin botezul sugarului se produce şi renaşterea acestuia. Care nu este doar nescriptural ci este antiscriptural.

Efeseni 2:8 "Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu."

Efeseni 2:9 "Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni."

Referitor la Graham, mai rău, în anul 1978 a dat următorul interviu pentru McCall's Magazine: "Obişnuiam să cred că păgânii din ţările de departe erau pierduţi --că vor ajunge în Iad-- dacă lor nu li s-a predicat Evanghelia lui Isus Hristos. Acum nu mai cred asta... Eu cred că există multe alte căi de a recunoaşte existenţa lui Dumnezeu -- prin natură, de exemplu -- şi ca atare printr-o mulţime de alte oportunităţi să spună da, lui Dumnezeu."

Dacă voi înţelegeţi din următoarea secţiune, a catehismului bisericii romano-catolice, că aceasta este de acum o religie liberă şi tolerantă, mai gândiţi-vă! Următorul citat este de la § 846 din Catehismul Bisericii Catolice, 1994.
"Prin urmare, aceia care deşi au ştiut că Biserica Catolică a fost întemeiată ca necesară lui Dumnezeu prin Hristos, şi au refuzat să intre sau să rămână în ea, nu au putut fi mântuiţi." (ALBERT PIKE, MORALS AND DOGMA OF THE ANCIENT AND ACCEPTED
SCOTTISH RITE OF FREEMASONRY, p. 205 (1871).)
Toate declaraţiile Bisericii Catolice, în care Protestanţii sunt numiţi "fraţi separaţi" nu sunt decât o diabolică înşelăciune. Doctrina lor oficială este că, creştinii protestanţi sunt nemântuiţi şi sortiţi iadului.
Aşadar cum poate fi Billy Graham aşa de îngăduitor cu ierarhia catolică când doctrina lor oficială este că toţi creştinii protestanţi sunt sortiţi iadului? Graham chiar a lăudat satanica şi hulitoarea messă catolică.
"În săptămâna trecută eu am ţinut o predică în marea catedrală catolică la funeraliile de ceremonie ale unui apropiat prieten al meu care era catolic, şi au participat o mulţime de episcopi şi arhiepiscopi. Şi apoi m-am ridicat acolo la Messa funerară, a fost un lucru atât de frumos, şi desigur drept şi limpede în Evanghelie. Era acolo şi un minunat preot mărunţel care îmi spunea când să mă ridicat şi când să îngenunchez şi ce trebuie să fac." (DES GRIFFIN, THE FOURTH REICH OF THE RICH, p. 70 (1993).)
Iată ce spune Dumnezeu:
Amos 3:3 "Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi?"
Graham merge mână în mână cu falşii învăţători ai Bisericii Romane.

Teoria răpirii pretribulaţioniste, minciuna lui Antihrist (1)

2010-05-19T14:50:00.000+03:00

Zeci de milioane de creştini au fost executaţi de către Biserica Romano-Catolică în timpul Evului Mediu, pentru că toţi aceşti martori curajoşi ai lui Cristos au crezut că Papa este Anticrist!
De fapt, unul dintre principiile de bază ale reformei Protestante a fost că Papa este Anticrist.
(JOHN L. BRAY, MILLENNIUM - THE BIG QUESTION, P. 59 (1984) (quoting ERNEST R. SANDEEN, THE ROOTS OF FUNDAMENTALISM, p. 37 (1970)); WILLIAM R. KIMBALL, THE RAPTURE, A Question of Timing, p. 31 (1985) (OSWALD T. ALLIS, PROPHECY AND THE CHURCH, p. 297).)
Acest punct de vedere este pe deplin susţinut de către Sfintele Scripturi.

Convingerea că Papa este Anticristul era odată unanim acceptată de credincioşii denominaţiilor protestante.
În fapt, Confesiunea de Credinţă de la Westminster (a Bisericii Angliei) statuează:
"Nu există niciun alt Cap al Bisericii decât Domnul Isus Cristos, nici Papa de la Roma nu poate, în niciun fel, să fie capul acesteia, deoarece el este Anticristul, omul păcatului, şi Fiul Pierzării, care se înalţă pe sine în Biserică împotriva lui Cristos şi împotriva lui Dumnezeu."
Alte confesiuni protestante de credinţă îl identifică pe papa ca pe anticrist, inclusiv Mărturisirea de la Morland din 1508 şi a Waldenzilor de la 1535 precum şi Mărturisirea Helvetică de la 1536. (WILLIAM R. KIMBALL, THE RAPTURE, A Question of Timing, p. 31 (1985).)

Astăzi, acei care continuă să creadă lucrul acesta sunt în minoritate. De fapt, în zilele noastre acel creştin care spune că Papa este Anticrist este considerat radical şi răuvoitor.
Cum s-a putut oare să aibă loc o astfel de transformare printre denominaţiile protestante?
Schimbarea poziţiei protestante faţă de Roma este rezultatul direct unei campanii concertate a agenţilor Bisericii Romano-Catolice. (WILLIAM R. KIMBALL, THE RAPTURE, A Question of Timing, p. 31 (1985).)

Una dintre metodele folosite de către teologii Bisericii Romane a fost de a transfera cele mai multe cărţi ale Apocalipsei la o perioadă nedeterminată din viitor. (WILLIAM R. KIMBALL, THE RAPTURE, A Question of Timing, p. 31 (1985) (quoting LEROY E. FROOM, THE PROPHETIC FAITH OF OUR FATHERS, vol. 2, p. 495).)
În anul 1590 un preot romano-catolic iezuit, Franco Ribera, în cele 500 de pagini de comentarii ale sale pe marginea cărţii Apocalipsei, plasează cea mai mare parte a evenimentelor descrise de Apocalipsa într-un viitor foarte apropiat de sfârşitul lumii. (WILLIAM R. KIMBALL, THE RAPTURE, A Question of Timing, p. 32 (1985).)
El susţinea că anticristul va fi o persoană care nu se va manifesta decât foarte aproape de sfârşitul lumii. El a scris că anticristul va reconstrui Ierusalimul, va aboli creştinismul, îl va interzice pe Cristos, va persecuta biserica şi va domina lumea pentru trei ani şi jumătate. (WILLIAM R. KIMBALL, THE RAPTURE, A Question of Timing, p. 32 (1985).)

Un alt iezuit, cardinalul Robert Bellarmine a promovat învăţăturile lui Ribera. (JOHN L. BRAY, THE ORIGIN OF THE PRETRIBULATION RAPTURE TEACHING, p.
26, 31 (1982).)
Interpretarea aceasta catolică a cărţii Apocalipsa nu a fost acceptată printre denominaţiile protestante până când, în anul 1812, a fost publicată o carte intitulată "Venirea lui Mesia în Glorie şi Măreţie", la 11 ani de la decesul autorului acestei cărţi. (JOHN L. BRAY, MILLENNIUM - THE BIG QUESTION, p. 59 (1984) (quoting ERNEST R. SANDEEN, THE ROOTS OF FUNDAMENTALISM, p. 37 (1970)).)
Autorul acestei cărţi a fost un alt iezuit, Emanuel de Lacunza. De Lacunza a scris cartea sub un pseudonim, al unui presupus evreu convertit, Rabbi Juan Josaphat Ben Ezra, pentru a-şi ascunde adevărata sa identitate şi pentru a da scrierilor sale o notă de atractivitate în rândul cititorilor protestanţi. (JOHN L. BRAY, THE ORIGIN OF THE PRETRIBULATION RAPTURE TEACHING, p.12-13 (1982).)
Pînă nu demult s-a crezut că Emanuel de Lacunza a fost primul care a pomenit despre răpirea de dinaintea tribulaţiei(necazul cel mare). (JOHN L. BRAY, THE ORIGIN OF THE PRETRIBULATION RAPTURE TEACHING, p. 4-9 (1982).)
Oricum, în anul 1995 John Bray a descoperit că în anul 1788, cu doi ani înainte ca Lacunza să termine proiectul manuscrisului său, un bărbat pe nume Morgan Edwards a publicat o carte care conţine ceea ce aparent este prima învăţătură cunoscută despre răpirea de dinaintea tribulaţiei.
Edwards era un tânăr pastor baptist britanic şi simpatizant al Războiul Revoluţionar din America. Acţiunile sale au dus la arestarea sa pînă la sfârşitul războiului.
Potrivit lui Bray, Edwards avea probleme serioase cu alcoolul şi era implicat în alte activităţi suspecte şi care au dus la excomunicarea sa din biserică în anul 1781.
El a fost apoi repus în drepturi în 1788, după care a devenit un influent lider baptist.
Deşi cartea lui Edwards o precedă pe aceea a lui Lacunza, învăţătura modernă a răpirii de dinaintea necazului cel mare este atribuită direct lui Lacunza.
Ca şi în scrierile lui Ribera, de Lacunza a dezvoltat o perspectivă futuristă şi care restrângea împlinirile profetice din cartea Apocalipsa la sfârşitul lumii. El a declarat că anticrist şi toate profeţiile referitoare la anticrist aveau să se întâmple doar în viitor. (JOHN L. BRAY, MILLENNIUM - THE BIG QUESTION, P. 34 (1984).)
El vorbea de asemenea despre o înviere parţială a sfinţilor înainte ca anticrist să apară, despre care spunea că nu avea să fie un singur individ ci trupul tuturor ateilor rămaşi pe pământ după învierea sfinţilor. (Anti-Zion, Jews on the Jewish Question, http://www.diac.com/~bkennedy/az/A-E.html (current as of September 10, 2001).)
Învierea avea să fie urmată de judecata mâniei lui Dumnezeu asupra locuitorilor pământului pentru o perioadă nedeterminată de timp şi nu mai mică decât 45 de zile.
(John S. Torell, European-American Evangelical Association, July 1999,
http://www.eaec.org/NL99jul.htm (current as of October 2, 2001).)
Lacunza mai scria că de-a lungul unui mileniu întreg, urmând tribulaţiei, sacrificile iudaice de animale aveau să fie reluate alături de Eucharistia (messa) Bisericii Catolice. (Ivan Fraser, Protocols of the Learned Elders of Zion, Proofs of an Ancient Conspiracy, http://www.vegan.swinternet.co.uk/articles/conspiracies/protocols_proof.html (current as of September 10, 2001).

Lacunza a făcut ca în basmele evreieşti şi a înlocuit poruncile lui Dumnezeu cu poruncile oamenilor.
Tit 1:13 "Mărturia aceasta este adevărată. De aceea mustră-i aspru, ca să fie sănătoşi în credinţă,"
Tit 1:14 "şi să nu se ţină de basme evreieşti, şi de porunci date de oameni, care se întorc de la adevăr."
Tit 1:15 "Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate."
Tit 1:16 "Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi, şi netrebnici pentru orice faptă bună."
Primii iezuiţi au fost cripto-evrei. (The Temple Mount and Fort Antonia, http://askelm.com/temple/t980504.htm (web address current as of October 30, 2003).)
Însuşi Ignaţiu de Loyola a fost cripto-evreu şi ocultist Cabala.
Un cripto-evreu este acel evreu convertit la o altă religie (decât cea mozaică), care de faţadă îmbrăţişează noua religie şi care în secret păstrează vechile practici iudaice.

Iată ce spune John Torell: "San Ignacio de Loyola s-a născut în anul 1491 în provincia Bască din Guipuzcoa, Spania. Părinţii săi erau Marranos(evrei sefarzi, din Peninsula Iberică, convertiţi cu forţa la catolicism, şi care în secret practicau iudaismul - cuvântul, în spaniolă se traduce prin porc), şi la data naşterii sale erau foarte bogaţi.
Încă din tinereţe el a devenit membru al ordinului Allumbrados(care se traduce prin Iluminaţii) din Spania.
Aşadar, mascându-şi activităţile cripto-iudaice, el a devenit foarte activ ca romano-catolic.
La data de 20 Mai, 1521 Ignaţius (aşa cum era numit acum) a fost rănit într-o luptă, şi a devenit un semi-infirm. Incapabil de a reuşi în zona politică şi militară, el a prnit pe calea sfinţeniei şi în cele din urmă a ajuns la Paris unde a studiat pentru a deveni preot.
În anul 1539 el s-a mutat la Roma unde a fondat "Ordinul Iezuit", carea avea să devină cel mai josnic, mai sângeros şi persecutor ordin din Biserica Romano-Catolică. În anul 1540, Papa Paul III a recunoscut ordinul.
La moartea lui Loyola în 1556 existau mai mult de 1000 de membri ai ordinului Iezuit, răspândiţi prin câteva naţiuni. (The Secret Key to the Dome of the Rock, http://askelm.com/temple/t991001.htm (web address current as of October 30, 2003).)
Secretarul lui Ignaţiu de Loyola, Polanco, era de origine evreiască şi a fost singura persoană persoană prezentă la patul de moarte al lui Loyola. James Lainez, care i-a succedat lui Loyola ca General Iezuit, era de asemenea de origine evreiască. Evreii erau atraşi în ordinul Iezuit în număr mare. (ALBERTO RIVERA, THE GODFATHERS, Chick Publications, p. 32, 1982 (quoting The Registers of Boniface VIII, The Vatican Archives, L. Fol. 387 and THE CATHOLIC ENCYCLOPEDIA, Encyclopedia Press (1913)).)
Nici Lacunza nu a făcut excepţie. El era evreu, ceea ce explică de ce a introdus învăţătura escatologică privind reîntoarcerea la ritualurile iudaice de sacrificiu a animalelor.
În Evrei 8:1-10:39 se face referire clară că Hristos a împrinit cerinţele legii prin propriul său sacrificiu, odată pentru totdeauna. Dacă sângele animalelor ar fi fost suficient pentru a-l satisface pe Dumnezeu, atunci nu ar mai fi fost nevoie ca El să vină pe pământ şi să se sacrifice.
Evrei 8:6 "Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune."
Evrei 8:7 "În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea."
Evrei 9:28 "tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă."
Evrei 10:10 "Prin această "voie" am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna."
Evrei 10:11 "Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele,"
Evrei 10:12 "El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,"
Evrei 10:13 "şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui."
Evrei 10:14 "Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi."
Dumnezeu nu ne-ar reîntoarce la elementele sărace şi slabe ale legii Vechiului Testament.
Vezi Galateni 4:9-11.
A învăţa un astfel de lucru este o declaraţie blasfemiatoare că sacrificiul lui Cristos a fost imperfect şi insuficient, şi că prin urmare este nevoie de reinstituirea sacrificiilor animale.
Legea Vechiului Testament a fost aceea de a acţiona ca un învăţător până la promisiunea lui Cristos.
Dumnezeu nu ar avea niciun motiv de a relua ceva care era destinat să fie înlocuit de Acela care să-şi ofere propriul său trup într-un sacrificiu perfect.
În Cristos nu mai este nici iudeu nici neamuri, toţi suntem unul prin credinţa în Cristos. El nu are de gând să ne separe iarăşi în evrei şi neamuri. Biserica Sa este trupul Său şi de aceea nu poate fi împărţită. 1 Corinteni 1:13.
"Dacă o împărăţie este dezbinată împotriva ei însăşi, împărăţia aceea nu poate dăinui." (Marcu 3:24)
Galateni 3:23 "Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită."
Galateni 3:24 "Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă."
Galateni 3:25 "După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta."
Galateni 3:26 "Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus."
Galateni 3:27 "Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos."
Galateni 3:28 "Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus."
Galateni 3:29 "Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi "sămânţa" lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă."

Biblia explică clar că vechiul legământ trebuia să dispară, şi să fie înlocuit cu legământul credinţei în Isus Cristos.
Evrei 8:13 "Prin faptul că zice: "Un nou legământ", a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire."
De ce ar reintegra Dumnezeu ceva despre care El însuşi a spus că trebuia să dispară şi în care El nu a avut nicio plăcere?
Evrei 10:6 "n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat."
Evrei 10:12 "El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,"
Evrei 10:13 "şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui."
Evrei 10:14 "Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi."
Evrei 10:15 "Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul sfânt. Căci, după ce a zis:"
Evrei 10:16 "Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor",
Evrei 10:17 "adaugă: "Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor." "
Evrei 10:18 "Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat."

Hristos ne-a eliberat de legea păcatului şi a morţii din trupul nostru. Din cauza slăbiciunii cărnii nu este posibil pentru noi să ascultăm de legea sfântă a lui Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să schimbe inimile noastre prin renaştere spiritualpă, astfel ca noi să putem urma nu îndemnurile cărnii ci pe acelea ale duhului. Ascultarea noastră de legea lui Dumnezeu nu ne asigură mântuirea, deşi ea este un semn al mântuirii. Noi împlinim dreptatea legii sale prin ascultarea de Isus şi prin credinţa în jertfa sa pe cruce. Isus este drept cu toţi aceia care sunt aleşi pentru mântuire prin credinţa în El.
Romani 4:22 "De aceea credinţa aceasta "i-a fost socotită ca neprihănire." "
Romani 4:23 "Dar nu numai pentru el este scris că "i-a fost socotită ca neprihănire";"
Romani 4:24 "ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,"
Romani 4:25 "care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi."
Romani 5:1 "Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem (Sau: Să avem.) pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos."

Aceia care încearcă să folosească ascultarea de legea lui Dumnezeu ca mijloc de salvare, nu sunt decât lumeşti în mintea lor, fiindcă ei caută să câştige mântuirea prin lucrarea cărnii. Mintea lumească care care învaţă reîntoarcerea la sacrificiile carnale ale legii este duşmănie împotriva lui Dumnezeu.
Romani 8:1 "Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului."
Romani 8:2 "În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii."
Romani 8:3 "Căci - lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e "firea pământească".) o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,"
Romani 8:4 "pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului."
Romani 8:5 "În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului."
Romani 8:6 "Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace."
Romani 8:7 "Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună."
Romani 8:8 "Deci, cei ce sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu."

Isus Cristos a şters consecinţele păcatului care erau împotriva noastră, luându-le asupra sa pe cruce. Legea era doar o umbră a lui Cristos, El este împlinirea legii. Şi odată ce El a împlinit Legea nicidecum nu o va reintegra.
Coloseni 2:13 "Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile."
Coloseni 2:14 "A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce."
Coloseni 2:15 "A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce."
Coloseni 2:16 "Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat,"
Coloseni 2:17 "care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos."

Legea lui Dumnezeu a venit după promisiunea făcută lui Avraam. Legea nu a anulat promisiunile făcute de Dumnezeu lui Avraam. Binecuvântările făcute lui Avraam curg peste toţi aceia care cred în Isus Cristos. Toţi aceia care cred în Isus Cristos sunt moştenitorii promisiunii făcute lui Avraam. Galateni 3:23-29.
Iată de ce prin credinţa în Isus Cristos oamenii devin sămânţa spirituală a lui Avram. Ascultarea de Dumnezeu este rezulatul mântuirii şi nu cauza mântuirii. După cum lui Avraam care a crezut în Dumnezeu i-a fost considerată ca neprihănire tot aşa, pentru toţi credincioşii care cred în Dumnezeu le este considerată aceasta ca neprihănire.

Galateni 3:6 "Tot aşa şi "Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire." "
Galateni 3:7 "Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă."
Galateni 3:8 "Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: "Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.""
Galateni 3:9 "Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios."
Galateni 3:10 "Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt sub blestem; pentru că este scris: "Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.""
Galateni 3:11 "Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci "cel neprihănit prin credinţă va trăi.""
Galateni 3:12 "Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: "Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele"."
Galateni 3:13 "Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, - fiindcă este scris: "Blestemat e oricine este atârnat pe lemn" -
Galateni 3:14 "pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit."
Galateni 3:15 "Fraţilor, (vorbesc în felul oamenilor); un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuşi nimeni nu-l desfiinţează, nici nu-i mai adaugă ceva."
Galateni 3:16 "Acum, făgăduinţele au fost făcute "lui Avraam şi seminţei lui". Nu zice: "Şi seminţelor" (ca şi cum ar fi vorba de mai multe); ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: "Şi seminţei tale", adică Hristos."
Galateni 3:17 "Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani."
Galateni 3:18 "Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam."
Galateni 3:19 "Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină "Sămânţa", căreia îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor."
Galateni 3:20 "Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe când Dumnezeu, este unul singur."
Galateni 3:21 "Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege."
Galateni 3:22 "Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos."

Toată Legea şi Proorocii sunt rezumate în două porunci.
Matei 22:36 ""Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?""
Matei 22:37 "Isus i-a răspuns: "Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău." "
Matei 22:38 ""Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă."
Matei 22:39 "Iar a doua, asemenea ei, este: ,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.'"
Matei 22:40 "În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.""

Isus Cristos ne-a eliberat, împlinind El însuşi pentru cerinţele Legii. Matei 5:17; Ioan 8:32; Efeseni 2:15; Coloseni 2:14.
Dar pentru că suntem liberi asta nu înseamnă că suntem liberi să păcătuim. El ne-a dat o inimă nouă, aşa încât noi suntem liberi să ascultăm de Dumnezeu, în caz contrar lucrul acesta fiind imposibil. Ni se porunceşte să ne iubim unul pe altul şi să-l iubim pe Dumnezeu, deasupra cestor două porunci stau toate cerinţele legii. (Matei 22:36-40)
Galateni 5:13 "Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste."
Galateni 5:14 "Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.""
Legea Împărăţiei Lui Dumnezeu este că ar trebui ca noi să îl iubim pe aproapele nostru la fel cum ne iubim noi înşine. Iacov 2:6.

De fapt, Isus Cristos ne-a dat o nouă poruncă, care merge mai departe și ne spune în ce măsură să ne iubim unii pe alții. Felul în care noi ascultăm de această nouă poruncă nu atrage mântuirea, dar supunerea este un semn că noi suntem ucenicii săi.
Ioan 13:34 "Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii."
Ioan 13:35 "Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.""
Neprihănirea le este socotită acelora care au credinţă, ea nu se câştigă. Faptele legii nu vor câştiga niciodată mântuirea. Mântuirea este un dar al Lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Cristos. Efeseni 2:8-10
Romani 3:20 "Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului."
Romani 3:21 "Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate); pe care o dă Dumnezeu, fără lege - despre ea mărturisesc Legea şi proorocii -
Romani 3:22 "şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire."
Romani 3:23 "Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu."
Romani 3:24 "Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus."
Romani 3:25 "Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;"
Romani 3:26 "pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus."
Romani 3:27 "Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei."
Romani 3:28 "Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii."
Romani 3:29 "Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor;"
Romani 3:30 "deoarece Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur."
Romani 3:31 "Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea."

Adevăraţii evrei sunt aceia care l-au primit pe Mesia, Isus. Împărăţia lui Dumnezeu este o împărăţie spirituală, şi nu este o împărăţie întemeiată pe criterii de naţiune sau trib. Toţi acei care au fost aleşi de către Dumnezeu ca să creadă în Isus Cristos sunt parte a Israelului spiritual.
Romani 9:6 "Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sunt Israel;"
Romani 9:7 "şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam; ci este scris: "În Isaac vei avea o sămânţă, care-ţi va purta numele.""
Romani 9:8 "Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă."
Romani 2:28 "Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne."
Romani 2:29 "Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu."
Ţinerea poruncilor sau naşterea într-un anumit trib sau neam nu este relevantă pentru intrarea cuiva în împărăţia lui Dumnezeu. Împărăţia lui Dumnezeu este formată din toţi acei care au fost aleşi prin har.
Romani 9:16 "Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă."
Romani 9:18 "Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea."

Dumnezeu nu a lepădat Israelul. Israelul Său este alcătuit din toţi acei care încă înainte de întemeierea lumii erau cunoscuţi pentru că aveau să creadă în mântuirea prin Isus Cristos. Iată de ce tot Israelul va fi mântuit.
"Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte."(Romani 11:2)
"Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: "Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov."(Romani 11:26)

O parte integrantă a credinţei în reînnoirea sacrificiilor animale este datorată credinţei că templul evreiesc va fi reconstruit. Mulţi cred că presupusul viitor templu va fi reconstruit în locul cunoscut sub numele de Zidul Plângerii. Aceştia cred că Zidul Plângerii este o rămăşiţă a zidului de vest al vechiului templu. În realitate Zidul Plângerii nu este zidul de vest al vechiului templu evreiesc, ci el este zidul de vest al Fortului Roman Antonia. (ALBERTO RIVERA, DOUBLE CROSS, Chick publications, p. 27, 1981(quoting THE GREAT ENCYCLICAL LETTERS OF POPE LEO XIII, p. 304, Benziger Brothers (1903).)
Fortul Antonia a fost un fort roman permanent în vremea lui Isus. Fortul Antonia se situa la 800 de picioare de nordul templului iudaic şi zidul de sud al fortului a fost legat de zidul de nord al templui iudaic prin nişte duble colonade.

Isus Cristos a făcut limpede faptul că templul evreiesc va fi distrus în întregimea sa:
Matei 24:1 "La ieşirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului."
Matei 24:2 "Dar Isus le-a zis: "Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată."(Marcu 13:1,2;Luca 19:43,44; 21:5,6.)
Majoritatea evreilor consideră că Isus nu a fost Mesia. Cu toate astea profeţia lui Isus s-a împlinit perfect. Templul evreiesc a fost distrus complet, până la ultima piatră, iar ruinele care stau astăzi în picioare nu sunt altceva decât Fortul Antonia şi nicidecum templul.

Cupola Stâncii din Ierusalim nu este aşa cum se spune locul în care Mohamad a urcat la ceruri. Cupola Stâncii este un altar islamic păgân construit deasupra Praetorium-ului roman, unde Pilat a dat sentinţa în cazul lui Isus. (351.WILLIAM R. KIMBALL, THE RAPTURE, A Question of Timing, p. 35 (1985); JOHN L. BRAY, MILLENNIUM - THE BIG QUESTION, P. 34 (1984).)
Praetorium-ul se afla în interiorul Fortului Antonia şi nu templul evreiesc.
Din Noul Testament rezultă că Dumnezeu a abolit distincţia dintre evrei şi neamuri. Romani 3:28-30; 10:11-13.
Biserica Sa a devenit un templu spiritual şi casa lui Dumnezeu, cu Isus Hristos piatra din capul unghiului. Nu mai este nicio nevoie de vreun templu fizic, construit, fiindcă acesta nu a fost decât umbra a ceva mult mai mare, templul spiritual, biserica Sa.

Efeseni 2:14 "Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea,"
Efeseni 2:15 "şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace;"
Efeseni 2:16 "şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia."
Efeseni 2:17 "El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape."
Efeseni 2:18 "Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh."
Efeseni 2:19 "Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,"
Efeseni 2:20 "fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos."
Efeseni 2:21 "În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul."
Efeseni 2:22 "Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul."

De ce ar dori Biserica Catolică să înşele lumea să urmeze basmele evreieşti despre reinstituirea sacrificiilor de la templu? Pentru a afla răspunsul trebuie să cercetîm Scriptura.
În 2 Tesaloniceni 2:1-4, Dumnezeu declară că omul păcatului, anticristul, se va înălţa pe sine însuşi deasupra a tot ce se cheamă Dumnezeu şi va şedea în templul lui Dumnezeu dându-se drept Dumnezeu.
2 Tesaloniceni 2:1 "Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor,"
2 Tesaloniceni 2:2 "să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar."
2 Tesaloniceni 2:3 "Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului); fiul pierzării,"
2 Tesaloniceni 2:4 "potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte "Dumnezeu", sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu."

Ce este templul lui Dumnezeu? Fiecare creştin mântuit şi toţi creştinii mântuiţi alcătuiesc împreună templul lui Dumnezeu.
1 Corinteni 3:16 "Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?"
1 Corinteni 3:17 "Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt: şi aşa sunteţi voi."
1 Corinteni 6:19 "Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?"
1 Corinteni 6:20 "Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu."
Efeseni 2:21 "În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul."
Papa pretinde autoritatea şi poziţia Dumnezeului Atotputernic. El pretinde să fie Dumnezeu care guvernează biserica universală(catolică) a lui Dumnezeu. Iată cum el pretinde să conducă, ca Dumnezeu în templul lui Dumnezeu, biserica.
"Tu ai aşezat sub picioarele Sale toate lucrurile," se verifică în persoana mea (a papei). Eu am autoritatea de Rege al regilor. Eu sunt în toate şi pe deasupra tuturor, la fel ca însuşi Dumnezeu, la fel şi Eu, Vicarul lui Dumnezeu sunt capabil să fac aproape toate lucrurile pe care Dumnezeu le poate face. Iată de ce, mă puteţi considera doar ca pe Dumnezeu.""Tu ai aşezat sub picioarele Sale toate lucrurile," se verifică în persoana mea (a papei). Eu am autoritatea de Rege al regilor. Eu sunt în toate şi pe deasupra tuturor, la fel ca însuşi Dumnezeu, la fel şi Eu, Vicarul lui Dumnezeu sunt capabil să fac aproape toate lucrurile pe care Dumnezeu le poate face. Iată de ce, mă puteţi considera doar ca pe Dumnezeu." (The Bull Sanctum, November 18, 1302) (352.JOHN L. BRAY, THE ORIGIN OF THE PRETRIBULATION RAPTURE TEACHING, p.17, 24 (1982); JOHN L. BRAY, MILLENNIUM - THE BIG QUESTION, P. 34 (1984).)
"Pe acest pământ, Noi i-am luat locul Dumnezeului Atotputernic." (Pope Leo XIII)
(TIM WARNER, HISTORY OF THE PRE-TRIB DEVELOPMENT (2000),
http://www.geocities.com/lasttrumpet_2000/timeline/ (current as of April 5, 2002).)

Pentru a ascunde faptul că Papa împlineşte profeţiile din 2 Tesaloniceni 2:1-4 privind înscăunarea lui antihrist în templul lui Dumnezeu, Papa a apelat la slujitorii săi, iezuiţii, care au promovat basmul refacerii milenare a templului aşa încât toată lumea să îl privească pe antihrist ca aparţinând unui viitor îndepărtat şi astfel să nu-l vadă pe adevăratul antihrist papal care tot timpul a urzit în mijlocul ei. Toţi acei care acceptă această teorie a templului milenar resping neprihănirea dată prin credinţa în Isus Cristos şi în schimb promovează refacerea templului fizic şi îndreptăţirea la mântuire prin lege.
Această doctrină catolică a mileniului nu este altceva decât respingerea lui Cristos, piatra unghiulară a templului spiritual al lui Dumnezeu.
Reconstrucţia templului de la Ierusalim adliteram este o respingere a Stâncii Salvării, Isus Cristos.
Romani 9:31 "pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta."
Romani 9:32 "Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire,"
Romani 9:33 "după cum este scris: "Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine."

Isus Cristos este piatra care a fost lepădată de constructorii unei false religii; pentru ei ea este piatra blasfemiei care-i duce la pierzanie. (Romani 4:14 "Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică, şi făgăduinţa este nimicită;" )
Isus este stânca mântuirii. Psalmii 62:6; 89:26; 95:1
Creştinii sunt pietrele spirituale care sunt încorporate în Isus Hristos pentru a alcătui templul sfânt al lui Dumnezeu.
1 Petru 2:2 "şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire,"
1 Petru 2:3 "dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul."
1 Petru 2:4 "Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu."
1 Petru 2:5 "Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos."
1 Petru 2:6 "Căci este scris în Scriptură: "Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine."
1 Petru 2:7 "Cinstea aceasta este dar pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, "piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului";
1 Petru 2:8 "şi "o piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere". Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta sunt rânduiţi."
1 Petru 2:9 "Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;"

Papa este un uzurpator şi împotrivitor lui Hristos şi care pretinde să ia locul lui Hristos în Templul Lui (biserica).
Ediţia spaniolă a cărţii lui Lacunza a devenit atât de populară în Anglia încât a fost publicată şi o versiune engleză a acesteia. Sarcina realizării acestei traduceri i-a revenit lui Edward Irving. El a terminat traducerea în anul 1826 dar cartea (WILLIAM R. KIMBALL, THE RAPTURE, A Question of Timing, p. 38 (1985).) a fost publicată abia în anul 1827. (WILLIAM R. KIMBALL, THE RAPTURE, A Question of Timing, p. 38 (1985).)

În anul 1830 jurnalul intitulat "The Morning Watch"(Ceasul Dimineţii) şi publicat de către Irving şi adepţii săi din biserica catolică, ca fondator, rafinează interpretarea futuristă şi o prezintă ca teoria cunoscută denominaţiilor protestante astăzi ca răpirea dinaintea tribulaţiei. (WILLIAM R. KIMBALL, THE RAPTURE, A Question of Timing, p. 38 (1985).)
Irving a fost dat în judecată de către Biserica Prezbiteriană în anul 1832 pentru că a permis utilizarea neautorizată a limbilor şi a profeţiilor în biserica sa de la Londra. (WILLIAM R. KIMBALL, THE RAPTURE, A Question of Timing, p. 38 (1985).)
El a fost interzis şi exclus din funcţia de pastor. Atunci el a înfiinţat Biserica Apostolică Catolică. (JOHN L. BRAY, ROBERT BAXTER AND THE MID-TRIBULATION RAPTURE TEACHING (1994) (citing ROBERT BAXTER, NARRATIVE FACTS CONCERNING THE UNKNOWN TONGUES AND SPIRITUAL MANIFESTATIONS IN MEMBERS OF THE REV. EDWARD IRVING’S CONGREGATION, AND OTHER INDIVIDUALS, AND
FORMERLY IN THE WRITER HIMSELF (1833)).)
În anul 1830 Irving a scris un tract în care el sugerează că Isus Cristos poseda o natură căzută a omului. În anul 1833 el a fost judecat pentru erezie şi eliberat din funcţie.
(JOHN L. BRAY, ROBERT BAXTER AND THE MID-TRIBULATION RAPTURE
TEACHING, p. 3 (1994))
Irving a murit la data de 7 decembrie 1834, la vârsta de 42 de ani. (Id. at p. 1, 3, 4.)

Robert Baxter, un asociat al lui Edward Irving, a relatat din proprie experienţă despre biserica lui Irving. (Id. at 36.)
Irving suţinea adesea întruniri care implicau şi manifestări spirituale subiective ca vorbirea în limbi care pretindeau că prezic evenimente din viitor.
Baxter însuşi a fost una dintre variantele învăţăturii despre răpirea de dinainte de tribulaţie; Baxter rostea spontan despre o doctrină care implica o răpire la mijlocul necazului cel mare. Baxter nu se putea controla deloc, atunci când se manifesta în limbi aşa că uneori el însuşi găsea necesar să-şi astupe gura cu propria batistă pentru a nu-i deranja pe cei din propria locuinţă. (PAUL ENNS, THE MOODY HANDBOOK OF THEOLOGY, p. 389-94 (1989).)

Baxter a fost salvat prin har de sub această putere pe care el a identificat-o ca fiind a lui Satan. (THE COMPACT EDITION OF THE OXFORD ENGLISH DICTIONARY, COMPLETE TEXT REDUCED MICROGRAPHICALLY, OXFORD UNIVERSITY PRESS (1979). See also, NOAH WEBSTER, AMERICAN DICTIONARY OF THE ENGLISH LANGUAGE (1828).)
Mai târziu, Baxter avea să se lepede propriile sale rostiri(vorbiri în limbi) şi a avertizat asupra vicleniei lui Satan, care este capabil să ia înfăţişarea unui înger de lumină. (Vezi Corinteni 11:14-15)

Propovăduitorii care susţin răpirea pretribulaţionistă încearcă să disocieze doctrina răpirii pretribulaţioniste de numele lui Edward Irving din cauza reputaţiei îndoielnice a acestuia precum şi implicit de conexiunea cu traducerea cărţii lui Lacunza.(THE COMPACT EDITION OF THE OXFORD ENGLISH DICTIONARY, COMPLETE
TEXT REDUCED MICROGRAPHICALLY, OXFORD UNIVERSITY PRESS (1979).)
Ei preferă mai degrabă să atribuie originea doctrinei răpirii pretribulaţioniste lui John Nelson Darby. Aceia care subscriu doctrinei răpirii de dinaintea necazului cel mare susţin că va avea loc o înviere a Sfinţilor cu 7(şapte) ani înainte de revenirea lui Isus Cristos, dar ei numesc aceasta ca fiind răpire pentru a o deosebi de învierea despre care este profeţit limpede în Sfânta Scriptură.
Şi răpirea aceasta a sfinţilor care se presupune a fi catalizatorul intrării în lui anticrist pe scena întregii omeniri.
Apariţia lui Anticrist este presupusă a avea loc în timpul perioadei de şapte a ani a perioadei tribulaţiei(necazului cel mare) şi care urmează aceleia a răpirii sfinţilor, iată deci provenienţa termenului de "răpire pretribulaţionistă."(NOAH WEBSTER, AMERICAN DICTIONARY OF THE ENGLISH LANGUAGE (1828).)
Irvin şi Lacunza au construit o teorie şi abia apoi au căutat suportul biblic în a o susţine (eisegesis), în loc să citească ceea ce spune Biblia despre aceasta(exegesis). Aşa-numiţii studenţi biblici care i-au urmat pe Irvin şi pe Lacunza au adoptat doctrina escatologică a răpirii pretribulaţioniste, dar ei au folosit un termen nebiblic, "răpire", în loc de acela biblic de "înviere".
Termenul "răpire" nu se găseşte nicăieri în Sfânta Scriptură. Acesta este de fapt o derivare de la termenul latin "raptus". Raptus este un cuvânt care poate fi găsit în unele pasaje din traducerea latină a Bibliei, care este cunoscută sub numele de Vulgata Latină. Raptus este o greşeală de traducere a cuvântului grecesc "harpazo", care literal se traduce prin "prins, luat". Vezi 2 Corinteni 12:4 Latina Vulgata (în limba română, versiunea Cornilescu, vezi 2 Corinteni 12:4 "a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, care nu se pot spune, şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească." - "răpit" în rai - face referire la cu totul altceva decât termenul uzitat pentru teoria pretribulaţionistă - "luat" în rai).
Mulţi oameni cred că "răpire" este sinonim cu "înviere", dar nu acesta este adevărul. În timp ce termenul "răpire" include şi ideea de a fi "luat", acesta este foarte diferit de învierea promisă de Isus.

"Răpire" se traduce prin "actul de a sechestra şi de a reţine prada sau jaful... de a reţine o femeie... viol."(NOAH WEBSTER, AMERICAN DICTIONARY OF THE ENGLISH LANGUAGE (1828). See also, D.P. SIMPSON, CASSELL’S LATIN DICTIONARY p. 500-01 (1982).)

Inchiziţia

2010-05-19T13:50:00.000+03:00

Biserica Romano-Catolică nu este doar o religie ci ea este şi un guvern suveran. Acesta nu este însă un guvern obişnuit, el este un guvern care pretinde a avea autoritate asupra întregii lumi.
Papa pretinde că domneşte în locul Dumnezeului Atotputernic, cu o autoritate şi infailibilitate egale cu acelea ale Domnului Isus Cristos. (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 2034-2035, 1994.)
Nu doar în problemele spirituale dar în toate aspectele seculare, de asemenea. Papa susţine a avea autoritate asupra tuturor guvernelor pământului. În timpul ceremoniei de încoronare a Papei se folosesc aceste cuvinte:
"Ia tu tiara împodobită cu tripla coroană, şi să ştii că tu eşti Tatăl prinţilor şi al regilor şi guvernator al lumii." (ALBERTO RIVERA, FOUR HORSEMEN, Chick Publications, p. 25, 1985 (quoting AVRO MANHATTAN, VATICAN IMPERIALISM IN THE 20th CENTURY, p. 76.))

"Pontiful Roman judecă întreaga omenire, însă el nu este judecat de nimeni.
Noi decretăm, impunem, precizăm şi decidem: orice făptură umană trebuie să fie supusă Pontifului Roman pentru a putea fi mântuită... Aşa s-a pronunţat Cristos... "Tu ai aşezat sub picioarele Sale toate lucrurile," se verifică în persoana mea (a papei). Eu am autoritatea de Rege al regilor. Eu sunt în toate şi pe deasupra tuturor, la fel ca însuşi Dumnezeu, la fel şi Eu, Vicarul lui Dumnezeu sunt capabil să fac aproape toate lucrurile pe care Dumnezeu le poate face. Iată de ce, mă puteţi considera doar ca pe Dumnezeu." (ALBERTO RIVERA, THE GODFATHERS, Chick Publications, p. 32, 1982 (quoting The Registers of Boniface VIII, The Vatican Archives, L. Fol. 387 and THE CATHOLIC ENCYCLOPEDIA, Encyclopedia Press (1913)).)

"Pe acest pământ, Noi i-am luat locul Dumnezeului Atotputernic." (Pope Leo XIII - ALBERTO RIVERA, DOUBLE CROSS, Chick publications, p. 27, 1981 (quoting THE GREAT ENCYCLICAL LETTERS OF POPE LEO XIII, p. 304, Benziger Brothers (1903).)
"Pontiful Roman deţine întîietatea asupra întregii lumi." (The Vatican Council, Session IV, chapter III, July 18, 1870)
"Puterea regilor derivă din autoritatea Pontificală." ( Pope Innocent III - G.A. RIPLER, NEW AGE BIBLE VERSIONS, p. 134 (1993).)
"Puterea temporală trebuie să fie supusă aceleia spirituale." (Pope Boniface VII -G.A. RIPLER, NEW AGE BIBLE VERSIONS, p. 134 (1993).)

Oricine neagă că Papa are autoritate dumnezeiască asupra guvernelor de pe întregul Pământ, se află sub blestemul Bisericii Catolice.
În timpul Inchiziţiei Evului Mediu, astfel de "eretici" erau predaţi guvernelor obediente şi servile spre a fi torturaţi şi executaţi.
Inchiziţia a fost o persecuţie în masă a inamicilor, percepuţi aşa, ai Bisericii Catolice.
Pentru că este foarte uşor de arătat că doctrina Catolică este o falsă evanghelie cu un Cristos mincinos, Biserica Catolică şi-a pierdut întotdeauna aderenţi acolo unde există cu adevărat libertatea cuvântului şi libertatea religioasă.
În consecinţă, Biserica Catolică a înflorit doar când a putut controla guvernele şi s-a folosit de forţa acelor guverne pentru a distruge competiţia religioasă. Doar cu sprijinul unui guvern, Biserica Romano-Catolică a putut institui un monopol religios. Însăşi supravieţuirea Bisericii Catolice depinde de forţa unui guvern care să îi reducă la tăcere pe oponenţii săi.
Creştinii sunt principala ţintă a Bisericii Catolice.

Este vorba aşadar de o reală conspiraţie împotriva lui Dumnezeu şi a Unsului Său.
Psalmii 2:1 "Pentru ce se întărâtă nemulţumirile, şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte?" Psalmii 2:2 "Împăraţii pământului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând:"
Psalmii 2:3 "Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!" -
Psalmii 2:4 "Cel ce stă în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei."

Unsul Domnului este Cristos şi biserica sa. Odată ce o persoană crede în Isus atunci acea persoană este unsă cu Duhul Sfânt şi devine una cu Cristos.
2 Corinteni 1:21 "Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu."
2 Corinteni 1:22 "El ne-a şi pecetluit, şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului."

Credincioşii devin acelaşi trup cu Isus. Isus a spus:
Ioan 14:20 "În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine, şi că Eu sunt în voi."
Isus Cristos este Capul bisericii, iar aceasta este trupul Său.
Coloseni 1:18 "El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea."
Efeseni 4:6 "Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi."
1 Corinteni 6:19 "Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?"

Toţi aceia care cred în Isus Cristos sunt membri ai bisericii sale şi sunt una cu Isus şi cu Dumnezeu Tatăl.
Efeseni 1:22 "El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii,"
Efeseni 1:23 "care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi."
Efeseni 5:30 "pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui."
Romani 12:4 "Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă,"
Romani 12:5 "tot aşa, şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora."
Efeseni 4:3 "şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii."
Efeseni 4:4 "Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre."

Dacă biserica lui Isus este persecutată aceasta nu înseamnă altceva decât că Isus Cristos este persecutat. Când Saul (devenit mai târziu Pavel) persecuta biserica lui Cristos, Isus l-a doborât la pământ pe Saul şi l-a întrebat:
Faptele apostolilor 9:4 "El a căzut la pământ, şi a auzit un glas, care-i zicea: "Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?""
Faptele apostolilor 9:5 ""Cine eşti Tu, Doamne?" a răspuns el. Şi Domnul a zis: "Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti. "Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.""
Aşadar, a-i persecuta pe creştini înseamnă de fapt a-L persecuta pe însuşi Unsul Domnului.

În întreaga istorie a omenirii nu există persecutor mai mare, al bisericii lui Isus , decât Sistemul Romano Catolic. Biserica Romano-Catolică este capul conspiraţiei mondiale împotriva Domnului şi a Unsului Său.

Persecuţia creştinilor a început odată cu răstignirea lui Cristos. Romanii erau toleranţi în general cu religiile altor culturi dar numai atâta timp cât aceste religii erau recunoscute oficial de către stat. Roma avea un conciliu de preoţi însărcinaţi cu supravegherea activităţilor religioase ale Romei şi a gradului de acceptabilitate pentru orice formă de credinţă religioasă.(GERARDUS D. BOUW, GEOCENTRICITY, p. 153 (1992).)
Membrii acestui conciliu ecumenic timpuriu erau numiţi pontifi. (GERARDUS D. BOUW, GEOCENTRICITY, p. 153 (1992).)
Pontif se traduce prin constructor de poduri. Pontifii se considerau ei însişi a fi intermediari între Dumnezeu (sau dumnezei în cazul politeismului) şi om.

În jurul anului 31 D.C., Caesar Augustus s-a declarat el însuşi cap al acestui conciliu al pontifilor.
După acel moment, împăratul Romei a devenit Pontiul Suprem (Pontifex Maximus)(RALPH E. WOODROW, BABYLON MYSTERY RELIGION, p. 72, 1966.), titlu care-l desemna pe Înaltul Preot al religiei păgîne a Romei.(COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 19, p. 239 (1991).)
El era deasemenea venerat ca un zeu.(STEWART PEROWNE, ROMAN MYTHOLOGY, p. 125-26, 1969.)
Pontiful Roman nu tolera pe nimeni care aducea închinare altui zeu decât el.
În consecinţă, creştinii erau persecutaţi pentru că-L urmau pe adevăratul Dumnezeu, Isus Cristos.

Papa de la Roma este succesorul împăratului Roman. Papa poartă acelaşi titlu ca şi împăraţii romani, Supremul Pontif (Suveranul Pontif).
Papa urmăreşte de asemenea să preia atribuţiile lui Dumnezeu pe Pământ.
El susţine că fiecare om trebuie să i se supună lui(papei) pentru ca să câştige dreptul de a ajunge în Rai. Toţi acei care îndrăznesc să conteste autoritatea sa sunt blestemaţi de către papă şi persecutaţi.

Biserica Catolică i-a persecutat pe creştini cu ajutorul Inchiziţiei fiindcă creştinii refuzau să se supună Papei.
Deşi persecuţia creştinilor nu a cunoscut întrerupere încă din primul secol de după Cristos, în anul 1179 Papa Alexandru III şi Conciliul de la Lateran au îndemnat la folosirea forţei şi au instituit acordarea de stimulente pentru actele de violenţă împotriva creştinilor cum ar fi, "reducerea cu doi ani a penitenţelor" pentru acei care ucideau un "eretic".
În anul 1231 Papa Grigore IX a instituit oficial tribunalul inchiziţiei papale (inquisitio haereticae pravitatis).
În anul 1252 Papa Innocent IV a autorizat expres folosirea torturii, care pînă la data aceea fusese instituită deja de secole, ca o practică obişnuită a Bisericii Catolice. (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 13, p. 38 (1991).)
Inamicii Bisericii Romano-Catolice erau numiţi "eretici". Aceşti aşa-numiţi "eretici" erau adesea torturaţi, mutilaţi, şi arşi pe rug. (ENCYCLOPEDIA AMERICANA, volume 15, p. 193 (1998).)
Averile lor erau confiscate, condamnându-i pe urmaşii acestora la o viaţă mizerabilă. (ENCYCLOPEDIA AMERICANA, volume 15, p. 193 (1998).)

Toma de Aquino(1226-1274), un sfânt catolic scria: "Este mult mai rău să corupi credinţa(catolică) de care depinde viaţa sufletului decât în a trăi o viaţă temporală în sărăcie de bani; iată de ce, dacă falsificatorii de bani şi alţi răufăcători sunt pe drept condamnaţi la moarte, cu mult mai mult ereticii trebuie ucişi după ce au fost condamnaţi." (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 13, p. 38 (1991).)

În timpul Inchiziţiei zeci de milioane de oameni au fost ucişi ca duşmani ai Bisericii Catolice.
Într-o singură zi (24 August 1572) între 50.000 (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 3, p. 644 (1991).) şi 100.000 (EDMOND PARIS, CONVERT OR DIE!, Chick Publications, p. 5.) de hughenoţi (protestanţi francezi) au fost masacraţi în Paris în Noaptea Sfântului Bartholomeu.
Papa Grigore XIII a primit vestea cu mare bucurie, a organizat o procesiune la Biserica St. Louis pentru a aduce mulţumiri. El a comandat baterea unei monede papale pentru comemorarea masacrului.
Moneda înfăţişează un înger cu o cruce într-o mână şi cu o sabie în cealaltă, înaintea căruia o ceată de hughenoţi, cu feţele îngrozite, încearcă să se ascundă.
Pe monedă mai era inscripţionat şi “Ugonottorum Stranges 1572", adică masacrarea hughenoţilor 1572. (RALPH E. WOODROW, BABYLON MYSTERY RELIGION, p. 100, 1966.)
La fel cum liderii religioşi evrei au procedat cu Isus, Biserica Romană a transformat în obişnuinţă condamnarea la moarte a creştinilor de către autorităţile seculare.

În anul 1542 Papa Paul III a infiinţat un birou (oficiu) inchiziţional al Vaticanului denumit "Sfânta şi Universala Inchiziţie Romană", cu scopul de a lupta împotriva răspîndirii Protestantismului. (CORRADO PALLRNBERG, INSIDE THE VATICAN, p. 180-81, 1960.)

În anul 1908 Papa Pius X a renunţat la cuvântul "Inchiziţie" din titulatura Oficiului(biroului) iar acesta a devenit cunoscut ca "Sfântul Oficiu". (ENCYCLOPEDIA BRITANNICA, volume 6, p. 329, 1998.)
La data de 7 Decembrie 1965 acest oficiu(birou) a fost redenumit ca "Congregaţia pentru Doctrina Credinţei". (ENCYCLOPEDIA AMERICANA, volume 15, p.194 (1998).)
Această nouă titulatură sună destul de inofensiv, dar ea nu poate alunga lunga şi sângeroasa istorie a acestui Oficiu; mai mult arderile în public ale "ereticilor" au fost numite Auto-Da-Fé sau "acte de credinţă". (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, p. 261, 1994.)

Congregaţia pentru Doctrina Credinţei există încă şi astăzi în Biserica Catolică, organizând întruniri odată pe săptămână, Papa prezidându-le periodic. (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 13, p. 40 (1991).)
Oficiul acesta încă ocupă Palatul Inchiziţiei, şi care este adiacent Vaticanului. (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, p. 261, 1994.)

Cel mai recent Mare Inchizitor este fostul arhiepiscop de Munchen (Germania), cardinalul Joseph Ratzinger (actualul papă). (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, p. 261, 1994.)

Din cauza importanţei poziţiei sale, aceea de şef de dogmă foarte respectat, Ratzinger era văzut de către mulţi ca cel mai puternic cardinal în Biserica Catolică. (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, p. 261, 1994.)
Nu de multă vreme Ratzinger a fost ales ca Papa Benedict XVI.

Lord Acton, un reputat istoric din secolul 19 al istoriei Romano-Catolicismului, este sursa celui mai faimos citat despre regi şi papi: "Puterea tinde să corupă, iar puterea absolută corupe în mod absolut".
El avea să spună mai târziu: "Papalitatea a reuşit să ucidă şi să masacreze la scala cea mai largă, mai crudă şi mai inumană. Ei, papii, nu numai că au fost criminali în masă dar ei au făcut din principiul uciderii o lege a Bisericii Creştine şi o condiţie a mântuirii. Papalitatea este diavolul pitit în spatele Crucifixului." (JOHN W. ROBBINS, ECCLESIASTICAL MEGALOMANIA, p. 113 (1999).)

Unii ar putea crede că, Conciliul Vatican II a schimbat direcţia Bisericii Catolice, că aceasta nu mai este prostituata îmbătată de sânge şi de abominaţii, care era odată. Conciliul Vatican II este în realitate o înşelătorie mortală. La Conciliul Vatican II creştinii protestanţi, odinioară numiţi ca "eretici", au fost numiţi acum "fraţi separaţi".
Diabolica decepţie devine evidentă atunci când se constată că Vatican II nu a abrogat nici măcar o singură bulă papală sau vreo anatema emise împotriva Creştinilor de către Papi sau de către Conciliile Vaticanului. Mai mult decât atât, Conciliul Vatican II a reafirmat canoanele şi decretele conciliilor anterioare, inclusiv Conciliul II din Nicea, Conciliul din Florenţa şi Conciliul din Trent. (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, Harvest House Publishers, p. 89 (1994))((quoting Austin Flannery, O.P., gen. ed., Vatican II, The Conciliar and Post Conciliar Documents, rev. ed. (Costello Publishing 1988), vol. 1, p. 412).)

Numai Conciliul din Trent însumează peste 100 de anatema aruncate împotriva Creştinilor şi a convingerilor Creştine.
Creştinii se află încă sub nenumăratele blesteme ale Bisericii Romano-Catolice, şi ale "Sfântului Oficiu" care poartă asupra sa amprenta de neşters a Inchiziţiei şi care este încă operaţional. La fel cum leopardul nu poate să-şi schimbe petele sale nici Vaticanul nu poate să schimbe căile sale diavoleşti.
Ieremia 13:23 "Poate un Etiopian să-şi schimbe pielea, sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, care sunteţi deprinşi să faceţi răul?"

Biserica Catolică nu se va schimba niciodată. Doctrina oficială a Bisericii Catolice rămâne în continuare aceeaşi, că nu există mântuire în afara Bisericii Romano-Catolice.
În ochii Bisericii Romane creştinii protestanţi sunt destinaţi Iadului, şi cu toate acestea ei îi numesc "fraţi separaţi".

Următorul citat este din Catehismul Bisericii Catolice, 1994, § 846.
"Bazându-se pe Scriptură şi tradiţie, Conciliul învaţă că Biserica, acum doar un Pelerin pe pământ, trebuie să fie salvat: singurul Cristos este mediatorul pe calea mântuirii; el este dăruit nouă în trupul său care este Biserica. El însuşi a susţinut necesitatea credinţei şi a Botezului, şi pentru aceasta el a susţinut în acelaşi timp necesitatea unei Biserici în care oamenii să intre prin botez ca printr-o uşă.
Iată de ce nu vor putea fi salvaţi aceia care ştiind că Biserica Catolică a fost găsită necesară de către Dumnezeu prin Fiul său Cristos, cu toate acestea vor refuza să intre în ea sau să rămână în ea." (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH § 846 (1994))

O declaraţie oficială recentă a Vaticanului, Dominus Iesus, şi care a fost scrisă de către expertul şef în doctrină al Vaticanului, cardinalul Josef Ratzinger (acum Papa Benedict XVI), explică clar că Biserica Catolică a manifestat şiretenie atunci când la Conciliul Vatican II a declarat că Vaticanul îi consideră pe protestanţi "fraţi separaţi".
În Dominus Iesus, Biserica Catolică declară că "comunităţile ecleziale" care nu recunosc misterul Eucharistiei, (potrivit căreia Dumnezeul Atotputernic este prezent pur şi simplu sub forma vinului şi a pîinii prin simpla invocare a sa) nu sunt cu adevărat biserici creştine.

"Prin urmare există o singură Biserică a lui Cristos, şi aceasta este Biserica Catolică, guvernată de către Succesorul lui Petru şi de către Episcopi în comuniune cu el (succesorul lui Petru, papa). Bisericile care nu coexistă în perfectă comuniune cu Biserica Catolică dar rămân legate de ea prin cea mai apropiata obligaţie, care este primită prin succesiune apostolică şi printr-o Euharistie validă, rămân nişte biserici particulare adevărate... Pe de altă parte, comunităţile ecleziastice care nu au păstrat legalitatea episcopatului şi nici substanţa reală şi integrală din misterul euharistic, nu sunt Biserici în sensul real al cuvântului." (DECLARAŢIA "DOMINUS IESUS" ASUPRA UNICITĂŢII ŞI UNIVERSALITĂŢII MÂNTUITOARE A LUI ISUS CRISTOS ŞI A BISERICII, Roma, din partea Oficiului Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, August 6, 2000).

Acei care vor susţine că "Dominus Iesus" este doar o afirmaţie a unui cardinal al Romei, ar trebui să citească din declaraţia de ratificare.
Presupusul papă infailibil conştient de autoritatea sa apostolică a confirmat declaraţia Dominus Iesus:
"Suveranul Pontif Ioan Paul II, la Audienţa din Iunie 16, 2000, a garantat subsemnatului Cardinal Prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, cu deplină cunoştinţă şi prin autoritatea sa apostolică, ratificarea şi confirmarea acestei Declaraţii, adoptate în Sesiune Plenară şi a ordonat publicarea acesteia."

Vaticanul îl anatemizează pe Dumnezeu

2010-05-18T17:10:00.000+03:00

În cartea Apocalipsei este prevăzut că fiara îl va huli pe Dumnezeu.
Apocalipsa 13:6" Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer."
Apocalipsa 13:7 "I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam."
Apocalipsa 13:8 "Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat."
A se vedea deasemenea şi Apocalipsa 13:1, Daniel 7:20,7:25; Daniel 11:26,11:37 .

Ce dovadă mai bună că Papa este antihristul decât aceea că el domneşte peste hulele şi blestemele aduse lui Dumnezeu. Potrivit învăţăturilor oficiale ale Bisericii Catolice, sunt anatemizaţi toţi aceia care nu sunt de acord cu învăţăturile oficiale ale Catolicismului. Iar în cele mai multe dintre cazuri, doctrina Catolică este în opoziţie directă faţă de Cuvântul Lui Dumnezeu.
Iată de ce blestemele aruncate de Biserica Romană îl ţintesc direct pe Dumnezeu. De exemplu, există blestemul Catolic care vizează pe oricine crede că Isus Cristos a plătit pedeapsa pentru toate păcatele noastre.

Că Isus Cristos este Mielul lui Dumnezeu care, a venit pe pământ pentru a ridica păcatele întregii omeniri, este tema centrală a Evangheliei! A huli Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă a-L huli pe Dumnezeu.
Isus este Dumnezeu - Cuvântul care s-a întrupat. (Ioan 1:1-14)

"Dacă cineva spune că Dumnezeu şterge, pentru totdeauna, întreaga pedeapsă datorată păcatelor, şi că îmbunarea Sa nu prin penitenţe se obţine ci că doar prin credinţa în acceptarea jertfei lui Isus Cristos Dumnezeu va fi satisfăcut, atunci acela să fie anatema."
(COUNCIL OF TRENT, DOCTRINE ON THE SACRAMENT OF PENANCE, Canon XII, November 25, 1551. )

1 Ioan 1:7 "Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat."
Ioan 1:29 "A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis: "Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!""

Ce altă dovadă mai bună că Biserica Catolică este Biserica lui Antihrist, tocmai prin aceea că-L huleşte pe Cristos?
1 Corinteni 12:2 "Când eraţi păgâni, ştiţi că vă duceaţi la idolii cei muţi, după cum eraţi călăuziţi." 1 Corinteni 12:3 "De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: "Isus să fie anatema!" Şi nimeni nu poate zice: "Isus este Domnul", decât prin Duhul Sfânt.""

Persecuţia abătută de Biserica Catolică asupra bisericii lui Isus Cristos în decursul istoriei este de fapt persecuţia lui Cristos însuşi.

Când Saul, devenit mai târziu Pavel, persecuta biserica, Dumnezeu l-a doborât la pământ şi l-a întrebat de ce îl prigoneşte (pe Dumnezeu). (Vezi Faptele Apostolilor 9:4-5)
Credincioşii aleşi în Cristos sunt trupul lui Cristos.
1 Corinteni 12:27 "Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui."
Isus este în credincioşi iar credincioşii sunt în Isus. Ioan 14:20; 17:20-23.
Există un singur trup spiritual al lui Cristos, iar capul este Isus. Coloseni 1:18.

Blestemele aruncate asupra lui Isus de către Vatican dovedesc că Biserica Romană nu este o Biserică Creştină.
1 Corinteni 12:3 "De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: "Isus să fie anatema!" Şi nimeni nu poate zice: "Isus este Domnul", decât prin Duhul Sfânt.""

Un alt exemplu de blasfemie din partea Bisericii Catolice se regăseşte în declaraţia Conciliului din Trent cu privire la îndreptăţirea prin fapte, adică la merite datorate faptelor.
"Dacă cineva spune că îndreptăţirea nu este dată de fapte; dar spune că faptele sunt doar rodul şi semnul îndreptăţirii date de har şi nicidecum un merit personal, atunci acela să fie anatema!" (COUNCIL OF TRENT, SESSION VI, DECREE ON JUSTIFICATION, Canon XXIV, January 13, 1547. )
Aceast blestem îl vizează direct pe Isus Cristos şi Evanghelia Sa perfectă. În Sfânta Scriptură este evidenţiat mereu că faptele bune sunt rodul mântuirii. Toate aceste fapte, oricum, nu ele produc vreun merit pentru obţinerea mântuirii. Mântuirea este un dar de la Dumnezeu pe care noi nu-l merităm.

Efeseni 2:4 "Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,"
Efeseni 2:5 "măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi)."
Efeseni 2:6 "El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,"
Efeseni 2:7 "ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus."
Efeseni 2:8 "Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu."
Efeseni 2:9 "Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni."
Efeseni 2:10 "Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele."

Evanghelia lui Isus Cristos este aceea că păcatele noastre sunt şterse toate odată prin sacrificiul lui Isus Cristos la cruce. Iată de ce nu mai este nevoie de nici un alt sacrificiu pentru păcatele noastre.
Evrei 10:10 "Prin această "voie" am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna."
Evrei 10:11 "Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele,"
Evrei 10:12 "El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,"
Evrei 10:13 "şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui."
Evrei 10:14 "Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi."
Evrei 10:15 "Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul sfânt. Căci, după ce a zis:"
Evrei 10:16 "Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor",
Evrei 10:17 "adaugă: "Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.""
Evrei 10:18 "Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat."

Cu toate acestea doctrina Catolică îl huleşte pe Dumnezeu pentru că El a oferit ştergerea tuturor păcatelor noastre.
"Dacă cineva spune că odată ce harul îndreptăţirii a fost primit, păcatul fiecărui păcătos penitent a fost şters, iar datoria pedepsei veşnice a fiecărui om este ştearsă în aşa fel încât la plecarea păcătosului penitent din această lume nici pedeapsă vremelnică a purgatoriului nu mai are sens, şi că intrarea în Împărăţia Cerurilor este deja asigurată, atunci acela care vorbeşte astfel să fie anatema!" (COUNCIL OF TRENT, SESSION VI, DECREE ON JUSTIFICATION, Canon XXX, January 13,1547. )

Mesajul Sfintei Scripturi este acela că toate păcatele sunt şterse pentru totdeauna prin Harul Lui Dumnezeu, şi nicidecum prin faptele noastre. Mântuirea prin Harul Divin exclude "reciproca" mântuirii datorate faptelor bune ale omului. Nicidecum nu se poate vorbi despre o mixtură între Harul Lui Dumnezeu şi faptele omului. Pentru că Mântuirea venind prin Har exclude categoric posibilitatea oricărui merit la mântuire datorat faptelor.

Romani 11:6 "Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă."
Romani 4:1 "Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?"
Romani 4:2 "Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu."
Romani 4:3 "Căci ce zice Scriptura? "Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.""
Romani 4:4 "Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;"
Romani 4:5 "pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire."
Romani 4:6 "Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit."
Romani 4:7 ""Ferice", zice el, "de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate, şi ale căror păcate sunt acoperite!"
Romani 4:8 "Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!"

Dumnezeu râde de blestemele Bisericii Romei.
Psalmii 2:4 "Cel ce stă în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei."
Blestemele Bisericii Romane sunt fără efect, însă Dumnezeu nu trece cu vederea hulele acestei biserici. Doctrina Romană este o pervertire a Evangheliei, drept pentru care această biserică precum şi celelalte organizaţii care-i urmează exemplul se află sub Anatema Lui Dumnezeu.
Dumnezeu a pus sub anatema pe oricine corupe Evanghelia lui Cristos, şi spre deosebire de anatema azvârlită de Biserica Catolică, anatema pe care o dă Dumnezeu chiar are efect:
Galateni 1:8 "Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!"
Galateni 1:9 "Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!"

O vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme

2010-05-18T16:55:00.000+03:00

Profetul Daniel a avut o viziune, în care a văzut patru fiare ieşind din mare.
Daniel 7:3 "Şi patru fiare mari au ieşit din mare, deosebite una de alta."
Daniel 7:4 "Cea dintâi semăna cu un leu, şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea, până în clipa când i s-au smuls aripile; şi, sculându-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om, şi i s-a dat o inimă de om."
Daniel 7:5 "Şi, iată că o a doua fiară era ca un urs şi stătea într-o rână; avea trei coaste în gură între dinţi; şi i s-a zis: "Scoală-te, şi mănâncă multă carne!""
Daniel 7:6 "După aceea m-am uitat mai departe şi iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea şi patru capete, şi i s-a dat stăpânire."
Daniel 7:7 "După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma, şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, şi avea zece coarne."
Daniel 7:8 "M-am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură..., care vorbea cu trufie."
Daniel 7:9 "Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roţile Lui ca un foc aprins."

Înţelesul acestei viziuni i-a fost explicat lui Daniel.
Daniel 7:15 "Eu, Daniel m-am tulburat cu duhul, şi vedeniile din capul meu m-au înspăimântat."
Daniel 7:16 "M-am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo, şi l-am rugat să-mi dea lămuriri temeinice cu privire la toate aceste lucruri. El mi-a vorbit şi mi le-a tâlcuit astfel:"
Daniel 7:17 "Aceste patru fiare mari, sunt patru împăraţi, care se vor ridica pe pământ."
Daniel 7:18 "Dar sfinţii Celui Prea Înalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veşnicie în veşnicie."
Daniel 7:19 "În urmă am dorit să ştiu adevărul asupra fiarei a patra, care se deosebea de toate celelalte, şi era nespus de grozavă: avea dinţi de fier şi gheare de aramă, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce rămânea;"
Daniel 7:20 "şi asupra celor zece coarne pe care le avea în cap, şi asupra celuilalt corn care ieşise, şi înaintea căruia căzuseră trei; asupra cornului acestuia, care avea ochi, o gură, care vorbea cu trufie, şi avea o înfăţişare mai mare decât celelalte coarne."
Daniel 7:21 "Am văzut de asemenea cum cornul acesta a făcut război sfinţilor, şi i-a biruit,"
Daniel 7:22 "până când a veni Cel Îmbătrânit de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Prea Înalt, şi a venit vremea, când sfinţii au luat în stăpânire împărăţia."
Daniel 7:23 "El mi-a vorbit aşa: "Fiara a patra, este o a patra împărăţie, care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâşia tot pământul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi."
Daniel 7:24 "Cele zece coarne, înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui, şi va doborî trei împăraţi."
Daniel 7:25 "El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp... de o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme."
Daniel 7:26 "Apoi va veni judecata, şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna."
Daniel 7:27 "Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri, se vor da poporului sfinţilor Celui Prea Înalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta!"

Fiarele acestea în ordinea apariţiei lor istorice au fost Babilon (Leul înaripat), Medo-Persia (Ursul), Grecia (Leopardul cu patru aripi şi patru capete), şi Roma (de departe cea mai teribilă fiară şi mai puternică, cu dinţi de fier).
Această cumplită şi teribilă a patra fiară şi care reprezenta imperiul roman avea zece coarne.
Coarnele fiarei romane sunt zece regate care au apărut din acest imperiu.
După anul 476 DC zece regate au izvorât din Imperiul Romani:
(1) Ostrogoţii, (2) Vizigoţii, (3) Francii, (4) Vandalii, (5) Suevii, (6) Alamanii, (7) Anglosaxonii, (8) Herulii, (9) Lombarzii, (10) Burgunzii.
Daniel menţionează că un corn mic va răsări în mijlocul celor zece coarne şi că în timpul acesta trei coarne (regate) vor fi smulse dinaintea lui. Daniel lămureşte că acest mic corn avea ochi ca ochii unui bărbat şi o gură cu care rostea lucruri mari.
Acest corn în mod clar este antihristul, pentru că Daniel arată că, cornul va face război cu sfinţii şi-i va domina pînă la venirea lui Cristos, la care Daniel se referă ca la un "Îmbătrânit de zile".
Daniel explică faptul că, cornul cel mic va fi diferit de celelalte zece coarne. Evident, caracterul religios al regatului papal roman îl deosebeşte distinct de oricare dintre celelalte regate. Regatul papal va huli sfinţii şi pe Cel Prea Înalt şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea.

Aşa cum s-a explicat în capitolul "Zilele Sfinte" Biserica Romano-Catolică a schimbat vremurile prin aceea că a înlocuit Sabatul zilei a şaptea care este Sâmbăta cu prima zi a săptămânii care este Duminica.
În plus, aşa cum este explicat în capitolul "Chip cioplit" , Biserica Romano Catolică a schimbat de asemenea şi legile prin eliminarea celei de-a doua porunci privind interdicţia de a face chipuri cioplite şi de a li se aduce închinare, şi apoi prin împărţirea în două a ultimei porunci pentru a întregi astfel numărul de zece. Această schimbare a Poruncilor Lui Dumnezeu este o împlinire a profeţiei din Daniel, capitolul 7, cu referire la antihrist.

Daniel afirmă că, cornul cel mic era mai puternic decât semenii săi. Aceasta indică faptul că antihrist are o putere mai mare decât a celorlalţi regi. De fapt, papa era considerat a fi sursa autorităţii regilor. În timpul Evului Mediu, doar papa era acela care îi încorona pe regii Europei. Următoarele decrete papale probează că papa pretindea mult mai mult decât semenii săi:
"Noi stăpînim asupra pământului în locul Dumnezeului Atotputernic." Papa Leo XIII (291.CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 881-882 (1994).)
"Pontiful Roman deţine întîietatea înaintea întregii omeniri." The Vatican Council,
Session IV, chapter III, July 18, 1870.
"Puterea regilor derivă din autoritatea Pontificală." Papa Inocenţiu III (G.A. RIPLER, NEW AGE BIBLE VERSIONS, p. 134 (1993).
"Puterea temporală trebuie să fie supusă celei ecleziastice." Papa Bonifaciu VII, (G.A. RIPLER, NEW AGE BIBLE VERSIONS, p. 134 (1993).)

Daniel arată că persecuţia Antihristului Roman asupra bisericilor creştine va dura "o vreme, două vremi şi jumătatea unei vremi". Nu se înţelege foarte clar doar din acest pasaj ce vrea să spună prin "O vreme, două vremi, şi jumătatea unei vremi.", este necesar pentru asta să se studieze acele secţiuni ale Bibliei care se referă la persecutarea bisericii lui Cristos de către Antihrist.
În Apocalipsa citim următoarele versete.
Apocalipsa 12:1 "În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap."
Apocalipsa 12:2 "Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii, şi avea un mare chin ca să nască."
Apocalipsa 12:3 "În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne, şi şapte cununi împărăteşti pe capete."
Apocalipsa 12:4 "Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului, şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii, care sta să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte."
Apocalipsa 12:5 "Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie."
Apocalipsa 12:6 "Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile."
Apocalipsa 12:7 "Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei,"
Apocalipsa 12:8 "dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer."
Apocalipsa 12:9 "Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui."
Apocalipsa 12:10 "Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: "Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos."
Apocalipsa 12:11 "Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte."
Apocalipsa 12:12 "De aceea bucuraţi-vă, ceruri, şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme." Apocalipsa 12:13 "Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească."
Apocalipsa 12:14 "Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri, şi jumătatea unei vremuri, departe de faţa şarpelui."
Apocalipsa 12:15 "Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul."
Apocalipsa 12:16 "Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura, şi a înghiţit râul, pe care-l aruncase balaurul din gură."
Apocalipsa 12:17 "Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos."

Vedem aşadar că femeia, care reprezintă biserica lui Cristos, a fost protejată timp de 1260 de zile. Care este semnificaţia celor 1260 de zile? Calendarul profetic al lui Dumnezeu este un calendar lunar, în care 12 luni au câte 30 de zile fiecare, rezultând 360 de zile într-un an.
Psalmii 104:19 "El a făcut luna ca să arate vremurile; soarele ştie când trebuie să apună."
De exemplu, dacă cineva se uită în cartea Genezei, la pasajul care descrie Potopul, se va vedea că acesta a început în ziua a şaptesprezecea a celei de-a doua luni şi s-a încheiat fix cinci luni mai târziu în cea de-a şaptesprezecea zi a lunii a şaptea. Într-un calendar lunar(ca cel descris mai sus) aceasta ar însemna exact 150 de zile (5 luni x 30 de zile/lună = 150 de zile.)
În Geneza 7:24 vedem că durata potopului a fost de exact 150 de zile. Aceasta demonstrează utilizarea de către Dumnezeu a unui calendar de 30 de zile lunar. De fapt, chiar şi astăzi, cercul se împarte în 360 de grade, la fel cum anul lunar are 360 de zile.
Geneza 7:11 "În anul al şasesutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor."
Geneza 7:24 "Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile."
Geneza 8:4 "În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat."
Potrivit calendarului profetic al lui Dumnezeu, trei ani şi jumătate reprezintă echivalentul a 1260 de zile (30 de zile/lună x 42 luni).
Vedem că acest lucru este confirmat în versetul 14, unde Dumnezeu ne descoperă faptul că femeia va fi protejată de balaur (1) o vreme + (2) două vremi + (1/2) o jumătate de vreme= 3 1/2 vremi. Cât face 3 şi 1/2 vremuri? Asta înseamnă exact trei ani şi jumătate, sau 42 de luni, sau 1260 de zile.
Cele "1260 de zile", cu toate acestea, nu reprezintă literal zile. Ele sunt reprezentative pentru 1260 de ani. Acesta este număraul de ani în cazul în care o zi este echivalată unui an. La fel ca în Numeri 14:34 unde Dumnezeu a rânduit că în profeţia lui, o zi pentru un an.

Numeri 14:34 "După cum în patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre; adică un an de fiecare zi: şi veţi şti atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mâna de la voi."
A se vedea deasemenea şi
Ezechiel 4:6 "După ce vei isprăvi aceste zile, culcă-te a doua oară pe coasta dreaptă, şi poartă nelegiuirea casei lui Iuda patru zeci de zile; îţi pun câte o zi pentru fiecare an."
Observăm că aceste 42 de luni se repetă din nou, mai târziu, în Apocalipsa.
Apocalipsa 11:2 "Dar curtea de afară a Templului lasă-o la o parte nemăsurată; căci a fost dată Neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni."
Apocalipsa 11:3 "Voi da celor doi martori ai mei să prorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci de zile."
Apocalipsa 13:4 "Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: "Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?""
Apocalipsa 13:5 "I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni."
Apocalipsa 13:6 "Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer."
Apocalipsa 13:7 "I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam."
Apocalipsa 13:8 "Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat."
Apocalipsa 13:9 "Cine are urechi, să audă!"

Când se petrec aceşti 1260 de ani?
În anul 533 DC, împăratul roman Iustinian a emis un decret prin care episcopul Romei devine capul tuturor bisericilor. Decretul a intrat în vigoare în anul 538 DC, după supunerea ultimelor trei regate. Regatul Herul a fost complet împrăştiat în anul 493 DC, regatul Vandal în anul 534 DC iar acela Ostrogot în anul 538 DC.
Ascensiunea papei de la Roma, conform proorociei din Daniel, începe de la anul 538 DC, data la care ultimul (dintre cele trei coarne) a fost smuls, iar Vigilius a preluat funcţia de papă sub protecţia militară a lui Belisarius. Înfrângerea ostrogoţilor a însemnat punerea în aplicare a decretului lui Iustinian din 533 DC, prin care papa de la Roman devine capul tuturor bisericilor şi "corector al ereticilor".
De la acea dată papalitatea a început să folosească puterea civilă a guvernelor pentru propagarea puterii sale ecleziastice.
Aşa a început ceea ce astăzi este cunoscut ca Evul Mediu, când Roma a folosit pârghiile puterii sale presupus religioase şi autoritatea de a controla guvernele şi de a persecuta bisericile creştine.
Dacă începem calculul nostru cu ascensiunea papei de la Roma, atunci pornim din anul 538 DC, data la care ultimul dintre cele trei coarne a fost smuls, şi mergem mai departe în istorie 1260 de ani, acoperim o perioadă a istoriei atât de neagră plină de superstiţii şi brutalităţi ale Bisericii Romano Catolice, care este numită chiar şi astăzi "Evul Mediu Întunecat". Data la care ajungem marchează sfârşitul acestui ev întunecat este 1798 (538 DC + 1260 ani = 1798 DC)
Ce s-a întâmplat în 1798, an care a marcat sfârşitul evului mediu întunecat? Berthier, generalul lui Napoleon, a invadat Roma, l-a luat prizonier pe Papa Pius VI, şi l-a ţinut astfel până la moartea sa. Prin aceasta Italia şi Europa au fost eliberate de tirania "Sfântului Imperiu Roman". Aceasta este rana de moarte pe care a suferit-o fiara.
Apocalipsa 13:1 "Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă."
Apocalipsa 13:2 "Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare."
Apocalipsa 13:3 "Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară."

Reţineţi că rana a fost vindecată. Când a fost vindecată rana fiarei? Prin Tratatul de la Lateran, prin care Mussolini şi Roma au restabilit Vaticanul ca naţiune suverană, cu "Sfântul Scaun" ca singură şi exclusivă autoritate de guvernare. Biserica Romano Catolică este singura religie care este de asemenea şi, o naţiune suverană.
Mai jos sunt expuse câteva articole din cele 27 ale Tratatului de la Lateran.

Articolul 1.
Italia recunoaşte şi reafirmă principiul stabilit în primul articol din Constituţia italiană din data de 4 martie 1848, în conformitate cu care Apostolica Religie Romano Catolică este singura religie de stat.

Articolul 2.
Italia recunoaşte suveranitatea Sfântului Scaun în probleme internaţionale ca pe un inerent atribut în conformitate cu tradiţiile şi cerinţele misiunii sale în lume.

Articolul 8.
Având în vedere că persoana Supremului Pontif este sacră şi inviolabilă, Italia declară ca orice atingere adusă persoanei Sale sau orice incitare la comiterea unor astfel de tentative să fie pedepsită cu aceleaşi sancţiuni cu acelea similare unor tentative şi incitări comise împotriva persoanei Regelui.
Orice ofense sau insulte publice comise pe teritoriul Italiei împotriva persoanei Supremului Pontif, fie prin intermediul unor discursuri, acte, sau scrieri, se vor pedepsi în aceeaşi manieră ca acele ofense şi insulte aduse împotriva persoanei Regelui.

După cum este profeţit în Daniel 7:23-24, Biserica Romano-Catolică este o fiară "deosebită" de celelalte fiare.
Ticăloşia fiarei romane va dura pînă la sfârşitul acestei lumi când Isus se va întoarce.
Apocalipsa 20:10 "Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor."

Profeţia celor 1260 ani este regăsită în Apocalipsa.
Apocalipsa 11:3 "Voi da celor doi martori ai mei să prorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci de zile."
Cine sunt cei doi martori ai lui Dumnezeu? Odată ce s-a înţeles că perioada de timp este de 1260 de ani, devine clar faptul că martorii nu puteau fi oameni. În următorul verset este un indiciu cu privire la identitatea celor doi martori:
"Voi da celor doi martori ai mei să prorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci de zile.
Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, care stau înaintea Domnului pământului." (Apocalipsa 11:3-4)

Cei doi martori sunt descrişi ca doi măslini şi două sfeşnice stând înaintea lui Dumnezeu.
Zaharia 4:2 "El m-a întrebat: "Ce vezi?" Eu am răspuns: "M-am uitat şi iată că este un sfeşnic cu totul de aur, şi deasupra lui un vas cu untdelemn şi pe el şapte candele, cu şapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful sfeşnicului."
Zaharia 4:3 "Şi lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului, şi altul la stânga lui."
Zaharia 4:4 "Şi, luând iarăşi cuvântul, am zis îngerului, care vorbea cu mine: "Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?""
Zaharia 4:5 "Îngerul, care vorbea cu mine, mi-a răspuns: "Nu ştii ce înseamnă aceste lucruri?" Eu am zis: "Nu, domnul meu.""
Zaharia 4:6 "Atunci el a luat din nou cuvântul, şi mi-a zis: "Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel, şi sună astfel: Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, - zice Domnul oştirilor! -"
Cele două sfeşnice şi cei doi măslini sunt cuvântul Domnului. Limbajul folosit în Apocalipsa capitolul 11 este unul simbolic, este profeţia despre suprimarea cuvântului lui Dumnezeu în timpul celor 1260 de ani de stăpînire papală de-a lungul Evului Întunecat. Cuvântul lui Dumnezeu a profeţit îmbrăcat în sac în decursul acestei perioade. Pentru o mai completă discuţie asupra acestui subiect, vedeţi capitolul intitulat "Atacul romano-catolicismului asupra Cuvântului Lui Dumnezeu".

Taina fărădelegii

2010-05-18T16:50:00.000+03:00

Unul dintre motivele pentru care Babilonul cel Mare, Mama Curvelor şi Spurcăciunilor Pământului este numit "Taină" este acela că întrupează taina fărădelegii.

Taina fărădelegii este că antihristul este manifestarea în trup a diavolului.
Prin urmare, papa trebuie să fie posedat de însuşi Satana. Dumnezeu, în epistola a doua către Tesaloniceni, capitolul 2, se referă la antihrist ca la un om al păcatului, fiul pierzării. Ceva mai încolo, în acelaşi capitol, Dumnezeu se referă la antihrist ca la "taina fărădelegii".
Ce vrea Dumnezeu să spună prin "taina fărădelegii"?
Fărădelegea este opusul evlaviei.
Chiar dacă Dumnezeu nu lasă să se înţeleagă deplin, în 2 Tesaloniceni capitolul 2, ce înseamnă taina fărădelegii, El explică limpede carte a Bibliei, care este taina evlaviei, vezi 1 Timotei 3:16 "Cel care a fost arătat în trup".

Din moment ce antihristul este opusul caracterului lui Dumnezeu, şi care caută să-i ia locul lui Dumnezeu, atunci taina fărădelegii trebuie să fie manifestarea diavolului în trup.
Foarte interesant, în următorul capitol, 1 Timotei 4, imediat după ce Dumnezeu explică taina evlaviei, El continuă apoi cu:
1 Timotei 4:1 "Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,"
1 Timotei 4:2 "abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor."
1 Timotei 4:3 "Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul.".

Biserica Romano-Catolică a îmbrăţişat atât doctrina de a interzice preoţilor săi căsătoria cât şi pe aceea de interzice consumul de carne în vinerea din timpul Postului Mare.
2 Tesaloniceni 2:3 "Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (sau: omul păcatului); fiul pierzării,"
2 Tesaloniceni 2:4 "potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte "Dumnezeu", sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu."
2 Tesaloniceni 2:5 "Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi?"
2 Tesaloniceni 2:6 "Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui."
2 Tesaloniceni 2:7 "Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei."
2 Tesaloniceni 2:8 "Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale."
2 Tesaloniceni 2:9 "Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase,"
2 Tesaloniceni 2:10 "şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi."
1 Timotei 3:16 "Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei... "Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.""
1 Timotei 4:1 "Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,"
1 Timotei 4:2 "abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor."
1 Timotei 4:3 "Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul."

Vedem aşadar că taina fărădelegii este manifestarea diavolului în trup. Oare există şi alte versete biblice care să sprijine interpretarea aceasta? Dacă ne uităm la Ioan 6:70-71, vom vedea că Isus se referă la Iuda Iscarioteanul ca la un diavol.
Ioan 6:70 "Isus le-a răspuns: "Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi este un drac.""
Ioan 6:71 "Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci el avea să-L vândă: el, unul din cei doisprezece."

Iuda a fost un diavol? Cercetând Evanghelia după Luca aflăm că diavolul (Satana) a intrat în Iuda înainte ca acesta să-l trădeze pe Isus.
Luca 22:3 "Dar Satana a intrat în Iuda, zis şi Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece."
Această interpretare este confirmată în Ioan 17:12 unde Isus îl numeşte pe Iuda ca "fiul pierzării".
Ioan 17:12 "Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia, pe care Mi i-ai dat; şi nici unul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura."
Termenul "fiul pierzării" este acelaşi ca cel folosit în 2 Tesaloniceni 2:3 pentru a-l descrie pe antihrist. "Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (sau: omul păcatului); fiul pierzării,"( 2 Tesaloniceni 2:3)

Omul păcatului, fiul pierzării, descris în 2 Tesaloniceni 2:3, nu poate fi altcineva decât Papa de la Roma.
De aceea taina fărădelegii trebuie să fie aceasta, că Papa de la Roma, care este fiul pierzării, este posedat de Satana, la fel cum Iuda a fost, la rândul său fiu al pierzării, posedat de Satana.
Aşa cum Cristos a fost manifestarea în trup a Lui Dumnezeu, tot aşa şi antihristul (Papa) este Satana manifestat în trup.

Biserica Romană învaţă că Petru este piatra pe care Dumnezeu şi-a ridicat biserica Sa, şi întrucât Papa, în calitate de episcop al Romei, este succesorul lui Petru, cap al bisericii şi "Vicar al lui Cristos". (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 881-882 (1994).)

Chiar şi aşa, Biblia afirmă clar că Isus Cristos este temelia şi capul bisericii, şi nicidecum papa.
Coloseni 1:18 "El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea."
Aşadar, Papa caută să-l înlocuiască pe Cristos la fel cum tot el i se opune Domnului. El este antihristul.

La fel ca la Iuda, taina fărădelegii presupune pretenţia de a fi un adept fidel al lui Isus, când de fapt el lucra să-l trădeze,
(Luca 22:47 "Pe când grăia El încă, iată că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus, ca să-L sărute."
Luca 22:48 "Şi Isus i-a zis: "Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?" ),
tot aşa şi Papa, care este la rându-i taina fărădelegii, pretinde a fi loial adept Lui Isus, dar îi trădează pe supuşii săi conducându-i spre focul Iadului.
Apocalipsa 20:10 "Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor."
Apocalipsa 20:11 "Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele."
Apocalipsa 20:12 "Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea."
Apocalipsa 20:13 "Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui."
Apocalipsa 20:14 "Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua."
Apocalipsa 20:15 "Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc."

Antihristul este opusul absolut al lui Isus; Isus este taina evlaviei, El este credincios şi adevărat şi nu ne va părăsi niciodată.
Evrei 13:5 "Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi."
Apocalipsa 19:11 "Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă "Cel credincios" şi "Cel adevărat", şi El judecă şi Se luptă cu dreptate."

Sfântul Tată (sau Sfântul Părinte)

2010-05-18T16:40:00.000+03:00

Papa îşi atribuie chiar şi numele Dumnezeului Tată. De exemplu, Catehismul Romano-Catolic, § 10 se referă la Papa Ioan Paul II ca la "Sfântul Tată, Papa Ioan II."
Papa râvneşte şi la alte titluri divine ca "Sfinţia Voastră".
Papa Ioan Paul II, însuşi, admite că astfel de titluri sunt contrare Evangheliei. El chiar citează pasajele din Scriptură care condamnă astfel de practici! Dar el explică foarte simplu lucrul acesta şi anume prin aceea că tradiţiile omeneşti ale Catolicismului implică încălcare poruncilor Lui Dumnezeu:
"Să nu vă temeţi când oamenii mă numesc "Vicarul lui Cristos", sau când ei mi se adresează cu "Tată Sfânt" sau cu "Sfinţia Ta", sau când folosesc titulaturi similare acestora, chiar dacă acestea arată a fi potrivinice Evangheliei! Căci Cristos a declarat: "Şi ,Tată' să nu numiţi pe nimeni pe pământ; pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiţi ,Dascăli'; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul. " Matei 23:9-10. Aceste expresii, cu toate acestea, au evoluat printr-o lungă tradiţie, devenind parte a unui limbaj comun. Nimeni nu trebuie să se teamă, vreodată, de folosirea acestor cuvinte." (JOHN PAUL II, CROSSING THE THRESHOLD OF HOPE, p. 6, 1994.)

Termenul de "Tată Sfânt" a fost folosit o singură dată în Sfânta Scriptură, şi atunci a fost invocat de către Isus în noaptea de dinaintea crucificării sale, cu referire la Dumnezeu Tatăl. Rezultă implicit că a folosi titlul lui Dumnezeu înseamnă a pretinde şi poziţia şi autoritatea Lui. După cum Isus a spus în Ioan 14:28, Dumnezeu Tatăl este mai mare decât Isus.
Luînd titlul de "Tată Sfânt", Papa implicit se prezintă a fi mai mare decât Isus Cristos.
Ioan 17:11 "Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi noi."
Ioan 14:28 "Aţi auzit că v-am spus: ,Mă duc, şi Mă voi întoarce la voi.' Dacă M-aţi iubi, v-aţi fi bucurat că v-am zis: ,Mă duc la Tatăl;' căci Tatăl este mai mare decât Mine."

Adevăratul cuvânt "Papa" este un cuvânt latin, un diminutiv pentru tata, "tăticul", termen folosit de copiii mici când se referă la tatăl lor.
În chaldeeană, limbă vorbită de ctăre evrei în primele secole, "papa" se traduce literal prin "ava".
"Ava" la rândul său este folosit doar de trei ori în Sfânta Scriptură. Şi de fiecare dată, "ava" se referă la Dumnezeu Tatăl.
Marcu 14:36 "El zicea: "Ava, adică: Tată, - Ţie toate lucrurile Îţi sunt cu putinţă; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.""
Romani 8:15 "Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: "Ava! adică: Tată!""
Galateni 4:6 "Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: "Ava", adică: "Tată!""
Observaţi aşadar, reala umilinţă ce răzbate din versetele de mai sus.

Dar Papa de la Roma doreşte ca supuşii săi să i se înfăţişeze înainte ca nişte copii, ai săi, credincioşi. El să fie tăticul credinţei lor. El şi-a însuşit numele Adevăratului Dumnezeu în încercarea sa de a întoarce oamenii de la Dumnezeu către sine însuşi. Papa nu numai că doreşte o supunere absolută înaintea autorităţii sale, dar nu i se pare deloc neobişnuit ca să-şi umilească supuşii când le cere să-i sărute picioarele. (E.g.,W. GRINTON BERRY, FOXE’S BOOK OF MARTYRS, p. 357.)

Matei 18:4 "De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor."
Marcu 10:15 "Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!"
Venerarea unei sau unor persoane este un obicei păgân, şi care este străin de Creştinism.
Marcu 10:42 "Isus i-a chemat la El, şi le-a zis: "Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire.""
Marcu 10:43 "Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru;"
Marcu 10:44 "şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor."
Marcu 10:45 "Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!"
Romani 3:10 "după cum este scris: "Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.""
Romani 3:11 "Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu."
Romani 3:12 "Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar."
Romani 3:13 "Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă;"
Romani 3:14 "gura le este plină de blestem şi de amărăciune;"
Romani 3:15 "au picioarele grabnice să verse sânge;"
Romani 3:16 "prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor;"
Romani 3:17 "nu cunosc calea păcii;"
Romani 3:18 "frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor."
Romani 3:27 "Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei."
Efeseni 2:8 "Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu."
Efeseni 2:9 "Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni."
1 Corinteni 1:29 "pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu."
1 Corinteni 1:30 "Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare,"
1 Corinteni 1:31 "pentru ca, după cum este scris: "Cine se laudă, să se laude în Domnul."
2 Corinteni 10:17 "Ci, "oricine se laudă, să se laude în Domnul.""
2 Corinteni 10:18 "Pentru că nu cine se laudă singur, va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă."

Dumnezeu nu va împărţi cu nimeni gloria sa! În următorul pasaj El afirmă în primul rând că numele său este Domnul (acelaşi nume care este sfânt) şi apoi afirmă categoric că el nu va da slava sa altuia:
Isaia 42:8 "Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor."

666, Numărul Fiarei

2010-05-18T15:15:00.000+03:00

Biblia vorbeşte despre o fiară al cărui număr este un număr de om. Numărul este 666. Biblia afirmă că 666 nu este doar un număr de om dar şi numărul numelui fiarei.
De aici ştim că fiara este un om al cărui nume însumează 666.

Literele romane (latine) sunt de asemenea şi numere romane. Latina, limba oficială a Romei şi a Bisericii Romano Catolice, este logic primul loc unde pentru a căuta numărul fiarei.
Iar numărul acesta nu trebuie să fie privit ca simplu şir a trei cifre de 6, numărul fiarei este numărul "şase sute şaizeci şi şase"

În acord cu "Our Sunday Vizitor", o publicaţie oficială catolică, " literele înscripţionate pe mitra papală sunt acestea: Vicarius Filii Dei, care este latinescul pentru Vicarul Fiului lui Dumnezeu." (Our Sunday Visitor, April 18, 1915. The publication is still being published today: 200 Noll Plaza, Huntington, Indiana, 46750, (800) 348-2440.)

Când un nou papă este încoronat, se face prin cuvintele: "Vicarius Filii Dei." Titlul oficial al Papei scris în latina clasică este VICARIVS FILII DEI. Observaţi că în latina clasică se află litera V înainte de litera S în vicarius, şi nu litera U.
Asta se datorează faptului că în alfabetul clasic latin există doar 23 de litere, el neavând literele U, J sau W ca în alfabetul modern. (D.P. SIMPSON, CASSELL’S LATIN DICTIONARY, p. 621, 1968.)
Litera V era folosită în alfabetul clasic latin pentru reprezentarea grafică a sunetului U. (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 1, p. 592-96 (1991).)

Valorile numerice romane sunt: D = 500, C = 100, L = 50, V =5, I = 1. Echivalentele numerice ale literelor romane regăsite în titlul Papei, însumate, adună împreună echivalentul numărului 666 "şasesute şaizeci şi şase".
V (folosit de două ori, 5 x 2 = 10) + C (100) + I (folosit de 6 ori, 1 x 6 = 6) + L (50) + D (500) = 666.

Citiţi următoarele versete biblice şi veţi vedea că Pontiful Roman, pretinsul vicar al Fiului lui Dumnezeu, este descris cu acurateţe. El apare ca un miel umil, dar pe dinlăuntru el este un lup, care vorbeşte ca un balaur. El îi înşeală pe mulţi de pe cuprinsul întregului pământ prin presupusele miracole ale transsubstanţierii pîinii şi vinului în Dumnezeu în timpul messei catolice. Toţi aceia care nu venerează şi nu se supun autorităţii Pontifului Roman se află sub o Anatemă Catolică. În timpul inchiziţiei Evului Mediu, oamenii aflaţi sub Anatema erau executaţi. Eu cred că zilele acelea vor reveni.
Apocalipsa 13:1 "Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă."
Apocalipsa 13:2 "Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare."
Apocalipsa 13:3 "Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară."
Apocalipsa 13:4 "Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: "Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?"
Apocalipsa 13:5 "I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni."
Apocalipsa 13:6 "Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer."
Apocalipsa 13:7 "I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam."
Apocalipsa 13:8 "Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat."
Apocalipsa 13:9 "Cine are urechi, să audă!"
Apocalipsa 13:10 "Cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor."
Apocalipsa 13:11 "Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, şi vorbea ca un balaur."
Apocalipsa 13:12 "Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată."
Apocalipsa 13:13 "Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor."
Apocalipsa 13:14 "Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele, pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia."
Apocalipsa 13:15 "I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei."
Apocalipsa 13:16 "Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte,"
Apocalipsa 13:17 "şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei."
Apocalipsa 13:18 "Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase."

Isus i-a avertizat pe ucenicii săi de multe ori despre mulţi care vor veni în numele său.
Matei 24:4 "Drept răspuns, Isus le-a zis: "Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva."
Matei 24:5 "Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: ,Eu sunt Hristosul!' Şi vor înşela pe mulţi."

Papa Ioan Paul II a făcut o afirmaţie incredibilă: că Papa este împlinirea promisiunii lui Cristos că El va fi cu noi pînă la sfârşitul lumii. Ioan Paul II a spus că Isus este prezent personal în biserica catolică, sugerând că Isus este prezent acolo prin persoana Papei.

După cum se poate vedea în versetele din Ioan 14:25-26 şi 16:7, împlinirea profeţiei din Matei este prin prezenţa Duhului Sfânt, care locuieşte în toţi credincioşii. Papa susţine efectiv că el este deopotrivă Duhul Sfânt şi Isus.

"Încă odată, cu privire la nume: Papa este numit "Vicarul lui Hristos". Acest titlu trebuie analizat în întregul context al Evangheliei. Înainte de a urca la ceruri Isus le-a spus apostolilor: " Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin." (Matei 28:20). Deşi invizibil, El este prezent în Biserica Sa. " Papa Ioan Paul II (JOHN PAUL II, CROSSING THE THRESHOLD OF HOPE, p. 12, 1994.)

Vicarul lui Hristos este Antihristul

2010-05-18T14:15:00.000+03:00

Papa consideră că el însuşi este vicarul lui Cristos. Ce înseamnă cuvântul vicar? Cuvântul vicar desemnează pe cineva care acţionează în locul altcuiva. (Mai pe româneşte s-ar traduce prin locţiitor.)
De exemplu un Vice Preşedinte acţionează în locul Preşedintelui atâta timp cât acesta se află în imposibilitatea de a acţiona el însuşi. Biblia ne vorbeşte despre cel care va veni şi va înşela întreaga lume să creadă că el acţionează în locul lui Cristos. Acesta este identificat a fi Antihrist.

Papa însuşi se află în deplină cunoştinţă că el este antihristul prin aceea că se proclamă vicarul(locţiitorul) lui Cristos.

Noah Webster defineşte prefixul "anti" ca pe o prepoziţie al cărui înţeles nu este acela de a fi "împotrivă" ci de a fi "în locul" substantivului care o urmează. (NOAH WEBSTER, AMERICAN DICTIONARY OF THE ENGLISH LANGUAGE (1st ed. 1828) republished by Foundation for American Christian Education, San Francisco, California.)

Oxford English Dictionary (Oxford University Press (1979).)
defineşte prefixul "anti" ca "opus, împotriva, în schimb, în loc, dându-se drept, rivalizând, simulând". Antihristul este acela care este împotriva lui Cristos şi în acelaşi timp intenţionând să îi ia locul lui Cristos. De aceea, vicarul lui Cristos = Antihristul.

Există oare cineva despre care Isus a promis că va acţiona în numele său? Da, Duhul Sfânt, şi nicidecum papa de la Roma!

Ioan 14:25 "V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi."
Ioan 14:26 "Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu."

Ioan 16:7 "Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite."

Antihristul şezând în templul lui Dumnezeu

2010-05-18T13:30:00.000+03:00

Satana doreşte să fie ca Dumnezeul Prea Înalt. Planurile sale au fost năruite atunci când Dumnezeu l-a aruncat din cer pe pământ.
Isaia 14:13 "Tu ziceai în inima ta: ,Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei;"
Isaia 14:14 "mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.'"
Apocalipsa 12:3 "În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne, şi şapte cununi împărăteşti pe capete."
Apocalipsa 12:4 "Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului, şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii, care sta să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte."
Apocalipsa 12:5 "Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie."
Apocalipsa 12:6 "Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile."
Apocalipsa 12:7 "Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei,"
Apocalipsa 12:8 "dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer."
Apocalipsa 12:9 "Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui."
Apocalipsa 12:10 "Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: "Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos."
Apocalipsa 12:11 "Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte."
Apocalipsa 12:12 "De aceea bucuraţi-vă, ceruri, şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme." Apocalipsa 12:13 "Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească."
Apocalipsa 12:14 "Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri, şi jumătatea unei vremuri, departe de faţa şarpelui."
Apocalipsa 12:15 "Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul."
Apocalipsa 12:16 "Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura, şi a înghiţit râul, pe care-l aruncase balaurul din gură."
Apocalipsa 12:17 "Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos."
Când rebeliunea sa împotriva lui Dumnezeu, din ceruri , a eşuat el a decis să încerce a-şi ridica tronul său pe pământ. La fel ca atunci când Satana a înşelat-o pe Eva, la fel şi acum el le promite discipolilor săi că ei pot fi la fel ca Dumnezeu.
Sfânta Scriptură ne avertizează cu privire la acela care va sta în templul lui Dumnezeu pretinzând a avea autoritatea lui Dumnezeu. Exact lucrul acesta îl face Papa numindu-se el însuşi cap al Bisericii Catolice. Biserica Catolică se traduce prin Biserica Universală. (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 830-831, 1994.)

Dumnezeu, şi nu Papa, este capul bisericii universale.
2 Tesaloniceni 2:1 "Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor,"
2 Tesaloniceni 2:2 "să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar."
2 Tesaloniceni 2:3 "Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului); fiul pierzării,"
2 Tesaloniceni 2:4 "potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte "Dumnezeu", sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu."
1 Corinteni 3:16 "Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?"
1 Corinteni 3:17 "Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt: şi aşa sunteţi voi."
1 Corinteni 6:19 "Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?"
1 Corinteni 6:20 "Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu."
Efeseni 2:21 "În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul."
Instituţia Romano Catolică îşi propune să fie biserica lui Dumnezeu cu Papa cap al acestei biserici. Dar cum poate fi această organizaţie Romană biserica lui Dumnezeu când ea este înţesată de idoli."
2 Corinteni 6:16 "Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: "Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu."
1 Corinteni 8:10 "Căci dacă te vede cineva pe tine, care ai cunoştinţă, că şezi la masă într-un templu de idoli, cugetul lui, care este slab, nu-l va împinge pe el să mănânce din lucrurile jertfite idolilor?"

Liderul organizaţiei Romano Catolice, papa, pretinde că el nu este doar liderul romano catolicilor dar de asemenea susţine că el este capul adevăratei biserici a lui Dumnezeu incluzându-i aici şi pe creştinii protestanţi şi la care el se referă ca la nişte "fraţi separaţi".
El susţine cu glas tare că accederea în Rai depinde exclusiv de supunerea înaintea autorităţii sale:
"Noi declarăm, imperativ, definitiv şi susţinem: că orice fiinţă omenească pentru a fi mântuită este obligatoriu să se supună Pontifului Roman." (Bull Unum Sanctum, Pope Boniface VIII, 1302.)
O astfel de doctrină îl relevă pe Papa ca pe antihrist. El face aluzie, prin astfel de declaraţii, că deţine poziţia şi autoritatea Dumnezeului Atotputernic. În continuare veţi citi, cum Papa pretinde în mod expres autoritatea lui Dumnezeu.
Isus, cu toate acestea, a lămurit că El, fiind Dumnezeu, este singura cale către Rai.
Ioan 14:6 "Isus i-a zis: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.""
Faptele apostolilor 4:11 "El este ,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.' "
Faptele apostolilor 4:12 "În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi."

Nu numai că Papa susţine că are autoritatea să mântuiască dar de asemenea el pretinde să se înscăuneze în scaunul Dumnezeului Atotputernic, egal în autoritate şi infailibil cu Domnul Isus Cristos. (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 2034-2035, 1994.)
Nu doar în problemele spirituale ci şi în toate aspectele. Papa pretinde putere asupra tuturor guvernelor de pe pământ. În timpul ceremoniei de încoronare Papa este încoronat cu aceste cuvinte: "Primeşte tiara împodobită cu trei coroane, şi să ştii că tu eşti Tatăl şi Prinţul tuturor regilor şi guvernator al întregii lumi." (ALBERTO RIVERA, FOUR HORSEMEN, Chick Publications, p. 25, 1985 (quoting AVRO MANHATTAN, VATICAN IMPERIALISM IN THE 20th CENTURY, p. 76.). See also, JOHN W. ROBBINS, ECCLESIASTICAL MEGALOMANIA, at p. 132 (1999).)
Pontiful Roman judecă întreaga omenire, dar el nu poate fi judecat de nimeni.
"Noi declarăm, imperativ, definitiv şi susţinem: că orice fiinţă omenească pentru a fi mântuită este obligatoriu să se supună Pontifului Roman.... Acestea sunt cuvintele lui Cristos... 'Tu ai supus toate lucrurile sub picioarele Sale', pare a se regăsi în persoana mea."
"Eu am autoritatea Regelui Regilor. Eu sunt în toate şi deasupra tuturor, la fel ca Dumnezeu, El însuşi şi Eu, Vicarul lui Dumnezeu, având acelaşi consistoriu, iar Eu sunt capabil să fac aproape totul din ceea ce Dumnezeu poate face. Prin urmare, mă poţi accepta ca pe Dumnezeu."The Bull Sanctum, November 18, 1302. (ALBERTO RIVERA, THE GODFATHERS, Chick Publications, p. 32, 1982 (quoting The Registers of Boniface VIII, The Vatican Archives, L. Fol. 387 and THE CATHOLIC ENCYCLOPEDIA, Encyclopedia Press (1913)).)
Noi, pe acest pământ, îi ţinem locul Dumnezeului Atotputernic. Papa Leo XIII. (ALBERTO RIVERA, DOUBLE CROSS, Chick publications, p. 27, 1981(quoting THE GREAT ENCYCLICAL LETTERS OF POPE LEO XIII, p. 304, Benziger Brothers (1903).
280.G.A. RIPLER, NEW AGE BIBLE VERSIONS, p. 134 (1993).)
"Pontiful Roman deţine primatul în lumea întreagă; şi ca Pontif Roman el este succesorul binecuvântaţilor Petru, Prinţul Apostolilor, şi este adevăratul vicar al lui Cristos, şi cap al întregii Biserici, şi Tată şi Învăţător al tuturor creştinilor; şi această putere întreagă i-a fost dată lui de către binecuvântatul Petru prin Isus Cristos Domnul nostru, pentru a conduce, a hrăni şi guverna Biserica universală... Aceasta este învăţătura despre adevărul Catolic, de la care nimeni să nu se poată abate fără a-şi pierde credinţa şi mântuirea. Şi din moment ce, prin dreptul dat de primatul Apostolic, un Papă este situat deasupra întregii Biserici universale, noi vom continua să susţinem că el este judecătorul suprem al credincioşilor... nimeni nu poate contesta judecata Scaunului Apostolic, fiindcă nici o autoritate nu este mai mare decât a acestuia." (The Vatican Council, Session IV, chapter III, July 18, 1870 )
"Puterea unui rege se datorează autorităţii Pontificale." Papa Inocenţiu III. (G.A. RIPLER, NEW AGE BIBLE VERSIONS, p. 134 (1993).)
"Puterea temporară ar trebui să fie subordonată problemelor bisericeşti." Papa Bonifaciu VII (G.A. RIPLER, NEW AGE BIBLE VERSIONS, p. 134 (1993).)

Papa pretinde primatul asupra întregii lumi, dar când ucenicii l-au întrebat pe Isus, despre cine va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor, Isus nu a răspuns "Petru". El a spus că oricare dintre ei se va smeri ca un copilaş, acela va fi cel mai mare dintre ei.
Matei 18:1 "În clipa aceea, ucenicii s-au apropiat de Isus, şi L-au întrebat: "Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?""
Matei 18:2 "Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor,"
Matei 18:3 "şi le-a zis: "Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor."
Matei 18:4 "De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor."
Cristos este capul bisericii, nici Petru şi nici presupusul său succesor, papa. Vezi Efeseni 5:23

Isus Hristos este indivizibil

2010-05-18T12:00:00.000+03:00

Biblia ne avertizează despre următorii bărbaţi aşezaţi în locul lui Cristos.
Observaţi că Pavel îi critică pe aceia care spuneau "Şi eu, al lui Chifa".(1 Corinteni 1-12)
Chifa este numele caldeean pentru Petru. Biserica Catolică susţine că Papa este succesorul lui Petru ca episcop al Romei. Ei sunt "ai lui Chifa". Alte presupuse denominaţiuni creştine sunt "ale" acestei persoane sau "ale" acelei persoane. Multe dintre aceste denominaţiuni sunt fiicele prostituatei celei mari, Biserica Romano Catolică. Vezi Apocalipsa 17:5.

1 Corinteni 1:10 "Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire."
1 Corinteni 1:11 "Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri."
1 Corinteni 1:12 "Vreau să spun că fiecare din voi zice: "Eu sunt al lui Pavel!" - "Şi eu, al lui Apolo!" - "Şi eu, al lui Chifa!" - "Şi eu, al lui Hristos!"
1 Corinteni 1:13 "Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?"
1 Corinteni 1:14 "Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe nici unul din voi, afară de Crisp şi Gaiu,"
1 Corinteni 1:15 "pentru ca nimeni să nu poată spune că aţi fost botezaţi în numele meu."
1 Corinteni 1:16 "Da, am mai botezat şi casa lui Stefana; încolo, nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva."
1 Corinteni 1:17 "De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică."

Pe această piatră voi zidi Biserica Mea

2010-05-18T11:10:00.000+03:00

O altă doctrină a Anticristului este învăţătura potrivit căreia Petru este piatra pe care Dumnezeu şi-a înălţat biserica sa, şi că Papa - episcopul Romei - este succesorul lui Petru şi vicar al lui Cristos! (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 881-882, 1994.)

Capul bisericii este doar Unul, Isus Cristos însuşi!
"El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea." Coloseni 1:18
Isus Cristos nu va împărţi gloria şi autoritatea Sa cu nimeni, Cristos are preeminenţă în toate lucrurile! "Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos." Exodul 34:14

Profeţiile Vechiului Testament cu privire la venirea lui Cristos arată că piatra unghiulară a bisericii trebuie să fie o piatră din ceruri, şi care nu este cioplită de mîini omeneşti, şi că biserica va creşte pe această piatră şi va deveni un munte, care va umple pământul!
Vezi:
Daniel 2:34 "Tu te uitai la el, şi s-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului, şi le-a făcut bucăţi."
Daniel 2:35 "Atunci fierul, lutul, arama, argintul şi aurul s-au sfărâmat împreună şi s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul, şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra, care sfărâmase chipul, s-a făcut un munte mare, şi a umplut tot pământul."
Daniel 2:36 "Iată visul. Acum îi vom spune şi tâlcuirea înaintea împăratului."
Daniel 2:37 "Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi-a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă."
Daniel 2:38 "El ţi-a dat în mâini, oriunde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele câmpului şi păsările cerului, şi te-a făcut stăpân peste toate acestea: tu eşti capul de aur!"
Daniel 2:39 "După tine, se va ridica o altă împărăţie, mai neînsemnată decât a ta; apoi o a treia împărăţie, care va fi de aramă, şi care va stăpâni peste tot pământul."
Daniel 2:40 "Va fi o a patra împărăţie, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă şi rupe totul, şi ea va sfărâma şi va rupe totul, ca fierul care face totul bucăţi."
Daniel 2:41 "Şi după cum ai văzut picioarele şi degetele picioarelor parte de lut de olar şi parte de fier, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi împărţită; dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, tocmai aşa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul."
Daniel 2:42 "Şi după cum degetele de la picioare erau parte de fier şi parte de lut, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi în parte tare şi în parte plăpândă."
Daniel 2:43 "Dacă ai văzut fierul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omeneşti de căsătorie, dar nu vor fi lipiţi unul de altul, după cum fierul nu se poate uni cu lutul."
Daniel 2:44 "Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăşi va dăinui veşnic."
Daniel 2:45 "Aceasta înseamnă piatra, pe care ai văzut-o dezlipindu-se din munte, fără ajutorul vreunei mâini, şi care a sfărâmat fierul, arama, lutul, argintul şi aurul. Dumnezeul cel mare a făcut deci cunoscut împăratului ce are să se întâmple după aceasta. Visul este adevărat, şi tâlcuirea lui este temeinică."

Dar piatra despre care a profeţit profeţit Daniel este Cristos. Pentru a declara că un om este piatra pe care este zidită biserica, acel om nu poate fi altul decât Cristos, fiindcă Biblia arată clar că Isus Cristos este piatra, capul bisericii. A mărturisi fals despre o anume persoană, că aceasta este Cristosul, capul bisericii, împlineşte profeţiile Scripturii care-l identifică pe anticrist.
2 Tesaloniceni 2:3 "Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului); fiul pierzării,"
2 Tesaloniceni 2:4 "potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte "Dumnezeu", sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu."
Daniel 11:36 "Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii, şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini."
Daniel 11:37 "Nu va ţine seamă nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor; cu un cuvânt, nu va ţine seamă de nici un dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai presus de toţi."

Există un singur cap al bisericii; biserica nu este un monstru bicefal. Pentru a susţine că eşti piatra bisericii este obligatoriu să negi că Isus este piatra bisericii! Iar dacă negi că Isus este piatra înseamnă să negi că Isus este Hristosul.
A nega că Isus este Hristosul este o doctrină a lui anticrist, identificată clar în Ioan 2:22-23.
Ioan 2:22 "Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul."
1 Ioan 2:23 "Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl."

În Matei 16:16, Petru spune că Isus este "Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!"
Iar Isus spune că pe piatra aceea îşi va zidi Biserica Sa. Acel verset, care deseori este citat de către Biserica Catolică pentru a susţine pretenţia potrivit căreia Papa conduce biserica lui Dumnezeu, nu este un suport care să-l susţină pe Petru ca piatră ci mai degrabă să-L identifice pe Hristos ca fiind piatra!
Isus i-a întrebat pe ucenicii săi "cine ziceţi că sunt?", când Petru a răspuns că Isus este "Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!"
Răspunsul lui Petru relevă că piatra peste care Dumnezeu îşi va zidi Biserica Sa, este Isus Cristos şi nicidecum Petru. Pe când Papa spunând că Petru este piatra, nu face decât să nege că Isus este piatra, Cristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu.

Negarea papală a lui Cristos este o împlinire a profeţiilor cuprinse în 1 Ioan 2:22-23, şi care îl identifică pe antihrist cu acela care neagă că Isus este Cristosul.
Afirmaţia fără dubiu a Papei că Petru este piatra şi prin urmare şi Cristosul, atunci Papa, ca succesor al lui Petru, este deasemenea Cristos. Dar Biblia dezvăluie că papa este antihristul!

Matei 16:13 "Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip, şi a întrebat pe ucenicii Săi: "Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?""
Matei 16:14 "Ei au răspuns: "Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia, sau unul din prooroci."
Matei 16:15 ""Dar voi", le-a zis El, "cine ziceţi că sunt?""
Matei 16:16 "Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: "Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!""
Matei 16:17 "Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: "Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri."
Matei 16:18 "Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.); şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui."

Hristos este capul bisericii, nu Petru! Vezi Efeseni 5:23("Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. ); Coloseni 1:18 (" El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea."). Dacă Petru este capul Bisericii Lui Dumnezeu, de ce atunci l-a numit Isus pe Petru, Satan, din moment ce făcuse din Petru temelia bisericii?
Următorul pasaj biblic este semnificativ pentru aceia care l-ar fi dorit pe Petru ca piatră a bisericii lor, pentru că ei au ales pe cineva care seamănă mai mult a lucruri omeneşti şi nicidecum cu Dumnezeu:
Matei 16:23 "Dar Isus S-a întors, şi a zis lui Petru: "Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.""

Duhul Sfânt, mai mult, semnalează că Papa este anticrist prin alegerea lui Petru ca prim papă al Bisericii Catolice, acesta din urma începându-şi presupusa domnie prin negarea de trei ori a lui Cristos (o împlinire a profeţiei din 1 Ioan 2:22-23). Vezi şi Matei 26:31-75.
Piatra Bisericii Catolice nu este Dumnezeu. Piatra pe care stă ea este doar un om care încearcă să-i ia locul lui Dumnezeu.
Deuteronomul 32:31 "Căci stânca lor nu este ca Stânca noastră, Vrăjmaşii noştri înşişi sunt judecători în această privinţă."
Deuteronomul 32:32 "Ci viţa lor este din sadul Sodomei Şi din ţinutul Gomorei; Strugurii lor sunt struguri otrăviţi, Bobiţele lor sunt amare;"
Deuteronomul 32:33 "Vinul lor este venin de şerpi, Este otravă cumplită de aspidă."

Petru, căruia Isus i-a vorbit, a înţeles în mod clar ceea ce Isus spunea prin "Pe această piatră voi zidi Biserica Mea!". Piatra era Isus.
În următorul pasaj Petru face trimitere în mod repetat la Isus ca la piatra pe care au lepădat-o zidarii. Isus este singurul nume sub cer care-i poate salva pe oameni de la pedeapsa focului veşnic, nici Petru şi nici papa.

Faptele apostolilor 4:8 "Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: "Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!"
Faptele apostolilor 4:9 "Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat,"
Faptele apostolilor 4:10 "s-o ştiţi toţi, şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi."
Faptele apostolilor 4:11 "El este piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.'"
Faptele apostolilor 4:12 "În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi."

1 Petru 2:6 "Căci este scris în Scriptură: "Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine.""
1 Petru 2:7 "Cinstea aceasta este dar pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, "piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului";
1 Petru 2:8 "şi "o piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere". Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta sunt rânduiţi."

1 Corinteni 10:4 "şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos."

Efeseni 2:20 "fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos."

1 Corinteni 3:11 "Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos."

Psalmii 62:5 "Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea."
Psalmii 62:6 "Da, El este Stânca şi Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina."

Deuteronomul 32:4 "El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat."

1 Samuel 2:2 "Nimeni nu este sfânt ca Domnul; Nu este alt Dumnezeu decât Tine; Nu este stâncă aşa ca Dumnezeul nostru."

2 Samuel 22:2 "El a zis: "Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, Izbăvitorul meu."
2 Samuel 22:3 "Dumnezeu este stânca mea, la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea care mă mântuieşte, turnul meu cel înalt şi scăparea mea. Mântuitorule! Tu mă scapi de silnicie."
Psalmii 18:2 "Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea, în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă, şi întăritura mea!"
Psalmii 18:31 "Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul, şi cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?"
Psalmii 28:1 "Doamne, către Tine strig. Stânca mea! Nu rămâne surd la glasul meu, ca nu cumva, dacă Te vei depărta fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei ce se pogoară în groapă."
Psalmii 31:2 "Pleacă-Ţi urechea spre mine, grăbeşte de-mi ajută! Fii pentru mine o stâncă ocrotitoare, o cetăţuie unde să-mi găsesc scăparea!"
Psalmii 31:3 "Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi."
Psalmii 42:9 "De aceea, zic lui Dumnezeu, Stânca mea: "Pentru ce mă uiţi? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare, sub apăsarea vrăjmaşului?""
Psalmii 61:2 "De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită, şi zic: "Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!""
Psalmii 78:35 "îşi aduceau aminte că Dumnezeu este Stânca lor, şi că Dumnezeul Atotputernic este Izbăvitorul lor."
Psalmii 89:26 "El Îmi va zice: "Tu eşti Tatăl meu, Dumnezeul meu şi Stânca mântuirii mele!""
Psalmii 94:22 "Dar Domnul este turnul meu de scăpare, Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost."
Psalmii 95:1 "Veniţi să cântăm cu veselie Domnului, şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre."

Romani 9:33 "după cum este scris: "Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.""

Luca 6:47 "Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele, şi le face."
Luca 6:48 "Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte, şi a aşezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape, şi s-a năpustit şuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă."

Matei 7:24 "De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă."

Psalmii 118:22 "Piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii."

Isaia 8:14 "Şi atunci El va fi un locaş sfânt, dar şi o piatră de poticnire, o stâncă de păcătuire pentru cele două case ale lui Israel, un laţ şi o cursă pentru locuitorii Ierusalimului!"
Isaia 28:16 "de aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: "Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin, nu se va grăbi să fugă."

Matei 21:42 "Isus le-a zis: "N-aţi citit niciodată în Scripturi că: ,Piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?'"
Matei 21:43 "De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi, şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite."
Matei 21:44 "Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera."

Dovezile aduse de Sfânta Scriptură sunt atât de clare încât chiar Papa Ioan Paul II şi-a dat seama că trebuie să recunoască faptul că Isus este Piatra peste care este construitaă Biserica Lui Dumnezeu. (JOHN PAUL II, CROSSING THE THRESHOLD OF HOPE, p. 11, 1994.)
Iar recunoaşterea acestui lucru este iarăşi una dintre multele declaraţiile atât de contradictorii ale Bisericii Romane.
Prin susţinerea afirmaţiei că Petru este Piatra, Papa a negat faptul că Isus este Piatra, care în esenţă se traduce prin refuzul că Isus este Cristosul!

Papa a împlinit profeţia din 1 Ioan 2:22-23, care spune că Antihristul va nega că Isus este Cristosul. Şi atunci despre cine afirmă Papa că ar fi Cristosul?
Răspunsul la această întrebare este dat dacă, comparăm ce spune Biblia despre Cristos cu ceea ce spune Papa despre Cristos. Ce vrea să însemne atunci când noi spunem că Isus este Cristosul? Aceasta vrea să însemne că El este Unsul, "Dumnezeu cu noi".

În Matei 1:23, Isus este identificat ca "Emanuel", care, tălmăcit, înseamnă: "Dumnezeu este cu noi".
Cu toate acestea, Papa susţine că el este "Dumnezeu pe pământ." "Noi ţinem locul lui Dumnezeului Atotputernic pe acest pământ." (Papa Leo XIII) (ALBERTO RIVERA, DOUBLE CROSS, Chick publications, p. 27, 1981(quoting THE GREAT ENCYCLICAL LETTERS OF POPE LEO XIII, p. 304, Benziger Brothers (1903).)

Isus Cristos este Mijlocitorul nostru înaintea Lui Dumnezeu.
1 Ioan 2:1 "Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit."
1 Timotei 2:5 Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,"

Cu toate acestea, Papa afirmă că el este Suveranul Pontif. Pontif, literal, se traduce prin podar (constructor de poduri); acest titlu semnifică că el este o punte de legătură între Dumnezeu şi om. "Este obligaţia oricărei fiinţe omeneşti de a se supune Papei pentru a fi salvată." (Bula Sanctum, Noiembrie 18, 1302.) În afară de asta, Biserica Catolică învaţă că Maria şi sfinţii sunt avocaţii noştri înaintea tronului lui Dumnezeu.
"Sfinţii... mijlocirea este cel mai fericit serviciu pentru planul lui Dumnezeu. Noi putem şi trebuie să le cerem acestora să mijlocească pentru noi şi pentru întreaga lume." (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 2683, 1994.”)

Isus Cristos este "Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre" (Evrei 12:2).
Efeseni 2:8 "Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu."
Efeseni 2:9 "Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni."
Cu toate acestea, Papa susţine că credinţa vine de la om şi că acesteia trebuie să fie legată de fapte şi anume totul depinzând de om şi nu de Isus.
Biserica Catolică susţine chiar că faptele făcute de către alţii pentru un mort sunt esenţiale pentru mântuirea decedatului.
"Sufletele... sunt curăţate după moarte prin pedepsele purgatoriului; şi astfel ei pot fi exoneraţi de la executarea acestor pedepse, şi anume prin sacrificiile Messei, prin rugăciuni, prin pomeni, şi alte lucrări pioase, care de obicei sunt făcute de către credincioşi pentru alţi credincioşi în acord cu instituţiile Bisericii. " (Council of Florence, 1439. (AVRO MANAHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, Chick Publications, p.183 (1983).)

Isus Cristos este " fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor," 1 Timotei 6:15
Papa Inocenţiu II şi-a declarat stăpînirea şi proprietatea asupra întregului univers în calitate de "Suveran Temporar al Universului." (AVRO MANAHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, Chick Publications, p.41 (1983).)
Papa Bonifaciu VIII a declarat: "Am autoritatea Regelui regilor. Eu sunt totul în toate şi deasupra a orice, aşa că Dumnezeu, Însuşi şi cu Mine, Vicarul(Locţiitorul) lui Dumnezeu, avem acelaşi consistoriu, iar Eu sunt capabil să fac aproape orice lucru pe care şi Dumnezeu îl poate face. De aceea, pentru voi fi pentru voi ca Dumnezeu. "(The Bull Sanctum, November 18, 1302 ). (ALBERTO RIVERA, THE GODFATHERS, Chick Publications, p. 32, 1982 (quoting The Registers of Boniface VIII, The Vatican Archives, L. Fol. 387 and THE CATHOLIC ENCYCLOPEDIA, Encyclopedia Press (1913)).
Chiar şi în ziua de azi papa poartă tripla coroană (Tiara), întrucât el pretinde a domni ca un rege peste Rai, Iad şi Pământ.

Isus Cristos este "Mare Preot" al Dumnezeului Atotputernic. (Evrei 4:14). Papa pretinde că el este cel mai mare preot. Aşa cum deja am menţionat mai înainte, papa pretinde titlul de Suveran Pontif. Papa este succesorul imperatorilor Romei care rând pe rând deveneau Suveran Pontif (Pontifex Maximus), titlu care-l desemna pe cel mai înalt preot al religiilor păgâne ale Romei. (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 19, p. 239 (1991).)

Isus este "cel mai înalt dintre împăraţii pământului" (Psalm 89:27).
Cu toate acestea Papa îşi proclamă autoritatea asupra regilor întregului pământ.
"Pontiful Roman deţine primatul asupra întregii lumi. "(The Vatican Council, Session IV, chapter III, July 18, 1870).

Isus este "Domnul tuturor" Faptele Apostolilor 10:36.
Papa, totuşi, susţine că toţi trebuie să i se supunuă lui însuşi: "Pontiful Roman judecă întreaga omenire, fără ca el să fie judecat de cineva. Noi declarăm, imperativ, definitiv şi susţinem: că orice fiinţă omenească pentru a fi mântuită este obligatoriu să se supună Suveranului Pontif... Şi aceasta spuse ale lui Cristos... 'Tu ai supus toate lucrurile sub picioarele Sale', se pot verifica foarte bine în persoana mea." (The Bull Sanctum, November 18, 1302) (ALBERTO RIVERA, THE GODFATHERS, Chick Publications, p. 32, 1982 (quoting The Registers of Boniface VIII, The Vatican Archives, L. Fol. 387 and THE CATHOLIC ENCYCLOPEDIA, Encyclopedia Press (1913)).

Papa pretinde pentru el însuşi fiecare atribut al lui Cristos. În esenţă el a negat că Isus este Cristosul şi stabileşte pentru sine pretenţia de a fi Cristos. Sfânta Scriptură îl indică într-un astfel de om pe antihrist. 1 Ioan 2:20-23
1 Ioan 2:22 "Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul."
1 Ioan 2:23 "Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl."
Biblia spune că antihristul îl va tăgădui pe Fiul şi pe Tatăl. 1 Ioan 2:20-23
Papa îşi dezvăluie limpede identitatea ca fiind antihrist prin tăgăduirea expresă a Tatălui. Papa îşi arogă şi titlul de "Sfântul Tată". Vezi Catehismul Bisericii Catolice, § 10.
"Tată Sfânt" este un titlu care apare o singură dată în Sfânta Scriptură şi care îi este rezervat Lui Dumnezeu Tatăl.(Ioan 17:11)
Ioan 17:11 "Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi noi".

Episcopul Romei

2010-05-18T11:00:00.000+03:00

Biserica romană învaţă că apostolul Petru a fost episcop al Romei. (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 882, 1994.)
Nu există absolut nici o dovadă credibilă pentru a sprijini această afirmaţie. De fapt este chiar îndoielnic că el ar fi fost vreodată la Roma.

Petru a fost apostol pentru evrei. Vezi Galateni 2:8 "căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur, făcuse şi din mine apostolul Neamurilor"

Roma era un oraş neevreu. Petru nu ar fi avut nici un motiv să călătorească la Roma.

Pe când Pavel, care a fost un apostol al neamurilor (vezi Romani 11:13 "V-o spun vouă, Neamurilor: "Întrucât sunt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea,"), saluta în epistola sa către romani, la sfârşitul acesteia, peste 25 de creştini trăitori la Roma, dar el nu-l saluta pe Petru. Vezi Romani 16.
Romani 16:1 "Vă dau în grijă pe Fivi, sora noastră, care este diaconiţă (Sau: slujitoare.) a Bisericii din Chencrea;"
Romani 16:2 "s-o primiţi în Domnul, într-un chip vrednic de sfinţi, şi s-o ajutaţi în orice ar avea trebuinţă de voi; căci şi ea s-a arătat de ajutor multora şi îndeosebi mie."
Romani 16:3 "Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Acuila, tovarăşii mei de lucru în Hristos Isus,"
Romani 16:4 "care şi-au pus capul în joc, ca să-mi scape viaţa. Le mulţumesc nu numai eu, dar şi toate Bisericile ieşite dintre Neamuri. -"
Romani 16:5 "Spuneţi sănătate şi Bisericii care se adună în casa lor. - Spuneţi sănătate lui Epenet, preaiubitul meu, care a fost cel dintâi rod al Asiei pentru Hristos."
Romani 16:6 "Spuneţi sănătate Mariei, care s-a ostenit mult pentru voi. -"
Romani 16:7 "Spuneţi sănătate lui Andronic şi lui Iunia, rudele mele şi tovarăşii mei de temniţă, care sunt cu vază între apostoli. Ei au venit la Hristos mai înainte de mine chiar. -"
Romani 16:8 "Spuneţi sănătate lui Ampliat, preaiubitul meu în Domnul. -"
Romani 16:9 "Spuneţi sănătate lui Urban, tovarăşul nostru de lucru în Hristos, şi lui Stache, preaiubitul meu. -"
Romani 16:10 "Spuneţi sănătate lui Apele, încercatul slujitor al lui Hristos. - Spuneţi sănătate celor din casa lui Aristobul. -"
Romani 16:11 "Spuneţi sănătate lui Ierodion, ruda mea. - Spuneţi sănătate celor din casa lui Narcis, care sunt ai Domnului. -"
Romani 16:12 "Spuneţi sănătate Trifenei şi Trifosei, care se ostenesc pentru Domnul. - Spuneţi sănătate Persidei preaiubite, care s-a ostenit mult pentru Domnul. -"
Romani 16:13 "Spuneţi sănătate lui Ruf, cel ales în Domnul, şi mamei lui, care s-a arătat şi mama mea. -"
Romani 16:14 "Spuneţi sănătate lui Asincrit, lui Flegon, lui Hermes, lui Patroba, lui Herma, şi fraţilor care sunt împreună cu ei. -"
Romani 16:15 "Spuneţi sănătate lui Filolog şi Iuliei, lui Nereu şi surorii lui, lui Olimpa, şi tuturor sfinţilor care sunt împreună cu ei. -"
Romani 16:16 "Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă. Toate Bisericile lui Hristos vă trimit Sănătate."
Romani 16:17 "Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii, pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei."
Romani 16:18 "Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor; şi, prin vorbiri dulci şi amăgitoare, ei înşeală inimile celor lesne crezători."
Romani 16:19 "Cât despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur dar de voi, şi doresc să fiţi înţelepţi în ce priveşte binele, şi proşti în ce priveşte răul."
Romani 16:20 "Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin."
Romani 16:21 "Timotei, tovarăşul meu de lucru, vă trimite sănătate; tot aşa şi Luciu, Iason şi Sosipater, rudele mele. -"
Romani 16:22 "Vă trimit sănătate în Domnul eu, Terţiu, care am scris epistola aceasta. -"
Romani 16:23 "Gaiu, gazda mea şi a întregii Biserici, vă trimite sănătate. - Erast, vistiernicul cetăţii, vă trimite sănătate; tot aşa şi fratele Cuart."
Romani 16:24 "Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin."
Romani 16:25 "Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos, - potrivit cu descoperirea tainei, care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri,"
Romani 16:26 "dar a fost arătată acum prin scrierile proorocilor, şi, prin porunca Dumnezeului celui veşnic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor Neamurilor, ca să asculte de credinţă, -"
Romani 16:27 "a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin. "

Dacă Petru ar fi fost Episcop, Pavel l-ar fi salutat cu siguranţă şi pe Petru. Pavel nu l-a salutat pe Petru fiindcă Petru pur şi simplu nu s-a aflat niciodată la Roma.

Infailibilitatea papală

2010-05-18T10:50:00.000+03:00

Potrivit învăţăturii oficiului Bisericii Catolice, care este cunoscut sub numele de Magisterium al Bisericii, Biserica Catolică are singura autoritate de a interpreta cuvântul lui Dumnezeu.

"Sarcina de a da o autentică interpretare Cuvântului lui Dumnezeu, fie acesta în formă scrisă ori sub forma tradiţiei, a fost încredinţată de-a pururi, doar oficiului Bisericii catolice. Autoritatea sa în acest domeniu este exercitată în numele lui Isus Cristos. Aceasta înseamnă că sarcina interpretării a fost încredinţată episcopilor în comuniune cu succesorul lui Petru, episcopul Romei." (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 85 (1994)

Nu doar că Biserica Catolică pretinde că deţine unica autoritate de a interpreta cuvântul lui Dumnezeu, dar susţine şi că interpretarea dată de Papă este infailibilă.

"Acest Scaun al Sfântului Petru rămâne veşnic liber de orice atingere a greşelii... aceasta este o dogmă revelată divin: că Pontiful Roman, când vorbeşte ex catedra, aşa este, în îndeplinirea oficiului de Păstor al întregii Creştinătăţi, prin virtutea supremei sale autorităţi Apostolice, el defineşte doctrinele privind credinţa sau morala care urmează să fie deţinute de către Biserica Universală; el este prin asistenţa divină promisă lui prin Binecuvântatul Petru, insuflat cu infailibilitatea aceea pe care Mântuitorul a dăruit-o prin testament Bisericii Sale şi care trebuie să fie înzestrată în definirea credinţei sau a moralei creştine; drept pentru care, declaraţiile Pontifului Roman sunt prin ele însele, şi nu prin consens al bisericii, ireformabile. Dar dacă oricine ne-ar putea îndepărta de Dumnezeu susţinând contrazicerea acestei definiţii, acela să fie anatema!" ( The Vatican Council, Session IV, chapter IV, July 18, 1870)

Unii susţin că pentru ca o pronunţare papală să fie ex catedra, trebuie făcut ceva de către Papă pentru ca aceasta să fie adăugată la dogmele oficiale ale bisericii privind credinţa şi morala. Poziţia aceasta nu are nici o susţinere. Odată ce Papa se pronunţă printr-un act oficial asupra credinţei şi a moralei, atunci pronunţarea sa devine ex-catedra prin definiţie. Doctrina catolică susţine că o astfel de pronunţare este infailibilă. În acord cu § 891 din Catehismul Bisericii Catolice, infailibilitatea include şi "magisterium"-ul Bisericii Catolice, atunci când un episcop împreună cu Papa propune o doctrină, ca acelea din cadrul conciliilor ecumenice.

"Pontiful Roman, cap al adunării episcopilor, se bucură de această infailibilitate în virtutea mandatului său, când, ca păstor suprem şi învăţător al tuturor credincioşilor - care confirmă a-i fi fraţi în credinţă - proclamă printr-un act definitiv o doctrină referitoare la credinţă sau bunele moravuri... Infailibilitatea promisă Bisericii este totodată prezentă chiar şi prin persoana episcopului când, împreună cu succesorul lui Petru -Papa -, exercită supremul Magisterium, mai presus de toate, într-un Conciliu Ecumenic." (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH § 891 (1994).)

Cardinalul Jospeh Ratzinger (acum Papa Benedict XVI), care a fost şeful Congregaţiei Vaticanului pentru Doctrină şi Credinţă şi şeful Autorităţii asupra Doctrinei Catolice, al doilea ca importanţă după papă, şi care adesea a fost văzut ca cel mai puternic cardinal al Bisericii Catolice, declara următoarele, în august 1986, într-o scrisoare adresată profesorului Charles Curran de la Universitatea Catolică din Washington D.C.:
"Doctrina celui de-al doilea conciliu de la Vatican... În mod cert nu se limitează la infailibilitatea Magisteriumului strict, în ceea ce priveşte credinţa nici la definiţiile solemne. Lumen Gentium prevede: "... în cazul în care episcopii chiar dacă sunt răspîndiţi în întreaga lume, dar totuşi păstrează legăturile dintre comunitate, ei înşişi şi succesorul lui Petru, şi predau de o manieră autentică Credinţa şi morala, şi sunt de acord că o poziţie particulară este în afara celor definitive deţinute de biserică, atunci ei predau doctrina lui Cristos de o manieră infailibilă."... În orice caz, credincioşii trebuie să accepte nu numai infailibilitatea Magisteriumului. Ei trebuie să-şi supună religios intelectul şi voinţa învăţăturilor Suveranului Pontif sau colegiului episcopilor nunţiaturii papale în ceea ce priveşte credinţa şi morala, când aceştia exercită Magisteriumul, chiar şi dacă aceştia nu intenţionează să finalizeze Magisteriumul într-un act definitiv." (JOHN W. ROBBINS, ECCLESIASTICAL MEGALOMANIA, p. 148 (1999).)

Papii pretind a fi succesorii lui Petru, primul dintre episcopii infailibili ai Romei. Haide să examinăm prima pronunţare a lui Petru şi ce răspuns a primit acesta de la Isus Cristos. Petru a refuzat cu toată inima mesajul Evangheliei prin aceea că a declarat că Isus Cristos nu trebuie să fie răstignit. Isus Cristos i s-a adresat lui Petru cu "Satano" pentru o astfel de sugestie!

Matei 16:21 "De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învie."
Matei 16:22 "Petru L-a luat de o parte, şi a început să-L mustre, zicând: "Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!""
Matei 16:23 "Dar Isus S-a întors, şi a zis lui Petru: "Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.""

Următoarea pronunţare infailibilă a lui Petru a fost a lepădării sale de trei ori, negând că îl cunoaşte pe Isus Cristos:
Marcu 14:66 "Pe când stătea Petru jos în curte, a venit una din slujnicele marelui preot."
Marcu 14:67 "Când a văzut pe Petru încălzindu-se, s-a uitat ţintă la el, şi i-a zis: "Şi tu erai cu Isus din Nazaret!""
Marcu 14:68 "El s-a lepădat, şi a zis: "Nu ştiu, nici nu înţeleg ce vrei să zici." Apoi a ieşit în pridvor. Şi a cântat cocoşul."
Marcu 14:69 "Când l-a văzut slujnica, a început iarăşi să spună celor ce stăteau acolo: "Acesta este unul dintre oamenii aceia." "
Marcu 14:70 "Şi el s-a lepădat din nou. După puţină vreme, cei ce stăteau acolo, au zis iarăşi lui Petru: "Nu mai încape îndoială că eşti unul din oamenii aceia; căci eşti Galilean, şi graiul tău seamănă cu al lor.""
Marcu 14:71 "Atunci el a început să se blesteme şi să se jure: "Nu cunosc pe omul acesta, despre care vorbiţi!""
Marcu 14:72 "Îndată a cântat cocoşul a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba, pe care i-o spusese Isus: "Înainte ca să cânte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori." Şi gândindu-se la acest lucru, a început să plângă.""

Apostolul Pavel în mod clar nu a crezut că Petru este infailibil, pentru că l-a corectat pe Petru cu privire la un aspect important al doctrinei creştine:
Galateni 2:11 "Dar când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă în faţă, căci era de osândit."
Galateni 2:12 "În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur."
Galateni 2:13 "Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor."
Galateni 2:14 "Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: "Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?""
Galateni 2:15 "Noi suntem Iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri."
Galateni 2:16 "Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii."

Declaraţiile Papei presupun infailibilitate şi ireformabilitate. Ce dovadă e mai bună că decretele papale nu sunt în realitate infailibile decât aceea că un Papă respinge doctrina infaibilităţii papalităţii?
În anul 1324 Papa Ioan XXII emite Bula Papală Qui Quorundam, în care a declarat că teoria Infailibilităţii Papale este "lucrarea diavolului". (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, Harvest House Publishers, p. 113 (1994).)

Evident că aici Biserica Catolică nu poate susţine cele două afirmaţii - proinfailibilitate şi contrainfailibilitate.
Biserica Romană pur şi simplu ignoră jenanta, dar oficial infailibila, Bulă Papală Qui Quorundam care spune că infailibilitatea papală este "lucrarea diavolului".

O examinare a istoriei Bisericii Catolice stabileşte dincolo de orice dubiu că declaraţiile papilor nu pot fi infailibile.
Există o lungă istorie a contradicţiilor dintre papi pe teme legate de credinţă şi morală.
De exemplu, Papa Hadrian II (867-872) declară căsătoriile civile a fi valide, iar Papa Pius VII (1800-1823) condamnă mariajul civil a fi invalid. (.RALPH E. WOODROW, BABYLON MYSTERY RELIGION, p. 94 (1966).)
Papa Sixtus V avea o versiune a bibliei despre care a declarat că este autentică. Cu toate acestea, doar doi ani mai târziu Papa Clement VII a declarat că biblia lui Sixtus V era plină de erori; Clement a ordonat scrierea unei alte biblii. (RALPH E. WOODROW, BABYLON MYSTERY RELIGION, p. 94 (1966).)
În anul 1423 Conciliul din Basel l-a detronat pe Papa Eugenius IV, hotărând că acesta era un sperjur, simoniac şi eretic. Papa Eugenius IV, drept răspuns, a convocat conciliul său de la Florenţa şi i-a destituit, anatemizat şi excomunicat pe membrii Conciliului de la Basel. Următorul papă, Nicolae V (1447-55) a invalidat decretele lui Eugenius împotriva Conciliului din Basel. (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, Harvest House Publishers, p. 188-90.)
Papa Honorius I a fost denunţat în 680 de către al şaselea Conciliu ca fiind eretic, lucru confirmat de către Papa Leo II. (RALPH E. WOODROW, BABYLON MYSTERY RELIGION, p. 93 (1966).)
Cum se poate ca un papă să fie infailibil dacă el este judecat infailibil ca fiind eretic de către un alt papă?
În plus, după ce autoritate poate un Papă succesor să decreteze despre un Papă predecesor că este eretic, dacă doctrina oficialî a Bisericii Romane statuează că toţi Papii sunt liberi de orice eroare şi că oricine spune altfel să fie anatema?
Întâmplător, toţi papii enumeraţi mai sus se află pe lista oficială a papilor Bisericii Romano-Catolice.

Cel mai bizar exemplu al Infailibilităţii Papale este al procesului şi condamnării Papei Formosus (891-896) ca eretic, de către Papa Stefan VI (896-897).
Papa Formosus a murit înainte ca Papa Stefan VI să devină Papă.
Vă veţi întreba, cum ar fi putut Papa Stefan VI să-l judece şi să-l condamne pe Formosus, care era deja mort la momentul în care Stefan fusese numit Papă? Mormântul nu este o barieră pentru Papi!
Papa Stefan VI, a exhumat pur şi simplu cadavrul lui Formosus, l-a înveştmântat cu Regalia Papală, şi a interogat personal cadavrul acestuia. Tăcerea acuzatului i-a pecetluit soarta, iar cadavrul a fost târât pe străzile Romei şi azvârlit în Tibru. (RALPH E. WOODROW, BABYLON MYSTERY RELIGION, p. 92-93 (1966).)

O altă ilustrare deranjantă a greşelilor pontificale este tratamentul Ioanei D'Arc. Pe 30 mai, 1431 Papa Eugenius IV a ars-o pe rug, în public, în piaţa publică Rouen din Franţa, pentru erezie şi vrăjitorie pentru că a refuzat să se supună autorităţii Bisericii Romano-Catolice. (COLLIER’S ENCYCLOPEDIA, volume 13, p. 591 (1991). See also DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, Harvest House Publishers, p. 117 (1994).)
Ea a declarat că ascultă doar de Dumnezeu. Ulterior, Ioana D'Arc a fost beatificată de către Papa Pius X în anul 1909 şi canonizată de către Papa Benedict XV în anul 1920. (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, Harvest House Publishers, p. 117 (1994).)
Aşadar un papă infailibil o arde pe rug, ca eretică, pe Ioana D'Arc şi apoi un alt papă infailibil o canonizează pe aceasta ca sfântă.

Pentru a adăuga încă o insultă la adresa infailibităţii, în acord cu Dreptul Canonic al Bisericii Romane: "Nu există nici un apel şi nici un recurs împotriva unei decizii sau decret al Pontifului Roman." (CODE OF CANON LAW, Canon 333 § 3, p.119 (1983).)

Bernard Fresenborg a fost un preot romano-catolic timp de 30 de ani, după care a fost salvat prin Harul lui Dumnezeu. În anul 1904 el a scris şi a publicat o carte intitulată "30 de ani în Iad", în care a explicat consecinţele doctrinei infailibilităţii papale.
Catolicismul învaţă că Papa de la Roma este infailibil şi că nu poate păcătui, nici să facă vreo greşeală. Această doctrină, dacă ar fi adevărată, l-ar situa pe Papa de la Roma, care nu este mai mult decât o fiinţă umană, pe aceeeaşi poziţie cu Isus Cristos.
Acum, dacă declaraţia Catolicismului că papa de la Roma este infailibil, este adevărată atunci Biblia este un mit şi o bătaie de joc.
Dacă declaraţia Catolicismului că Papa de la Roma este infailibil, este adevărată, atunci Dumnezeu nu este un Dumnezeu nepărtinitor, fiindcă dacă El este nepărtinitor atunci Dumnezeu nu i-ar favoriza pe unii dintre muritori(papii) cu darul purităţii cristice fără a fi gata să reverse acelaşi dar peste toţi aceia care îi slujesc, şi care prin îndreptăţirea lor merită această mare şi princiară distincţie (de "egali ai lui Hristos"). (Bernard Fressenborg, Treizeci de ani în Iad, 1904)

Pe înţelesul oamenilor obişnuiţi:
În Biblie nu există niciun verset sau capitol în care să se spună că vreun om poate deveni infailibil în timpul vieţii sale. Prin urmare, nu este acesta adevărul? Şi dacă da, atunci declaraţia Catolicismului, cum că Papa este infailibil, este o minciună, ţesută la ghergheful diavolului. Noi vrem să dovedim cititorilor noştri că această pretenţie de infailibilitate este fondată pe susţineri greşite, că Papa de la Roma este ales de către nişte cardinali ai Bisericii Catolice, care sunt şi ei tot oameni iar adesea sunt la fel de imorali ca diavolul; de aceea infailibilitatea Papei stă în mîinile unor oameni, pentru că un Papă este creaţia cardinalilor, şi ca atare din scrutinul cardinalilor derivă această infailibilitate, şi nicidecum de la puterea Lui Dumnezeu, concluzia fiind că infailibilitatea Papei stă în mîinile acelor cardinali.

Acum, pentru a ilustra această doctrină blestemată şi a-i releva turbata ignoranţă, vom presupune că dacă atunci când Papa Pius X dorea să fie ales Papă , un alt preot ar fi primit majoritatea unui scrutin al cardinalilor, atunci Papa Pius X nu ar mai fi beneficiat niciodată de binecuvântarea Lui Dumnezeu, chiar şi dacă ar fi pierdut cu numai un vot faţă de alt pretendent, şi ca atare puteţi vedea că infailibilitatea Papei Pius X ar fi depins ruşinos de refuzul unui singur cardinal.

Acum, orice bărbat sau femeie în înţelesul obişnuit al cuvântului poate înţelege că Dumnezeul Atotputernic nu are nimic de-a face cu interesele biroului papal, iar această infailibilitate depinde întru-totul de puterea de convingere pe care candidatul o exercită asupra cardinalilor care indiscutabil probează că acolo este mai mult politică şi şicane, la fel ca la alegerea unui primar al unui oraş.

Noi dorim să ştim pînă unde poate merge pretenţia aceasta de infailibilitate a Papei. Dacă un om este infailibil atunci înseamnă că el nu poate greşi, iar eu pot dovedi fiecărui om care gândeşte că papii Romei, în decursul secolelor trecute, nu au făcut altceva decât să greşească, iar greşelile lor nu numai că i-au ruinat pe aceia cărora ei i-au învăţat, dar greşelile lor au avut tendinţa de a paraliza ambiţiile fireşti ale oricărei naţiuni unde ei au reuşit să se extindă. Dacă pretenţia Catolicismului că Papa este infailibil este adevărată, atunci noi trebuie să recunoaştem că acest mare dar a fost primit de la Dumnezeul Atotputernic, dar noi nu putem crede asemenea prostii când ştim de fapt că aceşti papi sunt aleşi de cardinali, iar alegerea unui Papă depinde de schemele şi tacticile cardinalilor; atunci, cum ar putea orice om care a descoperit lumina Scripturii sau al cărui suflet a fost străpuns de Cuvânt, să creadă măcar o clipă că Papa este infailibil?

Eu ştiu cu siguranţă că, în realitate, sunt milioane de oameni care cred în această doctrină blestemată, şi ca să fiu onest trebuie să recunosc că şi eu, mai demult, am crezut în ea. Dar aceia care au crezut asta sunt aceia care acum au ieşit din umbrele întunericului şi ale superstiţiilor, iar misiunea mea este ca prin scrierea acestei cărţi să curăţ colbul ignoranţei aşezat în astfel de minţi şi să-i îndrum pe aceştia către "Mielul Lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!" (Ioan 1:29), şi dacă voi fi util în această misiune eu nu numai că voi deschide ochii adepţilor catolicismului, dar voi îndrepta spinarea Protestantismului şi-l voi ajuta ca să înfiereze această doctrină idolatră a Catolicismului înaintea oricărui ar îndrăzni să apere şi să susţină o asemenea abominaţie.

Marele pericol în învăţătura că Papa este infailibil este în a face hoţi şi criminali din cetăţenii noştri, fiindcă dacă Catolicismul are dreptate cînd îi învaţă pe adepţii săi că Papa este infailibil, această doctrină atrage inevitabil o influenţă îngrozitoare prin efectele sale, fiindcă de fiecare dată când un bărbat sau o femeie crede în infailibilitatea Pape, atunci va trebui obligat să creadă şi în infailibilitatea oricărui act al papei, în infailibilitatea oricărui lucru făcut de papă; de aceea veţi vedea că această doctrină este departe de a controla efectele sale, pentru că dacă Papa este infailibil atunci episcopii care l-au ales sunt infailibili, şi dacă episcopii care l-au ales pe papă sunt infailibili atunci şi preoţii care i-au ales pe aceşti episcopi sunt infailibili, şi ori de câte ori unei naţiuni îi este impusă o astfel de abominaţie, acea naţiune va fi un popor de oameni care cred că nu există păcat pe care ei să-l comită şi să nu le fie iertat de către preoţi, întrucât ei au fost învăţaţi să creadă că toate lucrurile create de Papa sunt infailibile, pentru că şi preoţii sunt creaţi tot de papă, iar consecinţa unei astfel de învăţături va fi aceea că foarte mulţi oameni vor comite acte criminale fără ezitare, întrucât ei sunt siguri că plătind câţiva dolari preotului (messa) păcatele lor vor fi şterse, iar ori de câte ori o naţiune va crede asta, va fi cel puţin o naţiune de criminali.

După cercetările mele, este absolut imposibil ca un individ care crede într-o astfel de doctrină blestemată, să devină un adevărat patriot american. Acum, acest lucru ar putea părea cititorilor, o afirmaţie prea largă şi fără temei, dar eu vă propun doar să urmăriţi consecinţele naturale ale unei astfel de credinţe, şi dacă nu vă veţi lămuri nu vă vom cere să credeţi.
În primul rând, dorim să vă spunem că religia Catolică - dacă poate fi numită religie - este întemeiată pe piatra superstiţiei. Fiecare codicil al bisericii catolice învaţă că Papa este infailibil şi că nu poate greşi, ceea ce este absurd, şi nu doar absurd, dar o minciună purulentă, fiindcă niciun bărbat sau femeie care cred în Sfânta Scriptură nu poate crede o asemenea doctrină, şi ori de câte ori un bărbat sau o femeie crede în infailibilitatea Papei şi că Papa nu poate greşi, ei vor crede că Papa este suprauman, şi după cum ştim aşa ceva nu este cu putinţă atâta timp cât trăim pe acest pământ, întrucât suntem legaţi de păcatul Adamic, pentru că întreaga omenire a fost blestemată cu păcatul Adamic săvârşit în Grădina Edenului.

În continuare vom dori să ne ocupăm de fapte simple şi adevăruri care sunt atât de limpezi încât orice om cu un nivel obişnuit de inteligenţă să le poată pricepe!
Acum, dacă Papa de la Roma este infailibil, el este nemuritor, şi fiecare acţiune a Papei este pură, atunci tot ceea ce este creat de el trebuie să fie la fel de pur; şi dacă aşa stau lucrurile, eu am fost la un moment dat pur ca Isus Cristos însuşi, deoarece timp de 30 de ani am fost preot catolic şi o creaţie a Papei. Fiecare bărbat şi femeie, de inteligenţă obişnuită, ştie că nici eu şi nici vreun alt preot nu a fost niciodată pur; de fapt, un astfel de om care să poată afirma că a fost infailibil,nu a trăit niciodată.

Dacă doctrinele Catolicismului sunt corecte atunci nu mai avem nicio utilizare pentru Dumnezeu, atâta timp cât avem un Papă; şi chiar dacă Papa Pius X ar muri astăzi, cardinalii vor muri mâine sau în în altă zi, dar pînă atunci ar alege un alt Papă, care va lua locul lui însuşi Isus Cristos, potrivit doctrinei lor; şi dacă o astfel de doctrină este adevărată, atunci viitoarele familii ale umanităţii cât şi cei nenăscuţi încă ar putea fi mântuiţi foarte uşor, fără ca Dumnezeu să se mai implice, Papa însuşi ducând această misiune la bun sfârşit.

Există mii, da, zeci de mii de oameni, care trimit Romei în fiecare an batiste şi bănuţi pentru a fi binecuvântaţi (?) de către Papă, şi care cred că deţinând astfel de articole care au fost binecuvântate (?) de către acest drebedeu obraznic îi va feri de ghinion, boli sau de alte nenorociri ale vieţii.

Aşadar, dacă Papa de la Roma are puterea de a binecuvânta şi sfinţi, o bucată de pînză, un inel, sau orice obiect mort şi inert, este fără îndoială un "lucru adevărat", şi dacă aşa stau lucrurile Biblia este o minciună, o evanghelie aberantă, iar Dumnezeul Atotputernic devine un mercenar, şi ca atare noi nu mai avem nevoie de un Dumnezeu. La ce ne putem aştepta de la adepţii Catolicismului care cred în această doctrină a iadului, şi la ce ne putem aştepta de la o naţiune care este controlată de către acei care predică şi învaţă despre o astfel de abominaţie? Un institut care va preda o astfel de doctrină blestemată şi astfel de practici păgâne este o cangrenă şi un blestem pentru orice ţară, iar bărbatul sau bărbaţii care susţin că Papa este infailibil oferă "o deşănţată insultă la adresa Lui Dumnezeu."
(BERNARD FRESENBORG, THIRTY YEARS IN HELL, p. 171-79 (1904);http://www.jesus-is-lord.com/thirty.htm.)

Hristoşi mincinoşi

2010-05-18T10:45:00.000+03:00

La fel cum liderii evrei de odinioară ascundeau faptul că ei chiar încălcau Legile Lui Dumnezeu prin tradiţiile lor, tot aşa şi liderii Bisericii Romano Catolice nu explică poporului că ei predică o altă evanghelie şi un alt Isus. Domnul Isus Cristos ne-a avertizat că vor apărea asemenea organizaţii (cum e cea catolică) care vor propovădui un Isus diferit:
2 Corinteni 11:4 "În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit, sau o altă Evanghelie, pe care n-aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine!"

Preoţii romano-catolici declară că atunci când sfinţesc pîinea şi vinul, în timpul messei, ei sunt una şi aceeaşi persoană cu Domnul Isus Cristos.
"Preotul este totodată unul şi acelaşi, Cristos Domnul; pentru că preoţii care oferă Sacrificiul, sfinţesc sfintele mistere, nu în propria lor persoană, ci în aceea a lui Cristos... şi prin aceasta, acţionând în Persoana lui Cristos Domnul, el schimbă substanţa pîinii şi a vinului în adevăratul trup şi în sângele Lui." (CATECHISM OF THE COUNCIL OF TRENT. ORDERED BY THE COUNCIL OF TRENT, EDITED UNDER ST. CHARLES BORROMEO, PUBLISHED BY DECREE OF POPE ST. PIUS V, 1566, TAN Books, p. 258, 1982.)

Isus Cristos i-a avertizat pe ucenicii Săi să se ferească de mulţimea acelora care vor veni în numele Său, pretinzând a fi aceeaşi persoană cu Cristos. Foarte mulţii preoţi romano-catolici care declară că "acţionează în persoana lui Cristos Domnul" sunt dovada clară a împlinirii acestei profeţii.
Matei 24:4 "Drept răspuns, Isus le-a zis: "Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva."
Matei 24:5 "Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: ,Eu sunt Hristosul!' Şi vor înşela pe mulţi."
Isus a spus că la venirea sa va fi văzut de întreaga omenirea, pe tot cerul, şi ca atare ne-a avertizat să nu-i credem pe acei care arată către nişte Cristoşi mincinoşi şi care spun: "Aici e Cristosul, aici e Cristosul!" şi apoi arată spre preoţii lor spunând "Iată Cristosul!".

Isus a profeţit că acolo unde vor apărea aceşti Cristoşi mincinoşi, ei vor face semne mari şi minuni care îi vor înşela pe mulţi. Biserica Catolică a înşelat întreaga lume să creadă că preoţii ei pot face mari minuni prin transformarea pîinii şi vinului (transsubstanţierea) în chiar Domnul Isus Cristos.
Când Isus Cristos va reveni pe Pământ, El nu va veni sub forma unei bucăţi de pîine în vreo cameră secretă a altarelor Catolice, El va fi vizibil clar, ca un fulger:
Matei 24:23 "Atunci dacă vă va spune cineva: ,Iată, Hristosul este aici, sau acolo', să nu-l credeţi."
Matei 24:24 "Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi."
Matei 24:25 "Iată, că v-am spus mai dinainte."
Matei 24:26 "Deci, dacă vă vor zice: ,Iată-L în pustie', să nu vă duceţi acolo! ,Iată-L în odăiţe ascunse', să nu credeţi."
Matei 24:27 "Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului."

Din moment ce Biserica Catolică declară că preoţii sunt aceeaşi persoană cu Isus Cristos, nu ar trebui să ne surprindă faptul că Biserica Catolică mai declară şi că are aceeaşi autoritate de a acorda iertarea păcatelor ca aceea a Domnului. Preoţii ascultă confesiunile acelor oameni care doresc să fie absolviţi de păcatele lor. Confesionalele acestora au fost locul unde numeroase femei nemăritate au fost seduse de către preoţi. (CHINIQUY, THE PRIEST, THE WOMAN, AND THE CONFESSIONAL, Chick Publications.)

"Într-adevăr, episcopii şi preoţii, în virtutea sacramentului Sfintei Ordini, au puterea de a ierta păcatele." (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 1461, 1994.)

Chiar şi scribii evrei au înţeles că doar Dumnezeu are autoritatea de ierta păcatele întrucât păcatul înseamnă încălcarea Legilor Lui Dumnezeu. Vezi Exod 32:33, Deuteronom 9:16, Iosua 7:20, 2 Samuel 12:13, Psalm 41:4, Ieremia 3:25, Ieremia 50:14, şi Luca 15:21.
Marcu 2:5 "Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: "Fiule, păcatele îţi sunt iertate!" "
Marcu 2:6 "Unii din cărturari, care erau de faţă, se gândeau în inimile lor:"
Marcu 2:7 "Cum vorbeşte omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?"
Marcu 2:8 "Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gândeau astfel în ei, şi le-a zis: "Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre?"
Marcu 2:9 "Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: "Păcatele îţi sunt iertate", ori a zice: "Scoală-te, ridică-ţi patul, şi umblă?" "
Marcu 2:10 "Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele,"
Marcu 2:11 "Ţie îţi poruncesc", a zis El slăbănogului, - "scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă."
Marcu 2:12 "Şi îndată, slăbănogul s-a sculat, şi-a ridicat patul, şi a ieşit afară în faţa tuturor; aşa că toţi au rămas uimiţi, şi slăveau pe Dumnezeu, şi ziceau: "Niciodată n-am văzut aşa ceva!""

Preoţii ierarhiei catolice îşi arogă titlul de "tată", pe care îl deţine doar Dumnezeu. Isus Cristos a avertizat asupra numirii vreunui persoane ca tată, în sensul spiritual, fiindcă acest titlu îi aparţine doar Lui Dumnezeu.
Matei 23:9 "Şi ,Tată' să nu numiţi pe nimeni pe pământ; pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri."
Ioan 17:1 "După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,""
Ioan 17:5 "Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea."
Ioan 17:21 "Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis."

Preotul catolic declară că fiind totodată Domnul Isus el lucrează ca mediator între om şi Dumnezeu.
"Preotul se constituie într-un interpret şi mediator între Dumnezeu şi om, ceea ce trebuie considerat cu adevărat a fi principala funcţie a preoţiei." (CATECHISM OF THE COUNCIL OF TRENT. ORDERED BY THE COUNCIL OF TRENT, EDITED UNDER ST. CHARLES BORROMEO, PUBLISHED BY DECREE OF POPE ST. PIUS V, 1566, TAN Books, p. 331, 1982.)

Dumnezeu spune altceva. Nu este decât un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi om, iar acela este Isus Cristos.
1 Timotei 2:5 "Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,"

Există un singur Cristos; cu toate acestea, numărul anticriştilor este foarte mare. Toţi preoţii, episcopii, cardinali şi papii Bisericii Romane nu sunt aceeaşi persoană cu Cristos, ci ei sunt anticrişti!
1 Ioan 2:18 "Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă."

Mântuirea prin harul primit prin credinţă

2010-05-18T10:30:00.000+03:00

Haide să vedem ce spune Isus Cristos despre cum putem obţine viaţa veşnică:

În primul rând, Isus Cristos explică limpede că toate legile şi profeţiile sunt cuprinse în doar două porunci.
Matei 22:35 "Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare:"
Matei 22:36 "Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?"
Matei 22:37 "Isus i-a răspuns: "Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.""
Matei 22:38 "Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă."
Matei 22:39 "Iar a doua, asemenea ei, este: ,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi."
Matei 22:40 "În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii."

În al doilea rând, Dumnezeu declară că pentru a obţine intrarea în Rai, trebuie să ascultăm şi să ţinem toate poruncile Lui Dumnezeu!
Iacov 2:10 "Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate." (vezi şi Matei 17:17-19)
Luca 10:25 "Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis: "Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?""
Luca 10:26 "Isus i-a zis: "Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?""
Luca 10:27 "El a răspuns: "Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.""
Luca 10:28 ""Bine ai răspuns", i-a zis Isus; "fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică.""

Şi dacă noi ne facem vinovaţi de încălcarea Legii Lui Dumnezeu, atunci trebuie să fim pedepsiţi, fiindcă Dumnezeu drept. Nimeni nu poate intra în ceruri dacă a păcătuit, fiindcă mânia Lui Dumnezeu stă asupra tuturor păcătoşilor:
Efeseni 5:5 "Căci ştiţi bine că nici un curvar, nici un stricat, nici un lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu."
Efeseni 5:6 "Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători."

Toţi aceia care nu ţin poruncile Lui Dumnezeu se află sub blestem:
Galateni 3:10 "Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt sub blestem; pentru că este scris: "Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.""
Iar pedeapsa acestui blestem pentru încălcarea Legii Lui Dumnezeu este veşnică:
"Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată." Ioan 5:29 (vezi şi Matei 25:1-46)
Romani 2:5 "Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,"
Romani 2:6 "care va răsplăti fiecăruia după faptele lui."
Romani 2:7 "Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea;"
Romani 2:8 "şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire."

Matei 13:41 "Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea,"
Matei 13:42 "şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor"
Matei 13:43 "Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă."

2 Tesaloniceni 1:7 "şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,"
2 Tesaloniceni 1:8 "într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos."
2 Tesaloniceni 1:9 "Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică, de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,"

Standardul Lui Dumnezeu se traduce prin dreptate perfectă. Examinaţi-vă pe voi înşivă; aţi minţit vreodată,aţi râvnit la bunul altuia, aţi furat, aţi idolatrizat, aţi urât, aţi curvit, v-aţi îmbătat, aţi comis adulter, v-aţi mâniat pe cineva fără motiv (Matei 5:21-22) sau l-aţi numit pe cineva nebun? Dacă aţi făcut oricare dintre aceste lucruri, atunci pedeapsa pentru aceste păcate este aruncarea în iazul de foc care arde cu dogoare mare şi cu pucioasă.

1 Corinteni 6:9 "Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,"
1 Corinteni 6:10 "nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. "

Apocalipsa 21:7 "Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu."
Apocalipsa 21:8 "Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua."

Galateni 5:19 "Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,"
Galateni 5:20 "închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,"
Galateni 5:21 "pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu."

Proverbele 6:16 "Şase lucruri urăşte Domnul, şi chiar şapte Îi sunt urâte:"
Proverbele 6:17 "ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile... care varsă sânge nevinovat,"
Proverbele 6:18 "inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău,"
Proverbele 6:19 "martorul mincinos, care spune minciuni, şi cel ce stârneşte certuri între fraţi."

Dreptatea lui Dumnezeu este atât de desăvîrşită încât chiar şi cuvintele nefolositoare sunt avute în vedere!
Matei 12:36 "Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. "
Standardul Lui Dumnezeu nu este unul omenesc, care vizează doar conduita, standardul Său este un standard spiritual prin care sunt judecate inimile oamenilor!
Chiar dacă voi nu aţi dat curs gândurilor voastre păcătoase, păcatul comis cu mintea trebuie pedepsit:
Matei 5:28 "Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui."

Iar dacă voi aţi comis oricare dintre păcatele de mai sus, aflaţi că nu sunteţi singurii! Realitatea este că nu există nici măcar un om capabil să ţină Legea Lui Dumnezeu, prin propriile eforturi; nimeni nu este drept, nici măcar o singură persoană:
Romani 3:10 "după cum este scris: "Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar."
Romani 3:11 "Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu."
Romani 3:12 "Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar."
Romani 3:13 "Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă;"
Romani 3:14 "gura le este plină de blestem şi de amărăciune;"
Romani 3:15 "au picioarele grabnice să verse sânge;"
Romani 3:16 "prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor;"
Romani 3:17 "nu cunosc calea păcii;"
Romani 3:18 "frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor."
Romani 3:19 "Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu."

Iar dacă astfel stau lucrurile, asta înseamnă că nici măcar un singur om, nimeni nu poate moşteni viaţa veşnică prin propriile sale merite! Aşa că acum avem o dilemă. Toţi cei care nu ţin poruncile Lui Dumnezeu sunt sub blestem. Dumnezeu ne cere să fim desăvârşiţi în ţinerea Legii, iar noi suntem incapabili să facem lucrul acesta. S-ar părea, aşadar, că nu este cale de ieşire pentru noi, de sub acest blestem pentru a putea ajunge în Rai.

Însă Dumnezeu a rezolvat dilema aceasta, venind pe pământ şi trăind o viaţă perfectă, şi nepătat de niciun păcat fiind, El a luat asupra sa pedeapsa care ni se cuvenea nouă, oamenilor, pentru păcatele noastre.
2 Corinteni 5:21 "Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El."
Dacă tu crezi în Domnul Isus Cristos, viaţa sa desăvârşită, fără păcat, va deveni viaţa ta, iar în ochii Lui Dumnezeu vei fi neprihănit şi drept!

Galateni 3:6 "Tot aşa şi "Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.""
Galateni 3:7 "Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă."
Galateni 3:8 "Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: "Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.""
Galateni 3:9 "Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios."

Aşadar şi tu eşti îndreptăţit la mântuire nu pentru că eşti bun, ci pentru că Isus Cristos este bun şi a plătit preţul pentru păcatele tale. Dacă tu crezi în Isus Cristos, neprihănirea Sa va deveni neprihănirea ta. El a luat asupra lui pedeapsa pentru păcatele tale, lucru cerut de judecata desăvârşită a Lui Dumnezeu, astfel încât El te poate ierta complet, graţie milei Sale desăvârşite.

Adevărul constă în faptul că prin credinţa în lucrarea Lui Isus Cristos şi nu prin propriile noastre lucrări, suntem mântuiţi!
Romani 3:21 "Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate); pe care o dă Dumnezeu, fără lege - despre ea mărturisesc Legea şi proorocii -"
Romani 3:22 "şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire."
Romani 3:23 "Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu."
Romani 3:24 "Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus."
Romani 3:25 "Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;"
Romani 3:26 "pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus."
Romani 3:27 "Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei."
Romani 3:28 "Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii."

Romani 4:1 "Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?"
Romani 4:2 "Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu."
Romani 4:3 "Căci ce zice Scriptura? "Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.""
Romani 4:4 "Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;"
Romani 4:5 "pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire."
Romani 4:6 "Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit."
Romani 4:7 "Ferice", zice el, "de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate, şi ale căror păcate sunt acoperite!"
Romani 4:8 "Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!"

Isus Cristos ne-a răscumpărat de sub blestemul legii, fiind astfel blestemat în locul nostru! El, Cel asupra căruia nu s-a găsit nicio vină, a fost pedepsit pentru păcatele noastre.

Galateni 3:11 "Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci "cel neprihănit prin credinţă va trăi.""
Galateni 3:12 "Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: "Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele"."
Galateni 3:13 "Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, - fiindcă este scris: "Blestemat e oricine este atârnat pe lemn" -"
Galateni 3:14 "pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit."

Dar de ce Dumnezeu nu ne-a iertat păcatele noastre, fără a mai trebui să coboare pe pământ şi să se sacrifice pe Sine însuşi pentru noi? Deoarece Dumnezeu are un caracter deopotrivă perfect şi milos!

Exodul 34:5 "Domnul S-a pogorât într-un nor, a stat acolo lângă el, şi a rostit Numele Domnului."
Exodul 34:6 "Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: "Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie,"
Exodul 34:7 "care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!"

Justiţia perfectă, desăvârşită, a Lui Dumnezeu presupune şi pedepsirea completă a păcatului! În acelaşi timp, mila inegalabilă a Lui Dumnezeu cere ca păcatele noastre să ne fie iertate. Dumnezeu trebuie să pedepsească exemplar păcatele noastre şi în acelaşi timp vrea să ne ierte toate păcatele! O sarcină aparent imposibilă. Şi totuşi nimic nu îi este cu neputinţă Lui Dumnezeu. Aşa că Dumnezeu însuşi a ales să fie pedepsit, pe cruce, pentru păcatele noastre, şi în acord cu desăvârşita sa judecată.
Drept urmare, toţi acei care cred în Isus Cristos sunt iertaţi pentru toate păcatele lor şi sunt acoperiţi cu dreapta neprihănire a Lui Isus Cristos!
Şi dacă Dumnezeu a planificat totul cu mult înainte de a veni pe pământ şi propriul său sacrificiu pentru noi, şi ştia că noi nu putem ţine Legea, atunci care a fost scopul Legii? A fost o ucenicie instituită şi prin care noi să putem pricepe că suntem păcătoşi şi că avem nevoie de un Mântuitor. Isus Cristos a împlinit toate cerinţele Legii pentru noi şi în locul nostru, aşa că numai prin credinţa în El putem fi îndreptăţiţi la mântuire!
Romani 3:20 "Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului."

Isus Cristos însă nu a venit să dea Legea la o parte, ci a venit să o împlinească!
Matei 5:17 "Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. "
Romani 10:3 "pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu."
Romani 10:4 "Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea."
Ioan 14:6 "Isus i-a zis: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.""
Galateni 3:16 "Acum, făgăduinţele au fost făcute "lui Avraam şi seminţei lui". Nu zice: "Şi seminţelor" (ca şi cum ar fi vorba de mai multe); ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: "Şi seminţei tale", adică Hristos."
Galateni 3:17 "Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani."
Galateni 3:18 "Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam."
Galateni 3:19 "Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină "Sămânţa", căreia îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor."
Galateni 3:20 "Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe când Dumnezeu, este unul singur."
Galateni 3:21 "Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege."
Galateni 3:22 "Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos."
Galateni 3:23 "Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită."
Galateni 3:24 "Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă."
Galateni 3:25 "După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta."
Galateni 3:26 "Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus."

Aşa că nu prin propriile eforturi, în ţinerea Legii Lui Dumnezeu suntem mântuiţi, ci numai prin Harul Lui Dumnezeu şi prin credinţa în Isus Cristos, noi cunoscând astfel naşterea din nou!
Ioan 3:3 "Drept răspuns, Isus i-a zis: "Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.""

Devenind o nouă fiinţă spirituală, prin naşterea din nou, vechea creatură a păcatului a fost răstignită împreună cu Isus Cristos pe cruce!
Romani 6:6 "Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului;
Iar prin aceasta devenim părtaşi cu Isus Cristos!"
2 Corinteni 5:17 "Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi."

Şi noi, toţi aceia care credem în Isus Cristos, am fost adoptaţi de Dumnezeu, ca fii şi fiice ale Sale! Noi, toţi aceştia, am fost aleşi pentru adopţia divină încă dinainte de creearea lumii!
Efeseni 1:4 "În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,"
Efeseni 1:5 "ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,"

Romani 8:29 "Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi."
Romani 8:30 "Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit."

Galateni 4:3 "Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învăţăturilor începătoare ale lumii."
Galateni 4:4 "Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,"
Galateni 4:5 "ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea."
Galateni 4:6 "Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: "Ava", adică: "Tată!""
Galateni 4:7 "Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu."

Astfel noi am devenit parte din trupul Lui Isus Cristos!
1 Corinteni 12:27 "Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui."

Noi, cei care credem în Isus Cristos, am fost rânduiţi să fim slăviţi întru Isus Cristos!
Romani 8:16 "Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu."
Romani 8:17 "Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El."

Romani 8:29 "Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi."
Romani 8:30 "Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit."

Filipeni 3:20 "Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos."
Filipeni 3:21 "El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile."
1 Ioan 3:1 "Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El."
1 Ioan 3:2 "Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este."
1 Corinteni 2:9 "Dar, după cum este scris: "Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc."

Dar Biserica Catolică susţine pentru a fi mântuit, mai trebuie îndeplinite o serie de lucrări, afară de credinţa în Isus Cristos. (234.COUNCIL OF TRENT, SESSION VI, DECREE ON JUSTIFICATION, Canons XXIV & XXX, January 13, 1547.)
"Dacă cineva spune că credinţa este suficientă păcătosului pentru a fi mântuit, înţelegându-se prin aceasta că nu mai este nevoie de alte mijlociri pentru îndreptăţire la harul mântuirii, şi că nu mai este nevoie ca el să fie îndrumat şi pregătit pentru aceasta, fiindu-i suficientă propria lui dorinţă, atunci acesta să fie anatema!"( COUNCIL OF TRENT, SESSION VI, DECREE ON JUSTIFICATION, Canon IX, January 13, 1547.)

Biserica Catolică a aruncat un blestem infernal, fără efect, asupra tuturor acelora care cred în Evanghelie: că suntem salvaţi doar prin harul Lui Dumnezeu, că Isus Cristos a plătit pentru toate păcatele noastre, şi că în afară de aceasta nimic nu mai contribuie la obţinerea mântuirii.
Biserica Catolică nu susţine învăţătura Scripturii, având învăţături diferite, şi prin urmare este duşmanul declarat al Cuvântului Scris al Scripturii, al singurei căi de obţinere a Harului Lui Dumnezeu, al lui Isus Cristos! Această biserică este anticristul!
"Dacă cineva spune că oamenii sunt mântuiţi prin simpla acceptare a dreptăţii lui Cristos sau prin spălarea păcatelor, cu primirea Duhului Sfânt în inimile lor, şi sau dacă doar harul divin este suficient pentru îndreptăţirea noastră la mântuire, fiind doar o favoare din partea Lui Dumnezeu, atunci acela să fie anatema!" (COUNCIL OF TRENT, SESSION VI, DECREE ON JUSTIFICATION, Canon XI, January 13, 1547.)

Tema Bibliei este aceea că Dumnezeu doreşte ca noi să nu mai înfăptuim păcatul şi să ne pocăim, El nu vrea ca noi să fim pedepsiţi pentru păcatele noastre. Isus Cristos a ispăşit deja pedeapsa ce ni se cuvenea. Pocăinţa este cea mai bună dovadă a acceptării lui Isus, a sacrificiului său, precum şi a promisiunea sale cu privire la viaţa veşnică.

Dar Biserica Catolică susţine că pedeapsa temporală a purgatoriului, pentru păcat, este tocmai harul lui Dumnezeu; că iertarea păcatelor şi refacerea comniunii cu Dumnezeu implică iertarea de la pedeapsa veşnică, dar că pedeapsa temporală rămâne!
În timpul cât îndură răbdător tot felul de încercări şi de suferinţe, creştinul trebuie să se străduiască pentru a fi învrednicit la harul pedepsei temporale a purgatoriului -iar când îi va sosi ceasul să privească moartea cu seninătate. El ar trebui să facă eforturi prin acţiuni de binefacere şi de caritate, să se roage şi să practice diferite penintenţe, pentru a-l lăsa la o parte "omul vechi" şi a se preschimba în "omul nou". (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 1473 (1994))

Dar cum s-ar putea ca Harul Lui Dumnezeu să fie pedeapsă când Scopul harului divin este tocmai Iertarea tuturor păcatelor noastre, şi prin urmare - iertaţi fiind - noi nu vom mai avem de ce suferi vreo pedeapsă pentru niciun păcat? Dacă mântuirea se obţine prin Harul Lui Dumnezeu, atunci nu înseamnă că mântuirea nu se obţine prin nicio pedeapsă, ispăşire sau orice altă lucrare!

Dar harul despre care vorbeşte Biserica Catolică implică pedepse şi lucrări (COUNCIL OF TRENT, SESSION VI, DECREE ON JUSTIFICATION, Canons XXIV & XXX, January 13, 1547), atunci harul despre care vorbeşte Biserica Catolică nu este Harul Lui Dumnezeu!

Romani 11:6 "Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă."

Canoanele oficiale ale Bisericii Catolice sunt contrare Evangheliei lui Isus Cristos. Biserica Catolică spune că lucrările bune sunt modalitatea prin care omul dovedeşte că merită mântuirea şi obţine o creştere în har.
Dar din Evanghelie, vezi Romani 11:6, reiese clar că faptele şi harul divin se exclud mutual. Nimeni nu poate primi harul divin prin lucrarea faptelor sale, altminteri harul nu ar mai fi har! Aşadar harul catolicilor de fapt nu este harul Lui Dumnezeu!
Romani 11:6 "Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă."
Prin urmare, aşa-zisa mântuire datorată faptelor nu este de fapt nicio mântuire!

"Dacă cineva spune că faptele bune prin care vine îndreptăţirea la har sunt doar darurile lui Dumnezeu, şi că aceste fapte bune nu sunt meritele datorită cărora el este îndreptăţit, sau dacă spune că faptele bune pe care le face le datorează harului lui Dumnezeu şi că meritul este al lui Isus Cristos pe care l-a primit în viaţa sa, că altfel omul nu este vrednic de harul divin şi de viaţa veşnică şi de trăirea în slava divină, şi că orice ar face nu merită intrarea în Rai, atunci omul acela să fie anatema!" ( COUNCIL OF TRENT, SESSION VI, DECREE ON JUSTIFICATION, Canon XXXII, January 13,
1547.)

Transformă în păcat pocăinţa cerută de credinţa în Isus Cristos. Biserica Catolică înlocuieşte doctrina biblică a pocăinţei cu aceea a pedepsei. Mântuirea în Biserica Catolică este o foarte vagă mântuire.
Doctrina catolică a mântuirii este aceea potrivit căreia că nu există nicio certitudine a mântuirii, forma catolică a mântuirii (care nu este nici pe departe mântuire) fiind una ce poate fi pierdută prin voinţa omului. Este necesar ca, catolicii să facă constant penitenţe pentru a obţine spălarea păcatelor şi să obţină mântuirea lor, şi la fel şi atunci când doresc să redobândească mântuirea pierdută!!!

"În ceea ce-i priveşte pe aceia care, datorită păcatului, au pierdut graţia îndreptăţirii lor la mântuire, ei pot fi din nou îndreptăţiţi la mântuire. (can. xxix), când Dumnezeu este satisfăcut de către aceştia prin sacramentul penitenţelor, ei redobândind graţia îndreptăţirii la mântuire." (COUNCIL OF TRENT, SESSION VI, DECREE ON JUSTIFICATION, Chapter XIV, On the Fallen and Their Restoration, January 13, 1547.)

Un creştin adevărat este însă sigur de mântuirea sa, pentru că Biblia afirmă limpede că Dumnezeu face alegerea şi că odată ales de către Dumnezeu, creştinul este ales pentru eternitate şi nici nu mai poate pierde mântuirea sa.
Cei care nu cred în Isus, nu o fac pentru că pur şi simplu ei nu au fost aleşi de către Dumnezeu ca să creadă.
Ioan 10:26 "Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele."
Ioan 10:27 "Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine."
Ioan 10:28 "Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea."
Ioan 10:29 "Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu."
Ioan 10:30 "Eu şi Tatăl una suntem."

Odată ce un om este ales pentru mântuire, el nu se poate sustrage acestei alegeri. Asta ar însemna că Dumnezeu a făcut o greşeală, şi ar mai însemna deasemenea că omul poate guverna peste alegerea lui Dumnezeu, ceea ce l-ar face pe Dumnezeu un mincinos şi pe om mai puternic decât însuşi Dumnezeu.
Citiţi în Matei 7:23 ce le va spune Isus Cristos nemântuiţilor la judecata finală. El le va spune că niciodată nu i-a cunoscut pe aceştia. Aceasta nu înseamnă că odată ce ei au fost cunoscuţi de către Dumnezeu, ei au pierdut apoi harul.
Matei 7:23 "Atunci le voi spune curat: "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.""

Aşadar cei nemântuiţi nu au fost niciodată aleşi de către Dumnezeu, în primul rând. Dumnezeu face alegerea şi nu omul.

Observaţi în Matei 7:22 cât de ineficiente sunt faptele bune pentru obţinerea mântuirii, când nemântuiţii vor protesta înaintea lui Isus: "Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?"

Observaţi de asemenea în Matei 7:18-27 că de altfel este cu neputinţă pentru cei nemântuiţi ca ei să fi făcut vreodată cu adevărat fapte bune. Presupusele fapte bune ale nesalvaţilor din Biserica Catolică nu sunt lucrările Domnului, ci acestea sunt "fructele răului" şi ale neascultării. Faptele lor sunt lucrări care sunt în directă contradicţie cu voia lui Dumnezeu; acestea sunt lucrări păcătoase făcute în conformitate cu regulile păgâne precum acelea ale Bisericii Catolice.
În contrast cu cele de mai sus, faptele bune ale celor mântuiţi nu sunt mijloacele obţinerii unor merite la mântuire; aceste fapte bune sunt rodul Duhului Sfânt, făcute în supunere plină de dragoste pentru Isus Cristos.
Faptele bune ale celor aleşi sunt puneri în practică ale cuvintelor lui Isus. În schimb, lucrările nemântuiţilor sunt dezvăluite a fi fructele răului atunci când ele sunt analizate în lumina Evangheliei.
Matei 7:18 "Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune."
Matei 7:19 "Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc."
Matei 7:20 "Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte."
Matei 7:21 "Nu orişicine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri."
Matei 7:22 "Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?"
Matei 7:23 "Atunci le voi spune curat: "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.""
Matei 7:24 "De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă."
Matei 7:25 "A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă."
Matei 7:26 "Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip."
Matei 7:27 "A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare."

Sacramentul catolic al Euharistiei este un sacrament despre care se învaţă că este necesar mulţumirii lui Dumnezeu.
Pe de altă parte însă, Dumnezeu a precizat expres că mântuirea nu se datorează faptelor ci doar prin harul Lui Dumnezeu şi credinţa în Isus Cristos.
Dar Biserica Romană are o evanghelie diferită de Evanghelia lui Isus Cristos.
Biserica Romană face acelaşi lucru pe care l-au făcut şi evreii, atunci când au ignorat poruncile şi harul lui Dumnezeu, înfiinţând propria lor religie şi expusă a fi adevarata cale de a accede în rai.
În realitate, doctrina catolică este o autostradă către Iad. Dacă veţi adăuga otravă în apă, atunci acolo nu va mai fi apă niciodată, iar dacă veţi adăuga faptele legii alături cu credinţa, acolo nu mai este credinţă.
Matei 9:13 "Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: ,Milă voiesc, iar nu jertfă!' Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.""
Romani 3:20 "Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului."
Romani 3:21 "Dar acum s-a arătat o neprihănire; pe care o dă Dumnezeu, fără lege - despre ea mărturisesc Legea şi proorocii -"
Romani 3:22 "şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire."
Romani 3:23 "Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu."
Romani 3:24 "Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus."
Romani 3:25 "Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;"
Romani 3:26 "pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus."
Romani 3:27 "Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei."
Romani 3:28 "Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii."
Galateni 5:4 "Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har."
Romani 9:31 "pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta."
Romani 9:32 "Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire,"
Romani 9:33 "după cum este scris: "Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.""
Romani 10:2 "Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere:"
Romani 10:3 "pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu."
Romani 10:4 "Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea."
Matei 9:16 "Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche; pentru că şi-ar lua umplutura din haină, şi ruptura ar fi mai rea."
Matei 9:17 "Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile pleznesc, vinul se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi, şi se păstrează amândouă."

Oamenii l-au rugat pe Isus să le spună ce ar trebui să facă pentru a câştiga viaţa veşnică şi Isus Cristos le-a răspuns că ei nu trebuie să facă altceva decât să creadă în El.
Ioan 6:27 "Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea, care rămâne pentru viaţa veşnică, şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuşi Dumnezeu, pe el L-a însemnat cu pecetea Lui."
Ioan 6:28 "Ei I-au zis: "Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?"
Ioan 6:29 "Isus le-a răspuns: "Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L-a trimis El."

Faptele bune sunt revăvarsarea mântuirii, faptele bune nu sunt un merit care să atragă după sine mântuirea! Faptele bune sunt fructele unei renaşteri spirituale. Mântuirea se capătă prin harul Lui Dumnezeu şi prin credinţa în Isus Cristos. Dacă cineva crede că faptele bune condiţionează obţinerea mântuirii pe lângă credinţa în Isus Cristos,atunci persoana aceea nu crede cu adevărat în Isus Cristos şi în suficienţa jerftei Sale pe cruce. (Faptele bune nu sunt decât o dovadă, o mărturie a credinţei).
Efeseni 2:8 "Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu."
Efeseni 2:9 "Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni."
Efeseni 2:10 "Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele."

Biserica Catolică nu are nimic a face cu Creştinismul, mai potrivit ar fi a se spune că are totul a face cu Bisericismul! Doctrina catolică susţine că totul provine de la biserică, inclusiv credinţa. Catehismul Catolic prevede:
"Doar în biserică noi primim credinţa şi o nouă viaţă în Cristos, prin botez." (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 168 (1994).)

Pe de altă parte Sfânta Scriptură, declară că credinţa este un dar de la Dumnezeu. Noi, cei care am fost mântuiţi, odată eram morţi în păcat, dar Dumnezeu prin Duhul Sfânt ne-a adus la viaţă prin harul slavei sale.
Efeseni 2:1 "Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,"
Căci este imposibil pentru un mort în greşeli a face orice, un om mort nu poate a avea nici măcar credinţa, el trebuieşte mai întîi să fie adus din nou la viaţă, născut din nou.
Omul nu are nicidecum instinctul de a veni la Isus Cristos; Dumnezeu trebuie să-l aducă pe om la Isus!
Ioan 6:44 "Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi."

Aşadar, pentru ca omul să poată intra în Împărăţia Cerurilor el trebuieşte mai întîi să fie născut din nou! (vezi Ioan 3:3) Omului nu-i este cu putinţă să se nască din nou, ci Dumnezeu trebuie să o facă pentru om.
Iacov 1:18 "El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.""

Indulgenţele

2010-05-18T10:25:00.000+03:00

Biserica romano-catolică iubeşte banii. Biserica catolică este cea mai bogată organizaţie din lume. (AVRO MANHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, Chick Publications( 1983).)
Averea Bisericii Catolice a fost acumulată de-a lungul mai multor secole. În timpul Revoluţiei din Mexic, Biserica Catolică deţinea între o treime şi aproape jumătate din pământurile Mexicului. (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, p. 240 (1994).)
"D. Antonio Gavin a fost preot catolic în Spania anilor 1600. El a fost obligat să fugă din Spania în Anglia, în timpul Inchiziţiei Spaniole, spre a-şi salva viaţa. Acolo a scris o carte intitulată "Un Şperaclu pentru Papistăşie", în care el a expus doar o mică parte din averea deţinută de Vatican. De exemplu, Catedrala St. Salvator, dintr-un mic orăşel Zaragoza, conţinea zece mii uncii de argint, 84 potire (20 dintre acestea fiind făcute din aur masiv). Pentru o procesiune de masă, "Custodia" a fost de 500 de kilograme de aur masiv, diamante, smaralde şi alte pietre preţioase.
Custodia a fost atât de valoroasă încât mai mulţi aurari au încercat să o estimeze fără a reuşi lucrul acesta." (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, p. 239 (1994).)
"Madona din Pillar, o altă biserică din Zaragoza, purta o coroană de aur, în greutate de 25 de kilograme, încrustată cu atât de multe diamante încât aurul nu se mai putea vedea printre ele. Oamenii care au văzut coroana aceea au crezut că ea este realizată în întregime din diamant.
Idolul Maria catolică, avea deasemenea şi alte şase coroane din aur masiv, încrustate cu diamante şi smaralde. Respectiva statuie mai avea şi 365 de coliere din perle şi diamante, câte unul pentru fiecare zi a anului, şi de asemenea nenumărate giuvaeruri în formă de trandafiri, realizate din pietre preţioase; de fapt erau atât de multe seturi de astfel de trandafiri realizaţi din diamant încât numărul lor ajungea pentru ca timp de trei ani de zile, zilnic, idolul să fie ornat mereu cu alt set din astfel de trandafiri. Statuia Mariei catolice avea câte o rochie diferită pentru fiecare zi a anului - rochia era brodată în aur, diamante şi alte pietre preţioase!
Şi acesta nu era singurul idol din respectiva biserică: acolo trona şi o altă statuie, de cca cinci picioare înălţime, realizată în întregime din argint, ornată cu pietre preţioase şi purtând o coroană din aur masiv şi cu încrustaţii de diamante." (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, p. 239) (1994).)
Când generalul armatelor engleze, Lordul Stanhope, a văzut comorile aflate la catedrala St. Salvator, el a exclamat cu uimire că dacă toţi regii Europei şi-ar aduna laolaltă trezoreriile lor, ei tot nu ar putea să cumpere nici măcar jumătate din bogăţiile catedralei St. Salvator. (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, p. 240 (1994).) Şi asta se întâmpla doar într-o singură catedrală, a unui mic orăşel din Spania, cu 300 de ani în urmă.
Averea Vaticanului continuă să-şi sporească resursele. Avro Manhattan, cea mai faimoasă autoritate în politicile Vaticanului, a dezvăluit în cartea sa, "Miliardele Vaticanului", că începând din anul 1983 ordinul Iezuiţilor catolici s-a bucurat de scutiri din impozitul pe venit de nu mai puţin de 250 milioane dolari anual! (AVRO MANHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, p. 184 (1983).)
Avro Manhattan a dezvăluit că Iezuiţii deţin 51% titluri de proprietate la Bank of America (bancă, care în anul 1998 a fuzionat cu Banca Naţională pentru a forma Bank America), şi că Iezuiţii catolici sunt de asemenea mari acţionari în companiile cu importanţă strategică militară ale SUA, cum ar fi Boeing şi Lockeed. (AVRO MANHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, p. 184 (1983).)
Iar aceste holdinguri nu reprezintă decât o mică parte a averii Iezuiţilor. Averea Iezuiţilor, în schimb, reprezintă doar o mică parte din uriaşa avere a Vaticanului. Există sute de alte ordine catolice preoţeşti, incluzând 125 ordine ale călugărilor şi 414 ordine de maici, operând pe teritoriul Statelor Unite ale Americii! (AVRO MANHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, p. 184 (1983).)
Un ordin de maici cunoscut ca "Micile Surori ale celor Săraci" deţine active evaluate la peste un miliard de dolari. (AVRO MANHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, p. 185 (1983).)
"Într-o declaraţie publică în legătură cu un prospect de obligaţiuni, arhidioceza din Boston a enumerat activele sale în valoare de 635,891,004 dolari, ceea ce însemnează de 9,9 ori pasivele(datoriile) sale. De aici rezultând un profit net de 571,704,953 de dolari. Nu este greu să descoperi cu adevărat uimitoarea avere a bisericii, după ce vom aduna bogăţiile a încă 28 de arhidioceze şi a încă 122 de dioceze de pe teritoriul USA, unele dintre acestea fiind şi mai bogate decât aceea din Boston." (Jack Chick, SMOKESCREENS,
http://www.acts2.com/thebibletruth/Online%20Books/SMOKESCREENS.pdf (web address
current as of September 23, 2003).)
Averea Bisericii Catolice, doar în USA, a fost estimată fără exagerări la peste 100 de miliarde dolari. (AVRO MANHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, p. 187 (1983).
Cifrele de mai sus sunt cele din 1983. Fără îndoială că sumele au crescut exponenţial din 1983, având în vedere că biserica nu plăteşte impozite imobiliare, impozit pe venit, impozite pe moşteniri, sau impozite pentru donaţii. (AVRO MANHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, p. 188 (1983).
Biserica Catolică a acumulat o avere atât de vastă încât în anul 1965 ea deţinea 25% din proprietatea imobiliară privată din Statele Unite ale Americii! (AVRO MANHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, p. 188 (1983).
Biserica Catolică este un beneficiar a sute de milioane de dolari din subvenţii federale şi concesiuni de stat pentru construcţia de spitale şi a altor proiecte privind construcţiile.(AVRO MANHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, p. 178-179 (1983).
Nino Lo Bello, fost corespondent la Roma al Business Week, a numit Vaticanul ca pe "Magnatul de pe Tibru". Cercetările lui indică, că Vaticanul deţine o treime din proprietăţile imobiliare ale Romei şi că de asemenea este cel mai mare deţinător de titluri şi obligaţiuni de stat din întreaga lume. (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, p.241 (1994).)
Cu toate acestea, Cultul Roman, nu este satisfăcut de imensa sa avere, vrea mai mult. În fapt, Papa Inocenţiu II a revendicat dreptul de proprietate asupra întregului univers, în calitatea sa de "Suveran Temporar al Universului". (AVRO MANAHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, Chick Publications, p.41 (1983).)
Chiar şi astăzi Papa poartă tripla sa coroană, pentru că el pretinde a fi rege peste Rai, Iad şi Pământ.
Doctrinele Vaticanului sunt în aşa fel elaborate încât să poată a câştiga cât mai mulţi bani de la propria turmă. Acest jaf asupra enoriaşilor săi datează de la încă începuturile sale şi continuă şi astăzi. Una dintre doctrinele folosite de către prostituata Romei pentru propria îmbogăţire este aceea a indulgenţelor. În conformitate cu doctrina catolică, indulgenţa este înlăturarea pedepsei temporale pentru păcate.

Biserica Catolică susţine că chiar dacă păcatul a fost iertat, prin Sacramentul Catolic, persoana vinovată trebuie să fie pedepsită pentru asta fie pe pământ sau după moarte, un timp nespecificat în purgatoriu. Şi totuşi, pedeapsa aceasta poate fi înlăturată plin plata unei indulgenţe, un privilegiu acordat de Biserica Catolică. (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 1471-73 (1994).)

Indulgenţa poate fi totală (pentru întreaga pedeapsă) sau doar parţială (pentru o parte a pedepsei). (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 1471 (1994).)
Un membru al Bisericii Catolice poate de asemenea să obţină o indulgenţă de la biserică în numele unei alte persoane, oricum ar fi beneficiarul acesteia - viu sau mort.

"S-a rânduit de asemenea, că, pentru toţi acei penitenţi care au plecat cu adevărat în dragostea lui Dumnezeu, înainte de a fi demni de fructele penitenţei lor pentru păcatele comise şi omise, sufletele lor să fie curăţate prin pedepsele purgatoriului; şi că totuşi ei pot fi scutiţi de aceste pedepse prin sacrificiile Messei, rugăciuni, pomeni, şi alte lucrări de pietate, şi care de obicei sunt săvârşite de către credincioşi pentru alţi credincioşi, cu acceptul instituţiilor Bisericii." (COUNCIL OF FLORENCE, 1439) (AVRO MANAHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, Chick Publications, p.183 (1983).)

În Evul Mediu Biserica Romană a fost sfidătoare pe faţă, prin directa vânzare de indulgenţe.
Şi în ziua de astăzi Biserica Romană încă vinde indulgenţe, numai că nu o face la fel de direct precum odinioară. Şi către cine credeţi că sunt plătite aceste pomeni? Către Biserica Catolică, bineînţeles. Cine spune să asculţi de Messe? Preotul catolic, bineînţeles. Cu alte cuvinte, pentru a salva persoana iubită din torturile Purgatoriului este necesar să plăteşti o sumă de bani. Sunt două tipuri de messă în Biserica Catolică, Messa Înaltă şi Messa Comună.
Înalta Messă este mult mai scumpă decât Messa Comună.

"Orice preot care celebrează Messa poate primi un dar sau un stipendiu pentru Messă, funcţie de care să se ţină o Messă pentru o anume intenţie. Acest lucru, specific Bisericii, este reglementat în Codul de Drept Canonic şi de legile episcopiilor." (.PETER J. ELLIOTT, CEREMONIES OF THE MODERN ROMAN RITE, Ignatius Press, § p. 135 (1994).

Irlandezii au o zicală: "Mulţi bani, o Messă Înaltă; puţini bani, o Messă Comună; fără bani, nicio Messă!" (RALPH E. WOODROW, BABYLON MYSTERY RELIGION, p. 61 (1966).)

Evanghelia declară solemn că nici mântuirea şi nici un alt dar de la Dumnezeu nu pot fi cumpărate cu aur, argint, sau cu orice altceva. Mântuirea a fost deja cumpărată cu sângele preţios al lui Isus Cristos:
1 Petru 1:18 "căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, "
1 Petru 1:19 "ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană."
1 Petru 1:20 "El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi,"
1 Petru 1:21 "care, prin El, sunteţi credincioşi în Dumnezeu, care L-a înviat din morţi, şi I-a dat slavă, pentru ca, credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu."

Faptele apostolilor 8:18 "Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani,"
Faptele apostolilor 8:19 "şi a zis: "Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt." "
Faptele apostolilor 8:20 "Dar Petru i-a zis: "Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!"

Purgatoriul

2010-05-18T10:20:00.000+03:00

Biserica Romană susţine, prin învăţăturile sale, că sacrificiul pe cruce al lui Isus Cristos nu l-a satisfăcut pe Dumnezeu. Şi că Dumnezeu cere pedepse suplimentare pentru credincioşi, pentru răscumpărarea păcatelor acestora. Această ispăşire, se poate face pe pământ prin penitenţe!
Şi dacă se întâmplă ca vreun păcat să nu fie pedepsit pe pământ, atunci acel păcat trebuie pedepsit după moarte, în locul numit Purgatoriu. Purgatoriul este locul unde păcatele sunt curăţite prin ispăşire, iar după ce păcatele sunt iertate bieţii sărmani schingiuiţi obţin pînă la urmă intrarea în Rai! (JAMES R. WHITE, THE ROMAN CATHOLIC CONTROVERSY, p. 187, 1996 (quoting Indulgentiarum Doctrina, January 1, 1967).)

"Toţi aceia care mor în harul Lui Dumnezeu şi în prietenia acestuia, dar sunt incomplet purificaţi, sunt într-adevăr siguri de propria lor mântuire; dar după moarte ei suferă un proces de purificare, şi asta pentru a obţine sfinţenia necesară intrării lor în Rai. Biserica a dat numele de "Purgatoriu" acestui final popas de purificare a credincioşilor, şi care loc este total diferit de pedeapsa iadului." (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, §§ 1030-1031 (1994).)

"Dacă cineva spune că, după ce îndreptăţirea la har a fost primită, şi că pentru orice păcătos penitent vina acestuia este anulată, şi că datoria acestuia pentru pedeapsa veşnică este ştearsă în aşa fel încât lui nu-i mai rămâne nici un fel de datorie a unei pedepse temporale de ispăşit nici în această lume şi nici în Purgatoriu, înainte de întrarea sa în Regatul Cerului; dacă cineva afirmă aşa ceva să fie anatema!" (COUNCIL OF TRENT, SESSION VI, DECREE ON JUSTIFICATION, Canon XXX, January 13, 1547).

Pentru Biserica Catolică, Purgatoriul este un izvor de bani! Conform acestei doctrine abominabile, oamenii sunt obligaţi să dea bani Bisericii Catolice pentru a plăti astfel pentru păcatele neispăşite prin sacrificiul lui Cristos! Aceste pomeni şi penitenţe sunt făcute nu numai pentru propriile păcate ale penitentului dar şi pentru păcatele acelora care deja au murit ca o cale de a-i scoate mai repede din Purgatoriu.

"De la început Biserica a onorat memoria celor morţi şi a ridicat rugăciuni de susţinere pentru ei, mai ales prin sacrificiul Euharistic, pentru ca astfel purificaţi ei să atingă fericirea vederii lui Dumnezeu. Biserica porunceşte toate pomenile, indulgenţele, penitenţele şi orice alte lucrări întreprinse în numele morţilor." (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 1032 (1994).)

În ciuda pretenţiilor Bisericii Catolice cum că doctrina Purgatoriul are susţinere în Biblie, nu există nicio referire biblică cu privire la un loc ca cel numit purgatoriu. De fapt, doctrina purgatoriului este direct contrară Evangheliei lui Cristos. Evanghelia conţine mesajul că noi suntem salvaţi de la mânia lui Dumnezeu doar prin credinţa în Isus Cristos.
1 Tesaloniceni 1:10 "şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare."
1 Tesaloniceni 5:9 "Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos,"
Romani 5:9 "Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu."
Ioan 5:24 "Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă."

Nu există decât Rai şi Iad, şi care îi aşteaptă pe cei care mor. Între Rai şi Iad există o mare prăpastie. Odată ce o persoană este în Iad ea niciodată nu va putea ajunge în Rai:
Luca 16:22 "Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat."
Luca 16:23 "Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui,"
Luca 16:24 "şi a strigat: ,Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.'"
Luca 16:25 ",Fiule', i-a răspuns Avraam, ,adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit."
Luca 16:26 "Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar avea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată.'"
Matei 25:41 "Apoi va zice celor de la stânga Lui: ,Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!"
Matei 25:46 "Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică."
Ioan 3:36 "Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el."
Ioan 6:47 "Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, are viaţa veşnică."
Romani 6:22 "Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică."

De vreme ce Isus a plătit pentru păcatele noastre, nouă nu ne mai rămâne nimic de făcut. Dacă credem în Isus Cristos, păcatele noastre sunt iertate iar noi suntem îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu a promis că dacă noi credem în Isus Cristos, atunci El nu îşi va mai aduce aminte de păcatele noastre. Noi suntem îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu nu prin ceea ce am făcut noi înşine ci prin ceea ce a făcut Isus Cristos pentru noi! Dumnezeu nu vrea să ne pedepsească, ci El doreşte pocăinţă!
Evrei 10:8 "După ce a zis întâi: "Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat", (lucruri aduse toate după Lege);"
Evrei 10:9 "apoi zice: "Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule." El desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua."
Evrei 10:10 "Prin această "voie" am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna."
Evrei 10:11 "Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele,"
Evrei 10:12 "El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,"
Evrei 10:13 "şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui."
Evrei 10:14 "Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi."
Evrei 10:15 "Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul sfânt. Căci, după ce a zis:"
Evrei 10:16 "Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor",
Evrei 10:17 "adaugă: "Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor."
Evrei 10:18 "Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat."

Răstignirea continuuă a lui Isus Cristos

2010-05-15T15:51:00.000+03:00

Nu numai că Biserica Romană practică divinizarea Euharistiei, dar ea învaţă că messa este un sacrificiu nesângeros al lui Isus Cristos pe care-l repetă în fiecare zi! Biserica Catolică a hotărât că sacrificiul nesângeros prin Euharistie al messei este la fel de eficient pentru ispăşirea păcatelor ca al unei reale răstigniri, în prezent, a lui Isus Cristos.
Biserica catolică afirmă că ispăşirea păcatelor, prin messă, este un sacrificiu pentru domolirea mâniei Lui Dumnezeu. Aceasta este pentru a-L mulţumi pe Dumnezeu, şi pentru a căpăta favoruri înaintea Lui Dumnezeu!

Cu toate acestea, Dumnezeu a fost mulţumit doar prin sacrificiul lui Isus Cristos!
Când Isus Cristos a spus "S-a isprăvit", El ne-a explicat că, într-adevăr, S-A ISPRĂVIT! (Ioan 19:30)
A crede că este necesar să avem un continuu sacrificiu al lui Isus Cristos, înseamnă pur şi simplu să nu crezi în Isus Cristos descris în Scriptură!

Acel Isus propovăduit de Biserica Romană este un Isus diferit, un Isus ineficient!

"Prin divinul sacrificiu şi care este celebrat prin Messă, acelaşi Cristos care s-a oferit pe sine, odată, într-o manieră sângeroasă din vechime, pe cruce, se oferă acum într-o manieră nesângeroasă!" (THE CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 1367, 1994. )

"După cum adesea, sacrificiul pe Cruce prin care "Cristos, mielul nostru Pascal a fost sacrificat" este celebrat în altar, munca izbăvirii noastre fiind îndeplinită!" (THE CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 1364, 1994.)

"Noi de aceea mărturisim că Sacrificiul Messei este şi ar trebui să fie considerat unul şi acelaşi cu Sacrificiul de pe cruce, victima fiind una şi aceeaşi, şi anume Cristos Domnul nostru, care s-a oferit pe Sine doar o singură dată într-un sângeros sacrificiu în vechime. Sângerosul şi nesângerosul sacrificiu se referă nu la două victime, ci la una singură, al cărei sacrificiu este reînnoit zilnic prin Euharistie în ascultare de porunca Domnului nostru: "Faceţi asta pentru comemorarea mea!"" ( THE CATECHISM OF THE COUNCIL OF TRENT ; PETER J. ELLIOTT, CEREMONIES OF THE MODERN ROMAN RITE, Ignatius Press, 1994 p. 258.)

"Sacrul şi Sfântul Sacrificiu al Messei nu este doar un sacrificiu pentru laudă şi mulţumire, sau doar o comemorare a Sacrificiului săvârşit pe cruce, ci şi, cu adevărat, un sacrificiu pentru împăcare." ( THE CATECHISM OF THE COUNCIL OF TRENT. PETER J. ELLIOTT, CEREMONIES OF THE MODERN ROMAN RITE, Ignatius Press, 1994 p. 258.)

Sfânta Scriptură afirmă clar că singura jertfă a lui Isus, pe cruce, a fost suficientă pentru toţi oamenii din toate timpurile:
"tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă. " (Evrei 9:28)

Evrei 10:10 "Prin această "voie" am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna."
Evrei 10:11 "Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele,"
Evrei 10:12 "El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,"
Evrei 10:13 "şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui."
Evrei 10:14 "Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi. "

Isus Cristos a făcut prin singurul său sacrificiu pe cruce ca oricine va crede în El să fie izbăvit, şi în consecinţă nu va mai fi nicio altă jertfire a sa pentru nici un fel de păcat, niciodată!

Evrei 10:12 "El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,"
Evrei 10:13 "şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui."
Evrei 10:14 "Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi."
Evrei 10:15 "Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul sfânt. Căci, după ce a zis:"
Evrei 10:16 "Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor",
Evrei 10:17 "adaugă: "Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor."
Evrei 10:18 "Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat."